inform.kz

NM Espresso: despre costul tratamentului COVID la domiciliu, „acțiunile de luptă” în procesul de demolare a unei clădiri din Chișinău și despre răspunsul lui Dodon pentru Sandu

Epidemia: situația

323 de cazuri  noi de COVID s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, după ce s-au efectuat 1812 teste. Astfel, bilanțul îmbolnăvirilor a crescut până la 15776 de persoane. Din acestea, 8765 s-au însănătoșit, 515 au decedat. 6496 de pacienți continuă tratamentul, 449 dintre ei fiind în stare gravă, iar 24 – conectați la aparate de respirație asistată.

Locuitorii Moldovei au cheltuit aproape 19 milioane de lei pentru testele de coronavirus în laboratoarele private. Potrivit informațiilor Ministerului Sănătății, în Moldova sunt 10 laboratoare autorizate să efectueze teste de COVID. Patru din acestea sunt private. Ministerul Sănătății a respins informația precum că cei care s-au îmbolnăvit de coronavirus și se tratează la domiciliu cheltuiesc până la 2500 de lei pentru medicamentele care le-au fost prescrise. Cei de la minister susțin că această sumă nu depășește 200-300 de lei.

Totodată, funcționarii din sistemul de sănătate au respins informația precum că nivelul de contaminare și mortalitate din cauza COVID înregistrat în Moldova este unul dintre cele mai mari din lume. Și au îndemnat politicienii „să nu inducă oamenii în eroare”.

 

 

Politica

Comentând refuzul liderului PAS Maia Sandu de a accepta dialogul, președintele Igor Dodon a spus că nimeni nu a propus opoziției „crearea unei coaliții”: „Mesajul a fost altul – nu vă legați cu bandiții, haideți să hotărâm împreună, ce facem mai departe. Ce să facem cu parlamentul care se vinde și se cumpără”. Dodon a spus încă o dată că cea mai bună decizie, în opinia sa, o constituie alegerile anticipate.

Andrian Candu, liderul Partidului Pro Moldova, a îndemnat din nou opoziția parlamentară să discute despre demiterea guvernului condus de Ion Chicu. Candu a declarat că „actuala guvernare atârnă de un fir de păr” și a dat asigurări că Pro Moldova nu va pretinde la fotolii în noul executiv.

 

 

„Secera și ciocanul”

PSRM nu are nicio atribuție la proiectul de lege care prevede interzicerea utilizării simbolurilor sovietice în Moldova. Acesta este un proiect al unei organizații obștești, iar socialiștii pur și simplu l-au înregistrat în parlament, fără a se osteni să-l citească atent. Despre aceasta a vorbit Dodon atunci când a comentat scandalul provocat de proiectul cu privire la interzicerea „secerei și ciocanului”. Potrivit afirmațiilor lui Dodon, „cât el e președinte, nu va permite nimănui să interzică simbolurile sovietice”, iar acest punct a fost deja exclus din proiectul de lege.

 

 

Banii

Încasările la bugetul de stat al Moldovei sunt în creștere. Încă nu au ajuns la nivelul planificat, dar în cele patru săptămâni ale lunii iunie, încasările la buget au depășit datele din anul trecut cu aproape 100 milioane de lei. De menționat că în luna aprilie, încasările au fost mai puține cu un miliard de lei decât cifrele din aceeași perioadă a anului trecut, iar în luna mai – cu 400 milioane de lei.

 

 

Judecătorii și sistemul lui Plahotniuc

Două dosare penale pentru corupție au fost deschise împotriva judecătoarei Ludmila Ouș, în toamna anului 2018. Unul dintre acestea este și acum în proces de examinare în instanță. Iar după schimbarea guvernării în țara noastră, Ludmila Ouș a fost scoasă de sub urmărire penală în cel de-al doilea dosar. NM relatează, cum au fost deschise dosarele penale împotriva judecătorilor din Moldova, cum procurorii adunau „dovezi” și intimidau martorii cerând declarațiile de care aveau nevoie și cum toate acestea erau acoperite de CA și CSM.

 

 

Drepturile omului

Dunja Mijatović, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, a prezentat un raport despre încălcarea drepturilor omului în Moldova. Printre recomandările oferite autorităților din țara noastră pot fi menționate ratificarea urgentă a Convenției de la Istanbul privind combaterea violenței domestice, îmbunătățirea accesului la asistență medicală de calitate în localitățile rurale și asigurarea școlilor din sate cu weceuri normale.

Chișinău

În dimineața de 26 iunie, pe rețelele sociale a apărut o înregistrare video care prezintă „acțiuni de luptă” provocate din cauza demolării unei părți a unui bloc de locuit din sectorul Botanica. Locatarii care au organizat protestul au fost alungați de câteva zeci de bărbați cu constituție atletică, care s-au prezentat ca angajați ai companiei de construcții. De ce locatarii își fac griji pentru securitatea lor, cum au apărut pe loc zeci de „paznici” și de ce primăria nu ia nicio măsură – despre toate acestea aflați din reportajul NM «Несколько женщин повалили на землю и били» („Câteva femei au fost trântite la pământ și bătute”).

Iar primarul Ion Ceban a dat indicații să fie sistată construcția unei benzinării lângă parcul din sectorul Râșcani, în pofida deciziei instanței care a permis aceste lucrări. „În această zonă nu pot fi construite benzinării. Este un spațiu verde important pentru capitală. Orașul se transformă într-o benzinărie imensă”, s-a revoltat primarul.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Programul de stat FEERM și impactul în mediul rural: exemplul familiei Doboș din s. Mirești

Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM) aduce schimbări vizibile în casele familiilor din mediul rural, unde investițiile în eficiență energetică se transpun direct în mai mult confort, siguranță și economii în sezonul rece.

Familia Doboș din satul Mirești, raionul Hîncești, care crește patru copii, se numără printre beneficiarii programului de stat FEERM. Prin intermediul proiectului pilot implementat prin FEERM, în toamna anului 2025 familia Doboș a reușit să îmbunătățească semnificativ confortul termic al locuinței și să reducă consumul de energie în sezonul rece.

Pentru familie, asigurarea unei case calde a fost o prioritate, mai ales în contextul în care cheltuielile pentru încălzire în sezonul rece reprezintă o parte importantă din bugetul lunar. „Suntem fericiți că am reușit să renovăm casa, chiar ne doream acest lucru demult, iar singuri nu am fi reușit”, spun membrii familiei.

În viața de zi cu zi, schimbările au putut fi observate imediat după renovare – locuința se încălzește mai repede, iar copiii se bucură de un spațiu confortabil pentru teme, activități și momentele petrecute acasă.Prin Programul de stat FEERM, locuința a beneficiat de lucrări de reabilitare energetică, inclusiv termoizolarea pereților cu vată minerală. Sistemul de încălzire a fost modernizat prin instalarea unui cazan pe biomasă și a caloriferelor în întreaga locuință. Lucrările au fost finalizate în aproximativ trei săptămâni. Acestea au fost finanțate în proporție de 50% de Uniunea Europeană și Guvernul Germaniei prin FEERM, în cadrul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova (E4M)”, implementat de GIZ Moldova;  45% sunt alocate din Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice și doar 5% reprezintă contribuția familiei.

Dacă anterior, în sezonul rece, consumul de lemne era semnificativ mai mare, în această iarnă familia a reușit să reducă aproape în jumătate  cantitatea utilizată, ceea ce a dus și la economii în bugetul gospodăriei. „Nu ne-au speriat gerurile din această iarnă, temperatura din casă a fost plăcută. Căldura s-a menținut constant, copiii se joacă și își fac temele fără griji, iar consumul de lemne a scăzut considerabil”, a menționat Gheorghe Doboș.

Pentru familia Doboș schimbările se simt în fiecare zi – în confortul casei și în liniștea cu care trec prin sezonul rece.

Programul FEERM este dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, implementat de Centrul Național pentru Energie Durabilă și Ministerul Energiei, susținut prin proiectul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M). E4M este implementat de GIZ împreună cu Guvernul Republicii Moldova, finanțat de Guvernul Germaniei și cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca.

Informații utile: www.cned.gov.md/ro/feerm

Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) este instituția publică care are misiunea de a coordona și de a organiza activitățile orientate spre asigurarea implementării politicii de stat în domeniile de activitate atribuite, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare pentru finanțarea și promovarea proiectelor și programelor în domeniile respective într-un mod durabil din punctul de vedere al mediului, al schimbărilor climatice, și care să contribuie la creșterea gradului de securitate energetică a țării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: