Facebook/MAIA

NM Espresso: despre legăturile dintre Moldova și Israel, exportul cerealelor din Ucraina și «calea spre dictatură și totalitarism»

Interviu diplomatic

NM a publicat interviul cu ambasadorul Moldovei în Israel Alexandr Roitman. Acesta a povestit despre relațiile dintre cele două state, despre posibilitatea încheierii acordului de liber schimb, dezvoltarea relațiilor din ultimii ani, potențialul colaborării în domeniul agriculturii și lansarea unor noi curse aeriene. Detalii aici.


Despre exportul de cereale (și nu doar)

La Galați a avut loc o întâlnire dintre factorii de decizie ai Republicii Moldova, Ucrainei, României, Comisiei Europene și SUA cu privire la provocările legate de tranzitul de cereale efectuat prin Republica Moldova și exportul de cereale din țara noastră.

Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii, a menționat că Republica Moldova asigură tranzitul produselor agricole din Ucraina spre Uniunea Europeană, ținând cont de interesele agricultorilor moldoveni. Din acest motiv, sunt necesare investițiile în infrastructură, întrucât interesul Republicii Moldova este să creștem capacitățile de transport pe cale feroviară și navală.

Ministrul Afacerilor Externe Nicu Popescu a prezidat o ședință cu funcționarii responsabili de coordonarea procesului privind aderarea Moldovei la UE. S-a convenit că, până la data de 1 octombrie 2023, grupurile de lucru pentru cele 33 de capitole ale acquis-ului UE vor atribui fiecărui minister actele necesare pentru a fi transpuse în legislația națională.


Spirite încinse după decizia CSJ

Institutul Justiției Constituționale (IJC), care se prezintă drept o asociație obștească neguvernamentală și apolitică din Republica Moldova, a criticat «manifestările publice ale conducerii autorităților centrale ale puterilor executive și legislative» în contextul hotărârilor de anulare de către Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a 21 de decizii ale Comisiei Pre-Vetting. ONG-ul a ținut să sublinieze că orice încercare de a controla politic și supune puterea judecătorească de către guvernare este «calea spre dictatură și totalitarism».


Politică și justiție

Jurnaliștii din Israel au filmat un reportaj despre Ilan Șor. În imagini apare vila luxoasă a familiei Șor din orașul Caesarea. Jurnaliștii au vorbit și cu paznicii locuinței. La finalul reportajului, jurnaliștii menționează că autoritățile din Israel trebuie să decidă cine este de fapt Ilan Șor — cel mai mare hoț din istoria Moldovei sau victimă a unei vânători de vrăjitoare?

Între timp, ex-deputatul Vladimir Andronachi a scăpat de arest la domiciliu. Acesta este acuzat de crearea unui grup criminal organizat, escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, în timp ce în dosarul fraudei bancare, Andronachi este învinuit că, alături de alte persoane, a simulat încheierea unui contract de investiţii în reconstrucţia unui imobil cu Banca de Economii. Ei ar fi sustras astfel din conturile băncii 32 de milioane de lei. Judecătoria Buiucani a luat hotărârea de a-l elibera sub garanția a patru persoane — doi primari din raionul Cahul, un reprezentant al cultului religios și un civil. Conform procedurii, garanții lui Andronachi au depus în contul Procuraturii Anticorupție 22 000 mii lei.


Găgăuzia

La Comrat a avut loc o nouă tentativă eșuată de a aproba componența noului Executiv local. «Împotrivă» au votat 18 deputați ai Adunării Populare. Ședința a avut loc pe fundalul unui protest ai susținătorilor bașcanei Evghenia Guțul și a echipei fugarului Ilan Șor.


Mail.ru

Ministra Sănătății Ala Nemerenco a dezvăluit că, imediat după începerea războiului în Ucraina, Ministerul Sănătății de la Chișinău a aplicat un avertisment unui director de instituție. Cel din urmă a transmis Ministerului date nu de pe emailul oficial, ci de pe «mail.ru», un serviciu de e-mail din Rusia. Nemerenco consideră că acest lucru este periculos, întrucât poate provoca scurgeri de date confidențiale.

Între timp, ambasadorul Rusiei în Moldova Oleg Vasnețov a vorbit într-un interviu pentru presa rusă despre dorința de a normaliza dialogul constructiv cu Chișinăul și de a impulsiona negocierile privind reglementarea transnistreană.


Moldova, pe calea schimbării 

IGP a lansat o hartă interactivă, unde pot fi găsite informații despre accidentele rutiere. Aceasta este disponibilă pe platforma: harta.asd.md.

Drumul spre lacul Beleu a fost finalizat prin investiții europene de peste €280 mii. La inaugurare este așteptată și președinta țării Maia Sandu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IGM confirmă: interdicția de intrare aplicată reprezentantului Osetiei în Transnistria rămâne valabilă până în 2031

Decizia prin care reprezentantul așa-numitei republici Osetia de Sud, Vitali Iankovskii, a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova rămâne în vigoare, fiind valabilă până în 2031. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) pentru portalul Zona de Securitate.

IGM a precizat că, la 29 ianuarie, în temeiul articolului 55 din Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova, Iankovski a fost declarat persoană indezirabilă pentru o perioadă de cinci ani.

Astfel, interdicția de intrare pe teritoriul Republicii Moldova este valabilă până la 27 ianuarie 2031.

Totodată, IGM a menționat că nu deține informații privind data și circumstanțele intrării lui Iankovski pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană.

Amintim că, pe 4 august, publicația „Cotidianul” a relatat că Vitali Iancovskii, reprezentantul așa-numitei republici Osetia de Sud în regiunea transnistreană, s-a aflat la Tiraspol la sfârșitul lunii iulie 2026. Potrivit sursei citate, acesta a participat la evenimente comemorative dedicate așa-zisei „dislocări” a pretinselor „forțe de menținere a păcii” în regiunea transnistreană și a fost surprins în fotografii alături de lideri locali, inclusiv de Vitalii Ignatiev, responsabilul de „relații externe” al regiunii transnistrene. De precizat că, în februarie 2026, Poliția de Frontieră anunța că lui Vitali Iancovskii i-a fost interzis accesul în Republica Moldova pentru o perioadă de cinci ani. Detalii, AICI.

Pe 5 august, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a spus că nu știe cum a ajuns la Tiraspol reprezentantul așa-numitei republici Osetia de Sud, Vitali Iancovskii, în condițiile în care acestuia i-a fost interzis accesul în Republica Moldova pentru o perioadă de cinci ani, în februarie 2026. De cealaltă parte, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că subiectul nu ține de competența instituției pe care o conduce, ci de controlul frontierelor și securitatea națională.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: