NewsMaker.md a fost apreciat cu Premiul Național de Etică şi Deontologie jurnalistică, ediția 2020

Consiliul de Presă a desemnat portalul NewsMaker.md câștigător al concursului pentru Premiul Național de Etică şi Deontologie jurnalistică, ediția 2020. Premiul a fost înmânat la 24 noiembrie, în prima zi a Forumului Mass-Media 2020.

La concurs au participat 20 de instituții mass-media și jurnaliști/jurnaliste, nominalizați de consumatori de media și de un grup de experți constituit de Consiliul de Presă. După câteva etape de evaluare cu participarea publicului larg și a experților, au fost desemnați cinci finaliști/finaliste ai/ale concursului: portalurile Moldova.org și Newsmaker.md, jurnalistele Eugenia Crețu (Radio Europa Liberă), Valeria Vițu (Radio France Internationale) și jurnalistul Victor Moșneag (Ziarul de Gardă).

În cadrul unei ședințe speciale, Consiliul de Presă a evaluat rezultatele concursului și a decis să ofere Premiul National de Etică şi Deontologie jurnalistică 2020 portalului de știri NewsMaker.md. Președinta Consiliului de Presă Viorica Zaharia i-a înmânat Premiul Galinei Vasilieva, redactoră-șefă a portalului NewsMaker.md, în prima zi a Forumului Mass-Media 2020 care se desfășoară la 24-25 noiembrie.

Premiul Național de Etică şi Deontologie jurnalistică a fost instituit de Consiliul de Presă din Republica Moldova în anul 2015 şi este acordat anual în scopul promovării principiilor etice şi deontologice şi în semn de recunoaștere a meritelor instituțiilor mass-media în acest domeniu.

Premiul Național de Etică şi Deontologie jurnalistică este oferit cu sprijinul Programului Mass-Media al Fundației Soros Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Скриншот

Ceban anunță protest la ANRE în ziua examinării noului tarif la gaz: „Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie” VIDEO

Ion Ceban, primarul Chișinăului și liderul „Mișcării Alternative Naționale” (MAN), a anunțat un protest în fața sediului Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), față de creșterea tarifelor la resursele energetice. Manifestația va fi organizată luni, 28 septembrie, la ora 10:00, în timp ce ANRE urmează să se întrunească pentru a aproba majorarea tarifului la gaz.

„Luni, la ora 10:00, la ANRE, voi fi prezent eu și 100 de colegi de-ai mei de la MAN, în solidaritate cu toți oamenii care nu sunt de acord cu scumpirile în lanț care au loc. Această instituție este direct responsabilă, ca și toți cei de la guvernare, de aceste creșteri la gaz, la căldură și la multe altele. Cred că ar fi timpul să vină și mulți alți oameni, fie din partidele politice parlamentare, extraparlamentare, oameni de bună credință. (…) Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie”, a transmis Ion Ceban într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Amintim că Energocom a solicitat ANRE majorarea tarifului pentru gazele naturale de la 20,30 lei la 26,25 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA. Potrivit proiectului de decizie al ANRE, însă, tariful ar urma să crească până la 26,14 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA.

ANRE va examina proiectul de decizie privind noul tarif pe 28 septembrie.

Începând cu 1 septembrie, consumatorii casnici din Republica Moldova achită 20,30 lei pentru un metru cub de gaze naturale, inclusiv TVA. Tariful anterior era de 14,42 lei pentru un metru cub.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: