NewsMaker

„Nimeni nu mă acoperă“. De ce Vadim Ceban rămâne șef la Moldovagaz? (VIDEO)

Președintele interimar Moldovagaz, Vadim Ceban, a comentat criticile din spațiul public referitoare la faptul că premierul Dorin Recean a cerut demisiile mai multor responsabili în procesul de achiziționare și furnizare a gazului în afară de el. Într-un interviu pentru NM, Vadim Ceban a declarat că nu îl acoperă nimeni, iar afirmațiile care sugerează acest lucru sunt „speculații”. 

„Am mai spus acest lucru înainte, nimeni nu mă acoperă. M-am obișnuit cu astfel de speculații, nu este nimic deosebit pentru mine. Dar mai pot spune odată că acum trebuie să ne concentrăm asupra soluționării celei mai importante probleme: furnizarea de gaz în regiunea transnistreană”, a spus Vadim Ceban.

El a precizat că Moldovagaz a achiziționat deja 85% din volumul necesar de gaze pentru malul drept al Nistrului în sezonul de încălzire.

Amintim că, pe 5 decembrie, într-o conferință de presă, Dorin Recean a anunțat că a solicitat demisia ministrului Energiei, Victor Parlicov, directorului general al Energocom, Victor Bînzari, și membrului Consiliului de observatori al Moldovagaz, Sergiu Tofilat, din cauza crizei energetice din țară. Acesta a precizat că preia temporar portofoliul de ministru al Energiei și că va cere Parlamentului instituirea situației de urgență în energetică din 16 decembrie.

Situația din sectorul energetic

Precizăm că, la sfâșitul lui noiembrie, Moldovgaz a depus la Agenția Națională de Reglementare în Energetică o cerere privind majorarea tarifului pentru furnizarea gazului până la 16,36 lei (fără TVA)/1m3, argumentând solicitarea printr-o creștere „considerabilă” a prețurilor pe piața internațională. Evenimentul a avut loc în contextul în care Recean a declarat, în septembrie, că cetățenii nu vor achita tarife mai mari pentru gazele naturale și energie electrică, iar Parlicov a menționat, în octombrie, că nu sunt premise pentru majorarea tarifelor la resursele energetice, deoarece prețurile la bursele internaționale sunt în descreștere.

Pe 28 noiembrie, ANRE a propus un tarif de 15,50 lei, fără TVA, pentru un metru cub de gaz. Cu toate acestea, o zi mai târziu, ANRE s-a întrunit în ședință, aprobând un nou tarif pentru consumatorii casnici: 16,74 lei (cu TVA)/1m3. Acesta a intrat în vigoare în data de 1 decembrie.

Majorarea tarifului a avut loc pe fundalul unei alte probleme în sectorul energetic: livrările de gaz de la concernul rus Gazprom către regiunea transnistreană din 1 ianuarie 2025, atunci când expiră contractul de tranzit prin Ucraina. Autoritățile ucrainene au declarat în repetatea rânduri că nu vor prelungi contractul cu Federația Rusă, motivul fiind invazia rusă din Ucraina.

Pe 25 noiembrie, Victor Parlicov a efectuat o vizită la Sankt-Petersburg, unde a avut o întrevedere cu președintele Gazprom, Alexei Miller, pentru a discuta despre livrări către regiunea transnistrană pe rute alternative, din 2025. Două zile mai târziu, într-o conferință de presă, Parlicov a anunțat că Gazprom leagă subiectul livrărilor pentru malul stâng al Nistrului pe rute alternative – prin Turcia – de achitarea pretinsei datorii a malului drept.

În prezent, aproximativ 5,7 milioane de metri cubi gaz tranzitează zilnic Ucraina din Rusia, fiind livrat în regiunea transnistreană. Cantitatea necesară de gaze naturale pentru consumul malului drept al Nistrului este procurată de pe piața europeană.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Estonia și-a deschis ambasadă la Chișinău. Tsahkna: „Vom continua să vă susținem în drumul către UE”

Estonia și-a deschis o ambasadă la Chișinău. La ceremonia de inaugurare din 5 octombrie au participat ministrul de externe, Mihai Popșoi, și omologul său estonian, Margus Tsahkna, care a reafirmat sprijinul țării sale pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precizează MAE în comunicatul emis.

Potrivit ministrului de externe, Mihai Popșoi, deschiderea unei ambasade rezidente va facilita cooperarea și coordonarea proiectelor comune dintre cele două state.

„Estonia este un partener de încredere al Republicii Moldova, iar deschiderea ambasadei va da un nou impuls cooperării moldo-estoniene. Sunt convins că misiunea diplomatică va fi un punct de sprijin pentru cetățenii noștri, va facilita contactele dintre oamenii de afaceri și va crea noi oportunități pentru comerț și investiții”, a scris ministrul de Externe, Mihai Popșoi, pe rețele.

La rândul său, ministrul Afacerilor Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, a reafirmat sprijinul țării sale pentru extinderea inițiativelor, care ar contribui la aprofundarea parteneriatului moldo-estonian, potrivit comunicatului citat.

„Mă bucur să fiu astăzi aici și să deschidem Ambasada Estoniei la Chișinău, un obiectiv care a fost o prioritate pentru mine. Mesajul nostru este clar: vom continua să vă susținem în drumul către Uniunea Europeană. Sunt convins că ne așteaptă împreună un viitor prosper și sigur”, a declarat Margus Tsahkna.

Potrivit MAE, până în prezent, Ambasada Republicii Estonia în Republica Moldova a avut sediul la București. Țara noastră și-a deschis Ambasada la Tallinn în 2006.

Relaţiile diplomatice între cele două țări au fost stabilite în noiembrie 1992. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: