„Prea multe restricții”. Protest la Chișinău, organizat de șoferi care au automobile cu numere de înmatriculare străine

Pe 15 ianuarie, la Chișinău, s-a protestat în legătură cu modificarea regulilor pentru mașinile cu numere străine. Șoferii, care recunosc că nu au fost în număr mare la protest, spun că vor organiza și alte manifestații unde vor fi mai mulți. 

Automobilele înmatriculate în străinătate nu se vor putea afla pe teritoriul Republicii Moldova mai mult de 180 de zile pe an.

Începând cu 1 ianuarie 2023, acestea vor putea fi în țara noastră cel mult 180 de zile timp de 12 luni.

„Nu ne aranjează faptul că statul este împotriva noastră. (…) Am fost cam puțini la protest dar ne gândim că vom mai face un protest, unde vom fi mai mulți”, a comunicat un manifestant.

Un alt protestatar, cu numere de înmatriculare auto din România, spune că șoferii vor găsi o soluție juridică în acest sens.

„Noi aici contribuim. Ok, noi am acceptat prețul vinietei care este exagerată – vreo 300 și ceva de euro pe an. Nouă ne impun deja prea multe restricții, acum aceste 180 de zile au fost o surpriză. E ceva stupid. O să contribuim și noi juridic să nu ajungem la cazul acesta de 180 de zile”, a declarat bărbatul pentru rlive.md.

O altă persoană de la protest a spus că recent s-a mutat în Moldova, după ce a trăit mai mulți ani în Italia. „Am venit în Moldova cu totul, lucrez aici. I-am votat și suntem tare dezamăgiți”, a comunicat manifestantul.

Bărbatul a mai spus că pentru devamarea automobilului trebuie să achite 9-10 mii de euro, chiar dacă l-a procurat cu mai puțin de 5 mii de euro.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

„A ales să mă amenințe” vs „I-am explicat calm”: Viceprimarul Pruteanu, acuzații la adresa deputatului Cheptonar. Reacția parlamentarului

Viceprimarul municipiului Chișinău, Victor Pruteanu, susține că a fost amenințat de deputatul PAS, Andrian Cheptonar, în pauza unei emisiuni la care au participat cei doi. Pruteanu a declarat că totul s-ar fi întâmplat după ce „l-a pus la punct” pe deputat în timpul emisiunii, după ce Cheptonar și-ar fi permis „să vorbească urât” cu el. De cealaltă parte, într-o reacție pentru NewsMaker, Cheptonar a spus că Pruteanu a folosit în timpul emisiunii o expresie pe care a interpretat-o „drept injurioasă”, iar în pauza de publicitate i-ar fi explicat „calm că, pentru injurii în spațiul public, în cazul în care își va repeta acest comportament, ar urma să poarte răspundere nu ca politician, dar ca persoană fizică”.

În seara zilei de 24 septembrie, viceprimarul capitalei și membrul MAN, Victor Pruteanu, a ieșit într-o intervenție video pe rețelele de socializare, menționând că a fost amenințat de deputatul PAS, Andrian Cheptonar. Potrivit lui Pruteanu, acest lucru s-ar fi întâmplat în pauza unei emisiuni de la TV8, la care a participat împreună cu deputații Andrian Cheptonar și Vasile Costiuc, iar situația ar fi pornit de la un schimb de replici de la începutul emisiunii.

„În primele minute, dumnealui, de câteva ori, și-a permis foarte mahalagiu și urât să vorbească cu mine și l-am pus la punct la un moment dat. Nu știu dacă a fost prea de tot sau nu, dar i-am răspuns felului în care dumnealui vorbea cu mine. După care el, în pauză, a zis că: „Fii atent, cereți scuze, dacă nu…”. Eu am zis că: „Nu-mi cer scuze, deoarece dumneavoastră ați depășit linia și v-am pus la punct”. Dumnealui a ales să mă amenințe. A zis că: „Lasă că eu am înțeles, ai să vezi tu””, a comunicat Pruteanu.

Solicitat de NewsMaker pentru o reacție, deputatul PAS Andrian Cheptonar a comunicat: „Colegul meu de platou a folosit în cadrul emisiunii de ieri seară o expresie pe care am interpretat-o drept injurioasă. În pauza de publicitate, i-am explicat calm că pentru injurii în spațiul public, în cazul în care își va repeta acest comportament, ar urma să poarte răspundere nu ca politician, dar ca persoană fizică. Am observat că domnia sa a avut o reacție ușor excesivă, fiind obișnuit, probabil, să nu poarte răspundere pentru anumite aspecte ale debitului său verbal. Recomandarea mea, la fel de colegială cum a fost și aseară la TV8 – este să facă uz de rațiunea pe care un politician ar trebui să o aibă, atunci când își planifică discursul”.

Menționăm că, în timpul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, participanții au vorbit despre facturile mai mari care urmează în perioada următoare, în contextul solicitărilor furnizorilor, dar și despre comasările de agenții anunțate de Guvern pentru reducerea cheltuielilor statului. În cadrul emisiunii, Victor Pruteanu și Andrian Cheptonar au avut mai multe schimburi de replici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: