airmoldova

NM Espresso: despre cursele spre Moscova, finanțarea militară a Moldovei și despre «noua viață» din partea opoziției

«O nouă viață» din partea opoziției 

În seara de joi, liderul permanent și însuflețitorul partidului «Șor» a postat o înregistrare video în care a chemat oamenii să meargă la proteste și «să dea jos această guvernare». Și într-adevăr, vineri a avut loc un protest. În live-ul reporterului nostru Daria Slobodcicova, protestatarii — în mare parte, persoane în etate — s-au plâns de pensie mică și prețuri mari. Și și-au pus speranțele în Șor. Cică, da, «las-să fure — toți fură, dar el împarte», iar pâinea e 3,5 lei în magazinele sociale cu același nume. Ei nu sunt deranjați nici de dosarul intentat împotriva lui Șor pentru furturi în proporții deosebit de mari. Și apropo, în timpul mitingului, CEC a lăsat iarăși partidul «Șor» fără finanțare din partea statului pe o perioadă de șase luni (cauza este aceeași: încălcări la întocmirea rapoartelor financiare).

Ca de obicei, la miting a apărut, într-un live, însuși Șor, care a anunțat o acțiune de protest pe termen nelimitat începând cu 18 septembrie și, conform tradiției deja, a acuzat guvernarea de dictatură totală. Anterior, Șor a promis că «în foarte scurt timp, va fi alături de protestatari».

Денис Дерменжи / NewsMaker

Așadar, așteptăm holograma lui Șor «în mărime naturală» la protestele care urmează.

Apropo, protestatari au venit cu mături la acest miting, «ca să măture această guvernare». Ideea nu este una nouă: în luna octombrie 2020, și Renato Usatîi a mers cu mătura la administrația prezidențială, vă mai amintiți de el?

Este simbolic faptul că, devotat principiilor sale online, Usatîi și-a anunțat revenirea în politică, doar că nu pentru fotoliu sau funcție, cum v-ați fi gândit, ci pentru a restabili «Partidul Nostru». De aceea a propus tuturor celor care vizionează live-ul să indice localitatea natală în care și-ar dori să creeze o filială a «Partidului Nostru».

Toate drumurile duc la Moscova?

Și în timp ce în Moldova pregătirile pentru un nou sezon politic sunt în toi, câțiva deputați din partidul «Șor» (Apostolova și Jardan) și din Partidul Comuniștilor (Starîș) au plecat la Moscova. Și nu așa, pur și simplu, ci la negocieri în privința gazelor naturale. Că «cetățenii Moldovei trebuie să fie asigurați cu gaze naturale la prețuri accesibile», dar și pentru a debloca embargoul produselor agroindustriale moldovenești.

Aceștia s-au întâlnit cu liderul LDPR și președintele Comitetului pentru relații internaționale din cadrul Dumei de Stat a Rusiei, Sluțki și adjunctul acestuia, Novikov. Apropo, anume Sluțki a declarat recent că «Transnistria este teritoriul nostru [al Rusiei]» și a vorbit despre proiectele investiționale ale Rusiei în Tiraspol. Se pare că acest lucru nu-i deranjează deloc pe cei de la «Șor» și pe comuniști.

De remarcat că anterior, premierul Gavrilița a declarat că o vizită la Moscova este neadecvată și a estimat relațiile dintre țările noastre ca fiind «complicate».

«Pentru a discuta despre aceasta [vizita la Moscova], trebuie să fie anumite premise. Acum, acestea nu-s. […] Noi avem relații diplomatice, dar o deschidere mai mare, care ar fi putut fi o premisă pentru vizita premierului sau a președintelui țării, nu există», a declarat Gavrilița.

Apropo, drumul spre Moscova ar putea deveni mai simplu. Compania Air Moldova a declarat despre reluarea curselor aeriene directe. Cei din companie au motivat această decizie prin «numeroasele adresări ale cetățenilor Moldovei». Ce-i drept, cei de la Autoritatea Aeronautică Civilă au anunțat deja că vor examina declarația companiei aeriene «ținând cont de asigurarea securității și protecției cetățenilor». Acest lucru însă nu a împiedicat Air Moldova să înceapă deja să vândă bilete spre și din Moscova. Prețul unui bilet într-o singură direcție este de aproape 400 de euro.

Iar Agenția RIA Novosti din Rusia a anunțat deja, cu referire la sursele proprii, că Air Moldova va efectua zboruri spre Moscova prin Polonia și Belarus. Dar nu se știe dacă aeronavele vor efectua zboruri spre Moscova. Președintele parlamentului Grosu a declarat deja că informația cu privire la reluarea curselor aeriene este o «manipulare»:

«Este o minciună lansată în spațiul public pentru a spori așteptările unor oameni. Compania, care este deținută până în prezent de câțiva criminali, manipulează și dezinformează, pentru a provoca neplăceri și pentru a destabiliza situația din țară», a declarat acesta.

Pe scurt despre alte noutăți:

— Președintele Sandu a exprimat condoleanțe poporului britanic în legătură cu decesul reginei Elisabeta a II-a. În Ambasada Marii Britanii din Moldova a fost deschisă o carte de condoleanțe. Primele persoane ale Moldovei și deputați ai parlamentului au fost ieri la ambasadă.

— Congresul SUA a alocat 2,2 miliarde de dolari pentru finanțarea militară a Ucrainei și a altor state europene, «care sunt amenințate de Rusia», inclusiv Moldova. Deocamdată nu se știe, câți bani vom primi. Se știe că banii vor fi distribuiți pentru realizarea reformei Armatei Naționale, consolidarea capacității de apărare și participarea în operațiunile de menținere a păcii.

— Procuratura Generală a transmis în instanța de judecată unul dintre dosarele fostului președinte Dodon, care este acuzat de scheme frauduloase în achiziționarea energiei electrice în anii 2008-2009 prin întreprinderea «Energocom». Lui Dodon i se incriminează săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu de o persoană cu funcție de demnitate publică. Pentru această infracțiune se prevede privațiune de libertate pe un termen de la 6 până la 10 ani. La rândul său, Dodon a declarat de nenumărate ori că dosarul este «falsificat».

Bună dimineața!

Newsletterul nostru Espresso este disponibil gratis, pe mail, concomitent în trei limbi. Este ușor – trebuie doar să vă abonați, accesând linkul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Getty Images

SUA și Rusia au convenit asupra livrărilor de motorină rusească. Zelenski: „Cadourile făcute lui Putin nu vor contribui la pace”

Federația Rusă și Statele Unite ale Americii au convenit să livreze motorină rusească pe piața americană și pe cea internațională. Anunțul a fost făcut de președintele SUA, Donald Trump, în seara de 9 octombrie, după o convorbire telefonică cu liderul rus Vladimir Putin. Trump a descris convorbirea drept „foarte reușită”. La rândul său, Putin a declarat că Rusia este pregătită să furnizeze petrol și produse petroliere atât Statelor Unite ale Americii, cât și altor piețe internaționale, relatează Meduza.

Washingtonul a anunțat relaxarea sancțiunilor privind exporturile de motorină rusească. Departamentul Trezoreriei SUA a emis deja o licență temporară care permite comercializarea motorinei rusești pe piața mondială, făcând o excepție de la sancțiunile americane până la 7 aprilie 2027. Anterior, autoritățile americane relaxaseră temporar și sancțiunile privind petrolul rusesc, pe fondul crizei de pe piața energetică provocate de războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului.

Și Rusia a început să elimine restricțiile privind exporturile de motorină, a anunțat vicepremierul Aleksandr Novak. Exporturile de petrol și produse petroliere rusești sunt limitate atât de sancțiunile internaționale, cât și de restricțiile impuse de autoritățile de la Moscova. De exemplu, interdicția care limitează exporturile de motorină și combustibil pentru nave este în vigoare până la sfârșitul lunii octombrie. Măsura a fost introdusă după ce Ucraina a atacat mai multe rafinării din Rusia, iar țara s-a confruntat în timpul verii cu o criză a carburanților.

Potrivit lui Trump, Rusia ar urma să livreze imediat peste 300 000 de tone de motorină. Alte 500 000 de tone ar urma să ajungă pe piață în noiembrie, urmate de încă un milion de tone. Novak a declarat că Rusia este pregătită să suplimenteze livrările de motorină către piața americană încă din octombrie. Exporturile ar urma să crească și în noiembrie și decembrie, odată cu repunerea în funcțiune a rafinăriilor reparate.

Ucraina a criticat acordul încheiat între Moscova și Washington. Președintele ucrainean Vladimir Zelenski consideră că orice relaxare a sancțiunilor impuse Rusiei, în lipsa unor acorduri privind detensionarea conflictului, reprezintă „o slăbiciune evidentă”.

„Cadourile făcute lui Putin nu vor contribui nici la pace, nici la bunăstarea lumii civilizate. Rusia va „mulțumi” pentru motorină continuându-și campania de teroare și acțiunile perfide. Permisiunea acordată Rusiei de a vinde produse petroliere înseamnă investiții într-un război care trebuie oprit, nu prelungit. Este nevoie de măsuri reale de detensionare în relația cu Rusia, pe bază de reciprocitate”, a declarat Zelenski.

Anunțul privind livrările de motorină vine în contextul reluării negocierilor pentru încheierea războiului din Ucraina. Pe 9 octombrie, o delegație ucraineană s-a întâlnit la Miami cu negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner.

Cu o zi înainte de anunțarea acordului, surse citate de publicația The Kyiv Independent au relatat că Rusia le-a cerut Statelor Unite să ridice sancțiunile în cadrul negocierilor privind un posibil „armistițiu energetic”. Autoritățile de la Kiev au declarat că Ucraina este dispusă să înceteze atacurile asupra rafinăriilor rusești dacă Moscova se angajează să nu mai lovească infrastructura energetică ucraineană.

Trump, aflat sub presiune pe fondul creșterii prețurilor la carburanți înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului pentru Congresul SUA, i-a cerut în repetate rânduri Ucrainei să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere rusești. Președintele american a susținut că aceste atacuri contribuie la deficitul de combustibili la nivel mondial și la creșterea prețurilor.

Pe 2 octombrie, Putin a respins, la rândul său, ideea unui „armistițiu energetic” cu Ucraina. Într-un discurs susținut la Forumul Valdai, liderul rus a afirmat că simpla încetare a atacurilor nu ar rezolva problema prețurilor ridicate la motorină în SUA și pe piețele internaționale atât timp cât sancțiunile împotriva Rusiei rămân în vigoare.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: