parlament.md

NM Espresso: despre candidații la funcția de deputat, înțelegerile lui Sandu cu președintele Lituaniei și despre „apocalipsa COVID” din India

Alegeri și candidați

Mai multe partide care au declarat despre participarea la alegerile parlamentare anticipate și-au prezentat vineri listele candidaților la funcția de deputat. Primul pe lista blocului PCRM-PSRM este liderul comuniștilor Vladimir Voronin. Explicând de ce este al doilea în această listă, liderul socialiștilor Igor Dodon a spus că «locul în față trebuie să fie oferit celor mai experimentați, mai în vârstă» și că Voronin a fost «un președinte mai bun decât el». Dodon a mai vorbit și despre cei care au intrat în primii zece ai listei electorale PCRM-PSRM. Și a explicat, de ce în listă nu se regăsește Ion Ceban, primarul municipiului Chișinău.

Igor Grosu, actualul lider al PAS, este primul pe lista acestei formațiuni. Iar în primii zece au mai fost incluși jurnalista Nata Albot, Andrei Spânu, secretarul general al administrației președintelui și Natalia Davidovici, consilierul președintelui.

În primii zece candidați de la «Șor» sunt aceleași persoane — deputații actuali ai acestei formațiuni. În această listă sunt și deputați de la Pentru Moldova. Iar pe poziția întâi este însuși Ilan Șor, care de doi ani se ascunde de justiția moldovenească.

Deosebit de interesant arată primele zece poziții ale Partidului Unității Naționale (PUN) care este condus de Octavian Țâcu. Printre primii zece candidați ai PUN se regăsesc mulți dintre cei care nu sunt membri ai acestei formațiuni, inclusiv deputatul DA Iurie Reniță și fosta deputată Ana Guțu. De fapt, pe toți aceștia îi unește ideea unei Românii mari și unite.

Iar în lista electorală a blocului «Renato Usatîi», așa cum a declarat Usatîi însuși, nu sunt nici foști deputați, nici foști miniștri: «Noi suntem pentru viitorul parlament fără foști. Noi mergem la aceste alegeri cu sloganul „Blocul Renato Usatîi înseamnă un bine cu pumni“».

Potrivit informațiilor Partidului Congresul Civic care este condus de Mark Tkaciuk, aproape o jumătate din candidații de pe lista lor sunt femei și peste 60 la sută — reprezentanți ai regiunilor din Moldova. Iar Tkaciuk este al treilea pe listă.

CEC și buletine

Comisia Electorală Centrală a distribuit primele șase locuri în buletinul electoral. Prin tragere la sorți, prima poziție a revenit Partidului Acasă Construim Europa, cea de-a șasea — blocului PCRM-PSRM.

Voronin și Dodon

Vladimir Voronin a spus în cadrul unei emisiuni televizate, ce se va întâmpla în Moldova dacă cei de dreapta vor câștiga alegerile: Moldova va pierde statutul de neutralitate, în țară «vor veni soldații NATO» și aici «se vor naște copii smoliți» (video).

Despre aceasta vorbesc și panourile publicitare electorale ale socialiștilor: «Nu vom da țara străinilor. Moldova este în pericol. NU administrării externe». Dodon a explicat special pentru NewsMaker, ce înseamnă toate acestea.

Sandu și Nausėda

După întrevederea de la Chișinău cu Gitanas Nausėda, președintele Lituaniei, președintele Maia Sandu a declarat că au discutat despre situația politică din Moldova, alegerile parlamentare anticipate care vor avea loc și cooperarea în domeniul securității și al apărării. Sandu a mai anunțat că Lituania va transmite Moldovei 11 mii de doze de vaccin împotriva coronavirusului. Sandu nu a precizat, despre care vaccin este vorba.

Platon și lichidatorul

În cadrul unei noi ședințe în dosarul lui Veaceslav Platon, iarăși au fost audiați martorii. De ce magistrații i-au cerut lui Platon «să lase martorul în pace», de ce au propus procurorului și avocatului să se retragă și cine dintre martori nu a putut depune declarații din cauza heroinei — aflați despre toate acestea din reportajul NM «Как Платон чуть не довел „до инфаркта“ ликвидатора BEM» («Cum Platon mai nu l-a adus „la infarct“ pe lichidatorul BEM»).

Coronavirus

181 de cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, după ce s-au efectuat 6540 de teste. Astfel, bilanțul celor care s-au contaminat de la începutul epidemiei a ajuns până la 253 567 de persoane. 244 487 dintre acestea s-au vindecat, 6006 au decedat (11 — în ultimele 24 de ore). 3074 de persoane bolnave continuă tratamentul, 160 dintre acestea fiind în stare extrem de gravă, iar 26 — conectate la aparatele de respirație asistată.

Imunizare

Centrele de imunizare din Moldova vor activa șapte zile pe săptămână, fără zile de odihnă. Ministerul Sănătății a îndemnat cetățenii să se înregistreze pentru a se imuniza, prin intermediul medicilor de familie sau prin platforma online programare-vaccinare.gov.md.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: