Nicu Popescu pleacă la Praga: va participa la o reuniune a miniștrilor de externe ai UE
Full Article 2 minutes read

Nicu Popescu pleacă la Praga: va participa la o reuniune a miniștrilor de externe ai UE

Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, pleacă la Praga. Oficialul moldovean va conduce delegația țării noastre la reuniunea Gymnich a miniștrilor de externe ai Uniunii Europene, care va avea loc în perioada 30 – 31 august. 

Delegația Moldovei a fost invitată la eveniment de ministrul afacerilor externe al Cehiei Jan Lipavský, țară care deține președinția Consiliului Uniunii Europene.

În cadrul reuniunii, miniștrii vor discuta pe 31 august despre provocările geopolitice, perspectivele europene pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia și viitorul Parteneriatului Estic.

Potrivit unui comunicat al Ministerului moldovean de externe, Nicu Popescu va vorbi șefilor diplomațiilor europene despre situația de securitate din Moldova și regiune în contextul războiului din Ucraina, impactul socio-economic asupra țării noastre și eforturile  autorităților în procesul de aderare la UE.

De asemenea, vicepremierul Popescu va avea întrevederi bilaterale cu Hadja Lahbib, ministra afacerilor externe, europene și comerțului exterior al Belgiei și Urmas Reinsalu, ministrul afacerilor externe al Estoniei.

Totodată, oficialul moldovean va discuta cu Tanja Fajon, ministra afacerilor externe a Sloveniei, cu Ann Linde, ministra afacerilor externe a Suediei, precum și cu Jean Asselborn, ministrul afacerilor externe și europene a Luxemburgului.

Popescu va avea întrevederi și cu José Manuel Albares, ministrul afacerilor externe, Uniunii Europene și cooperării al Spaniei, cu Dmytro Kuleba, ministrul afacerilor externe al Ucrainei, dar și cu Ilia Darchiashvili, ministrul afacerilor externe al Georgiei.

Oficialul din Moldova va discuta și cu Robert G. Berschinski, asistent special al președintelui și directorul principal al Consiliului de Securitate Națională pentru Democrație și Drepturile Omului la Consiliul de Securitate Națională și alți înalți oficiali.

În cadrul reuniunii din acest an, potrivit MAEIE, miniștrii europeni vor discuta două subiecte principale: agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și relațiile UE cu Africa.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: