Максим Андреев, NewsMaker

NM Espresso: despre amenințările de discreditare a lui Dodon, completarea Partidului «Șor» și «revenirea lui Plahotniuc»

Epidemia: situația din Moldova

În Moldova s-au procesat 841 de teste de COVID-19 în ultimele 24 de ore și s-au depistat 68 de cazuri noi de infectare. Numărul celor infectați a ajuns până la 4995 de persoane. 1980 s-au vindecat, 176 au decedat. Printre cei nou infectați sunt 9 medici.

Șase secții de la Spitalul «Sfânta Treime» din capitală au fost închise în carantină: 32 de pacienți și 5 lucrători medicali de acolo s-au infectat cu COVID-19.

Guvernul și președintele

Săptămâna aceasta, guvernul condus de Ion Chicu împlinește o jumătate de an. Președintele Igor Dodon consideră că acest guvern a făcut față într-un mod excelent câtorva crize, inclusiv celei provocate de pandemie, ceea ce nu ar fi putut face «guvernul Harvard» al Maiei Sandu: «În pofida oricăror speculații și prognozelor sumbre, noi nu am avut nici colaps energetic, nici unul economic».

Dodon a mai anunțat că alegerile prezidențiale ar putea avea loc la 1 noiembrie. Și a propus ca această chestiune să fie discutată la următoarea ședință a parlamentului. După aceasta, PSRM a comunicat că a înregistrat în parlament un proiect de hotărâre cu privire la stabilirea datei alegerilor prezidențiale pentru 1 noiembrie.

Politica 

Primarii și consilierii din trei sate din raioanele Soroca, Strășeni și Briceni au anunțat despre ieșirea lor din Partidul Democrat și aderarea la Partidul «Șor». La Partidul «Șor» au aderat și deputații Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc, care săptămâna trecută au părăsit rândurile Partidului Democrat. Anterior, Partidul «Șor» a susținut crearea blocului parlamentar antiguvernamental, care a fost propusă de grupul ex-democraților Pro Moldova.

Doron a comparat intențiile actualei opoziții cu acțiunile fostului lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc care, «în parlamentul precedent a distrus, unul după altul, Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal și Partidul Comuniștilor»: «Iar acum, el încearcă să distrugă Partidul Democrat, pentru că acesta a ieșit de sub controlul său».

Liderul grupului Pro Moldova, Andrian Candu a declarat că opoziția parlamentară va face tot posibilul pentru ca Dodon să nu poată participa la alegerile prezidențiale din toamna acestui an. Candu l-a amenințat pe Dodon cu informații compromițătoare care «în curând vor ieși la iveală».

Andrei Năstase, liderul DA, a respins informația precum că partidul intenționează să adere la blocul parlamentar care are de gând să demită guvernul. Într-o transmisiune live pe Facebook, Năstase a mai vorbit despre revenirea lui Plahotniuc în Moldova și despre dezinformările în presă în privința DA.

Iar Partidul Democrat a făcut publică o declarație în care a numit «contraproductivă» încercarea opoziției de a destabiliza situația politică din țară. La fel, PDM a declarat că majoritatea parlamentară constituită din socialiști și democrați susține guvernul Chicu.

Fundația Kozlovska

Procuratura a clasat dosarul penal împotriva Liudmilei Kozlovska, președintele Fundației «Open Dialog». Potrivit afirmațiilor procurorului general Alexandru Stoianoglo, în timpul verificărilor s-a constatat că «în dosar nu există dovezi», iar procurorii «au epuizat toate posibilitățile de a le aduna».

Contrabanda 

Un camion în care s-au depistat peste 1,5 milioane de euro cash a fost reținut recent la intrarea pe teritoriul Moldovei. În prezent, banii sunt sub arest. Conform legii, orice contrabandă trebuie să fie confiscată în folosul statului. Însă în Moldova nu se întâmplă mereu așa. NM a decis să reamintească despre câteva cazuri de rezonanță despre contrabanda cu bani și mărfuri care, după arest, au fost returnate proprietarilor.

Chișinău: anexele, ghișeul online și «Arbatul»

În Chișinău continuă să fie demolate construcțiile, garajele, gheretele și panourile de publicitate neautorizate. Primarul Ion Ceban a publicat pe pagina sa de Facebook fotografii despre aceasta.

Primăria de Chișinău a mai comunicat că a lansat un ghișeu online unic pentru eliberarea autorizațiilor de construcții, sperând că astfel, se va reduce corupția în acest domeniu. «Ghișeul» funcționează deocamdată în regim de testare, autoritățile municipale promit că vor finaliza elaborarea acestui serviciu până la sfârșitul anului curent.

Primăria intenționează să amenajeze scuarul de lângă Teatrul «M. Eminescu» din centrul capitalei. Iar «Arbatul» local — târgul de suveniruri situat în acest scuar, va fi mutat în altă parte.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 12 mai

  • Consiliul Superior al Magistraturii se va întruni în ședință.
  • Va avea loc ședința Comisiei parlamentare de control al finanțelor publice.
  • Primarul de Chișinău Ion Ceban va prezenta planul de modernizare a Pieței Centrale.
  • Vor avea loc tradiționalele briefinguri ale autorităților despre situația epidemiologică din Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

CEC renunță la identificarea alegătorilor în baza buletinelor digitale la alegerile locale noi din 1 noiembrie, după atacul cibernetic

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în cadrul ședinței din 31 octombrie, că la alegerile locale noi și referendumului local din 1 noiembrie, nu vor fi aplicate prevederile privind identificarea alegătorilor în baza versiunii digitale a cărții de identitate sau a buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, generate prin intermediul portofelului guvernamental pentru identitate digitală EVO. Astfel, cetățenii vor trebui să prezinte la secțiile de votare actele de identitate în format fizic.

Potrivit unui comunicat emis de CEC, decizia a fost luată în contextul recentului atac cibernetic care a vizat serviciile publice digitale ale statului. Măsura are drept scop prevenirea eventualelor riscuri asociate utilizării mecanismelor de identificare digitală.

„CEC menține dialogul cu Agenția de Guvernare Electronică în vederea utilizării mecanismelor de identificare digitală a alegătorilor la scrutinele viitoare, după finalizarea tuturor verificărilor de securitate și confirmarea siguranței serviciilor respective”, a transmis autoritatea electorală.

Amintim că, pe 23 octombrie, CEC a anunțat că urmează să testeze, împreună cu Agenția de Guvernare Electronică, identificarea alegătorilor cu ajutorul actului de identitate digital din aplicația EVO la alegerile din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie. Sistemul de identificare digitală urma să fie testat și la alegerile locale din 1 noiembrie, în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Miciurin din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Cișmichioi din Găgăuzia.

***

Pe 27 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, potrivit estimărilor preliminare, în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale au fost extrase neautorizat date asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri.

Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit AGE.

Instituția a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Procuratura Generală a conformat pentru NM, pe 30 octombrie, că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

NewsMaker a aflat cum pot cetățenii verifica dacă datele lor au fost extrase, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și în ce condiții acestea pot obține despăgubiri – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: