atn.ua

NM Espresso: despre certificatele Covid obligatorii în Moldova, milioanele de la UE și despre «coridoarele verzi» pentru «oamenii buni»

Sandu

Președintele Maia Sandu a reconfirmat într-un interviu pentru Reuters aspirația Moldovei de a deveni membru al Uniunii Europene. Sandu a mai menționat că Rusia îngreunează viața Moldovei prin majorarea prețurilor la gazele naturale și că autoritățile Moldovei contează pe sprijinul Occidentului pentru a prinde criminalii care au furat miliardul.

Banii

Autoritățile Moldovei au semnat la Bruxelles un acord cu Comisia Europeană referitor la acordarea unui grant de 60 milioane de euro pentru Moldova pentru depășirea consecințelor crizei energetice. Banii vor fi alocați inclusiv pentru compensarea tarifelor majorate la gazele naturale și căldură pentru populație.

La fel, Moldova a semnat un acord cu băncile europene în privința a două credite în valoare de 150 milioane de euro și 30 milioane de euro. Cu aceste fonduri, autoritățile intenționează să construiască și să modernizeze drumurile și să sporească eficiența energetică.

România

Vicepremierul, ministrul infrastructurii Andrei Spânu a plecat într-o vizită de lucru la București. Spânu are planificată o întrevedere cu ministrul energeticii și reprezentanții companiilor energetice românești.

SUA

Cel de-al doilea lot de echipamente militare din SUA a ajuns în Moldova pentru Armata Națională. Potrivit informațiilor Ministerului Apărării, militarii din Moldova vor utiliza această tehnică în operațiunile internaționale de menținere a păcii «pentru îmbunătățirea cooperării cu alte contingente».

Comisia de la Veneția

Autoritățile moldovenești vor ține cont de unele recomandări ale Comisiei de la Veneția (CV) în privința modificărilor la Legea cu privire la procuratură, a declarat Olesea Stamate, președintele comisiei juridice a parlamentului. Ea a mai subliniat faptul că autoritățile moldovenești pot decide de sine stătător, de care recomandări ale CV să țină cont și de care nu.

Avizul Comisiei de la Veneția a provocat mai multe polemici, inclusiv în rândul juriștilor. În articolul «Ваш отзыв очень важен для нас» («Opinia dvs. este foarte importantă pentru noi»), NM a analizat argumentele părților și dacă autoritățile trebuie să sisteze acum procedura de evaluare a activității lui Alexandr Stoianoglo.

Chișinău

Consiliul Municipal a aprobat în prima lectură bugetul capitalei pentru anul 2022 cu un deficit de 1,17 miliarde de lei (circa 17%). Cum consilierii municipali au aprobat bugetul — aflați din articolul «Это не заседание, а „Давай поженимся“» («Aceasta nu e o ședință, ci „Hai să ne căsătorim“»).

Între timp, primarul capitalei Ion Ceban a acuzat din nou autoritățile centrale de «tentativă de atac raider» asupra unor întreprinderi municipale, inclusiv Apă-Canal Chișinău.

Ceban a mai spus că funcționarii publici cer în permanență primăriei să le asigure «coridor verde» pentru deplasările prin Chișinău. Potrivit afirmațiilor lui Ceban, într-o singură zi, primăria a recepționat 47 de demersuri de acest gen: «Adică semafoarele erau reglate de 47 de ori pentru ca să fie comod oamenilor buni. De notat că pentru ca semafoarele să revină la normal, e nevoie de patru minute».

Situația epidemiologică

Autoritățile intenționează să introducă certificatele Covid obligatorii pentru accesul în toate locurile publice, indiferent de situația epidemiologică din țară. Cei de la Ministerul Sănătății susțin că «locurile principale de răspândire a virusului continuă să fie transportul public, magazinele, localurile de alimentație publică». De asemenea, autoritățile intenționează să înăsprească controlul la frontiere pe perioada sărbătorilor de iarnă.

Restauratorii s-au declarat deja împotriva certificatelor Covid obligatorii. Aceștia au menționat că noile restricții ar putea provoca pierderea locurilor de muncă și «vor crea mai multe riscuri pentru sănătatea cetățenilor».

492 de cazuri noi de contaminare cu coronavirus s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, inclusiv la opt lucrători medicali. Cei de la Ministerul Sănătății au comunicat și despre 20 de persoane răpuse de Covid. Trei dintre acestea au decedat în ultimele 24 de ore, celelalte — mai devreme, dar nu au fost incluse în statistica generală.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 16 decembrie

  • Va avea loc ședința parlamentului.
  • Consiliul Audiovizualului, Curtea de Conturi și Consiliul Municipal Chișinău se vor convoca în ședințe.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

kremlin.ru

Putin a interzis scoaterea a mai mult de un 1 milion de ruble în numerar din Federația Rusă

Președintele rus Vladimir Putin a înăsprit restricțiile privind scoaterea din Rusia a rublelor în numerar. Potrivit unui decret semnat pe 29 septembrie, persoanele fizice nu vor mai putea scoate din țară peste 1 milion de ruble către statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), precum și către Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan. Pentru persoanele juridice și antreprenorii individuali, interdicția se aplică indiferent de suma transportată, relatează The Moscow Times.

Noile restricții vizează transferul de numerar în ruble către Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan.

În cazul încălcării interdicției, persoanelor fizice le va fi confiscată suma care depășește limita de 1 milion de ruble. În cazul persoanelor juridice și al antreprenorilor individuali, va fi confiscată întreaga sumă transportată.

Sunt prevăzute unele excepții. Astfel, cetățenii care scot bani din Rusia prin anumite aeroporturi internaționale desemnate de guvern vor putea face acest lucru dacă prezintă extrase bancare care confirmă retragerea întregii sume din conturile lor.

Excepții sunt prevăzute și pentru companiile care efectuează transporturi internaționale sau asigură activitatea misiunilor diplomatice și consulare ale Rusiei.

Decretul a intrat în vigoare în ziua semnării, 29 septembrie.

Restricțiile privind scoaterea rublelor în numerar din Rusia au fost înăsprite și la 1 aprilie. La acel moment, persoanelor fizice li s-a permis să scoată în statele membre ale UEE cel mult echivalentul a 100 000 de dolari în ruble, adică aproximativ 8,4 milioane de ruble, la cursul de schimb de atunci.

Prin urmare, noua limită este de peste opt ori mai mică decât cea stabilită în aprilie.

După începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, autoritățile ruse au impus și restricții privind scoaterea din țară a valutei străine. În prezent, este interzisă scoaterea unei sume mai mari de 10 000 de dolari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: