Максим Андреев, NewsMaker

NM Espresso: despre «jocurile politice» din parlamentul Moldovei, arestarea fostei conduceri de la Banca de Economii și despre anabolizantele prin poșta diplomatică

Epidemia: starea de lucruri

1130 de cazuri noi de coronavirus, inclusiv la 54 de medici s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, după ce s-au efectuat 2163 de teste. Astfel, numărul total de cazuri de contaminare confirmate de la începutul epidemiei a crescut până la 117 495. S-au vindecat 101 938 de persoane, au decedat 2438 (19 — în ultimele 24 de ore). 12 989 de persoane bolnave continuă tratamentul în spitale și la domiciliu, 281 dintre ele fiind în stare extrem de gravă, iar 54 — conectate la aparatele de respirație asistată.

Începând cu 8 decembrie, ministerele și alte structuri ale administrației centrale trec la un regim special de activitate — de la 7:30 până la 16:00. Iar localurilor de alimentație publică le va fi interzis să activeze de la 22:00 până la 7:00.

Opoziția și guvernarea: moțiunea, protestul, bugetul

Deputații de la PAS și DA au încercat să organizeze la 7 decembrie ședința parlamentului pentru a examina moțiunea de cenzură pe care au inițiat-o împotriva ministrului afacerilor interne Pavel Voicu. Dar încercarea a eșuat din lipsă de cvorum. Socialiștii, «Șor», Pro Moldova și Pentru Moldova au boicotat ședința. Cei din PSRM au numit încercarea opoziției «un show steril», iar cei de la Pentru Moldova — «niște jocuri politice».

Comentând protestul de duminică, cei de la PSRM au menționat că nu au înțeles, de ce opoziția a scos oamenii în stradă în toiul epidemiei, întrucât și socialiștii pledează pentru alegeri parlamentare anticipate.

PSRM a îndemnat opoziția să discute la masa de negocieri despre dizolvarea parlamentului și aprobarea legilor bugetelor. Socialiștii au fost susținuți de Pro Moldova și «Șor»: «Colegi, parlamentul se dizolvă prin dialog politic și nu cu lozinci în stradă».

Și premierul Ion Chicu s-a adresat către deputații din opoziție, cerându-le să fie responsabili și să se concentreze asupra aprobării bugetului de stat și a politicii bugetar-fiscale. Potrivit afirmațiilor premierului, fără aceste acte, în anul viitor ar putea apărea probleme privind achitarea salariilor și a pensiilor.

Legile și CC

Platforma DA a contestat la CC trei proiecte de legi pe care majoritatea parlamentară le-a aprobat la 3 decembrie: cel cu privire la resubordonarea SIS, despre Stadionul Republican și despre extinderea Biroului permanent al parlamentului. Opoziția mai consideră ilegală votarea bugetului de stat, a politicii bugetar-fiscale și pachetul de amendamente referitoare la Găgăuzia, care au fost aprobate deocamdată în prima lectură.

Iar deputatul de la PAS Dumitru Alaiba a contestat în mod separat la CC anularea legii cu privire la vânzarea teritoriului Stadionului Republican către Ambasada SUA. PSRM l-a învinuit imediat pe Alaiba de «deservirea intereselor SUA și ale lui Vladimir Plahotniuc».

Curtea Constituțională (CC) a sistat acțiunea amendamentelor cu privire la resubordonarea SIS până la o decizie finală a CC în acest sens. În ce privește alte chestiuni, CC încă nu s-a expus.

Furtul miliardului

Procuratura a înaintat acuzații celor șase persoane reținute în dosarul despre furtul miliardului, printre care sunt foștii șefi de la Banca de Economii, Unibank și Banca Socială. Aceștia au fost plasați în arest preventiv.

Poșta diplomatică și anabolizantele

Șoferului microbuzului în care s-a depistat un lot de anabolizante la intrarea pe teritoriul Moldovei i-au fost înaintate acuzații de contrabandă. Procurorii au cerut ca acesta să fie arestat pe un termen de 30 de zile. Microbuzul aparține Ambasadei Moldovei în Rusia. Cei de la PAS l-au învinuit de organizare de contrabandă pe Andrei Neguța, Ambasadorul Moldovei în Rusia, și au cerut demisia acestuia. Potrivit informațiilor MAEIE, microbuzul transporta poșta diplomatică. Ministerul a mai comunicat că se efectuează o anchetă internă. NM a analizat în articolul «Анаболики диппочтой» («Anabolizante prin poșta diplomatică»), ce se știe și ce nu se știe în această istorie.

Dosarul despre expulzarea profesorilor turci

Curtea de Apel a acceptat spre examinare cererea cu privire la rejudecarea cazului despre expulzarea ilegală a profesorilor turci. Această chestiune va fi examinată de un complet de judecători prezidat de Oxana Robu. În «Dosarul NM», noi am relatat, ce se știe despre membrii acestui complet, dar și despre procurorul Victor Plugaru, care gestionează acest dosar încă de la început.

Chișinău

Autoritățile capitalei intenționează să întoarcă poliția locală în subordinea primăriei. Anume poliția municipală trebuie să asigure ordinea publică în oraș și să penalizeze pentru parcarea și comerțul ilegal, deteriorarea bunurilor municipale și aruncarea pe jos a gunoiului, consideră Ion Ceban, primarul municipiului Chișinău: «Voi insista ca fiecare să răspundă pentru acțiunile sale, inclusiv prin amenzi. Altfel, nu vom avea regulă».

Și despre ceea ce va fi astăzi, 8 decembrie

  • Va avea loc ședința CSM.
  • Expert-Grup va desfășura discuții online despre ocrotirea mediului.
  • Vor avea loc consultări publice privind lansarea Portalului guvernamental al antreprenorului în Republica Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

O justiție mai bună pentru victime: Moldova introduce specializarea judecătorilor și procurorilor în cazurile de violență, unde un proces poate dura până la 2 ani

Republica Moldova face un pas important spre consolidarea unui răspuns unitar și profesionist la cazurile de violență împotriva femeilor și violenței în familie. Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV) a lansat procesul de creare a unui sistem coerent de formare și specializare a actorilor din justiție – ofițeri de urmărire penală, procurori și judecători, pentru a asigura o abordare coordonată și eficientă a acestor cauze.

Pe 27 octombrie, la Institutul Național al Justiției, ANPCV a organizat o ședință de coordonare interinstituțională, la care au participat reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior al Procurorilor, Procuraturii Generale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției și Inspectoratului General al Poliției.

Discuțiile au vizat modalitățile prin care sistemul de justiție poate fi consolidat pentru a răspunde coerent cazurilor de violență, precum și pașii necesari pentru a institui o specializare profesională dedicată.

Aliniere la standardele europene și internaționale

Inițiativa ANPCV se aliniază Directivei (UE) 2024/1385 privind combaterea violenței împotriva femeilor și violenței domestice, care prevede în mod expres necesitatea formării și specializării profesioniștilor relevanți. Totodată, articolul 15 din Convenția de la Istanbul obligă statele să asigure o instruire continuă și adecvată pentru specialiștii implicați în prevenirea, identificarea și investigarea cazurilor de violență, cu scopul de a evita revictimizarea.

Recomandările formulate în Raportul GREVIO pentru Republica Moldova (2023) accentuează la rândul lor nevoia unei formări obligatorii și sistematice pentru toți profesioniștii din justiție, bazată pe o înțelegere profundă a fenomenului și pe o abordare multidisciplinară.

Formări regionale și studiu de specializare

În 2026, ANPCV și Institutul Național al Justiției vor organiza formări regionale trimestriale destinate ofițerilor de urmărire penală, procurorilor și judecătorilor. Scopul acestor instruiri este consolidarea competențelor practice și a colaborării interinstituționale în gestionarea cazurilor de violență.

„Specializarea” nu presupune crearea unor structuri noi, ci desemnarea unor profesioniști dedicați gestionării cazurilor de violență împotriva femeilor și violenței în familie. Rezultatele studiului vor fi prezentate în decembrie 2025, iar concluziile vor servi drept bază pentru crearea unui cadru funcțional de specializare.

Un angajament ferm pentru protecția victimelor

Prin acest demers comun, Republica Moldova își reconfirmă angajamentul de a crea un sistem de justiție sensibil la gen, bazat pe profesionalism, empatie și cooperare instituțională.

„Eficiența reală a sistemului de protecție depinde de modul în care fiecare verigă – de la specialiștii locali până la actorii din justiție – înțelege fenomenul și reacționează prompt. Specializarea profesioniștilor este cheia pentru a oferi victimelor nu doar dreptate, ci și siguranță”, a declarat reprezentantul ANPCV.

Statisticile prezentate de Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV) conturează o imagine alarmantă asupra amplorii fenomenului violenței în țara noastră. Potrivit datelor, 73% dintre femeile din Republica Moldova au fost supuse, cel puțin o dată în viață, unei forme de violență din partea partenerului intim – fie fizică, psihologică, economică sau sexuală.

Totodată, doar 11% dintre cazuri sunt raportate autorităților, ceea ce denotă o reticență majoră a victimelor de a apela la instituțiile de stat, pe fondul fricii, al neîncrederii sau al lipsei de sprijin eficient.

În același timp, avem patru hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care au condamnat Republica Moldova pentru încălcări legate de modul în care au fost tratate cazurile de violență împotriva femeilor și de violență domestică.

Un alt indicator relevant îl reprezintă durata medie de examinare a unei cauze penale de acest tip, care variază între 244 și 639 de zile, potrivit datelor colectate de ANPCV și de alte instituții din domeniul justiției pentru perioada 2020–2025.

Totodată, fenomenul femicidului rămâne unul îngrijorător: 21 de femei și-au pierdut viața în anul 2024 în urma actelor de violență în familie.


Important! În cazul în care detaliile expuse în material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor și susținere - adresați-vă specialiștilor de la „Linia Verde Prevenire Suicid”. Chat-ul anonim pe www.pentruviata.md este diponibil LIVE între orele 20.00-22.00 în zilele de luni și joi. În restul zilelor, puteți expedia un mesaj la adresa de e-mail [email protected]. Mai multe detalii la nr de tel 060806623



Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: