Nicușor Dan face apel la românii cu dublă cetățenie să voteze la parlamentarele din Moldova: „De data asta chiar e foarte important”

28 septembrie este „o zi istorică” pentru Republica Moldova, iar votul de astăzi este „foarte, foarte important”. Declarația a fost făcută de președintele României, Nicușor Dan, pentru Digi24, în ziua scrutinului parlamentar, când moldovenii își aleg viitorii deputați. Șeful statului român a îndemnat cetățenii cu dublă cetățenie să participe la vot.

„E o chestiune foarte serioasă. Știți că de obicei politicienii zic că votul vostru contează. Sunt alegeri importante, dar de data asta da, chiar este foarte, foarte important. E o zi decisivă pentru Republica Moldova și îi îndemn pe toți basarabenii din România să meargă la vot. E chiar foarte, foarte important. E o zi chiar istorică”, a afirmat Nicușor Dan.

Întrebat ce rezultat anticipează și dacă Moldova va alege drumul european sau unul mai apropiat de Rusia, președintele român a precizat că respectă statalitatea Republicii Moldova și nu dorește ca declarațiile sale să fie interpretate politic.

„Evident că am o opinie, ăsta e singurul lucru pe care să-l spun acum. Este foarte, foarte important ca oamenii să meargă la vot. Dacă sunt basarabeni în România, români care au prieteni, îndemnați-i să meargă la vot”, a mai declarat Nicușor Dan.

Pe 28 septembrie 2025, în Republica Moldova se desfășoară alegeri parlamentare ordinare, în urma cărora urmează să fie aleși 101 deputați cu mandat de 4 ani. În cursă participă 23 concurenți electorali. Pentru validarea scrutinului este necesară participarea a cel puțin 1/3 din alegătorii înscriși în listele electorale. Accesul în Parlament este condiționat de atingerea pragului electoral stabilit de legislație: 5% pentru partide, 7% pentru blocuri electorale și 2% pentru candidații independenți.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

De ce PAS nu a înaintat candidat la funcția de bașcan al Găgăuziei? Grosu: Nu putem nici să pretindem că am lua un scor bun

Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, a declarat că PAS nu a înaintat un candidat la scrutinul electoral pentru funcția de bașcan al Găgăuziei pentru că nu ar reuși să obțină un rezultat bun. Oficialul susține că acest lucru ar fi legat de deciziile pe care formațiune de guvernământ le-a luat pentru a debloca organizarea alegerilor în autonomie. Afirmațiile au fost făcute în cadrul ediției din 9 octombrie a emisiunii „Realitate te privește” de la RLive.

„Noi am analizat foarte atent. Nu cred că am putea nici să pretindem că am putea lua un scor bun acolo, pentru că a trebuit să ne asumăm niște decizii nepopulare, pe care, din păcate, politicienii din Găgăuzia nu și le-au asumat. Mă refer la deblocarea… În primul rând, faptul că ei au pus pe tavă Găgăuzia lui Șor și Kremlinului. Doi: au creat blocaje, prin care a expirat mandatul Adunării, n-au putut adopta deciziile cum să desfășoare alegerile. Și atunci a trebuit noi, de la centru, să intervenim și să ne asumăm această decizii. Din păcate, acolo există sportul ăsta de a pasa responsabilitatea și o competiție în care critică mai tare Chișinăul. Dar repet: noi ne-am asumat, am setat regulile și văd că se înscriu competitori în această campanie. Foarte bine! (…) Eu cred că acolo sunt suficienți candidați din care cetățenii noștri din Găgăuzia pot să aleagă”, a declarat Igor Grosu.

Întrebat dacă PAS ar putea susține „indirect” vreun candidat la funcția de bașcan, liderul formațiunii a spus: „Noi nu o să susținem pe nimeni, pentru că nu ar fi corect. Trebuie să ai candidatul tău. În plus, există prevederea aceasta care interzice să fie un candidat camuflat”.

Amintim că locuitorii din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pe 15 noiembrie, după mai bine de un an de blocaj electoral. În aceeași zi, ei vor alege viitoarea componență a Adunării Populare a Găgăuziei și noul bașcan. Despre modul în care a fost soluționată criza electorală din Găgăuzia, rolul pe care îl va avea Chișinăul în organizarea alegerilor și semnificația acestora pentru Comrat, NewsMaker a scris – AICI.

Până acum, cinci candidați au fost înscriși în cursa electorală pentru funcția de bașcan:

  • Ivan Cîlcic (Partidul Popular Găgăuz);
  • Fiodor Gagauz (Partidul Socialiștilor din Republica Moldova);
  • Alexandr Stoianoglo (candidat independent);
  • Corneliu Dudnic (candidat independent);
  • Petr Vlah (Partidul „NOI – Noua Opțiune Istorică).
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: