NM Espresso: Despre memoria victimelor Holocaustului, reducerea tarifelor la energie electrică și deschiderea ambasadei Danemarcei la Chișinău

Păstrând amintirea 

În Moldova continuă Săptămâna Memoriei Victimelor Holocaustului. Pe 25 ianuarie, la monumentul victimelor fascismului din Chișinău, a avut loc evenimentul anual de comemorare. Au participat președinta Maia Sandu, ministrul Culturii Sergiu Prodan, reprezentanți ai misiunilor diplomatice și comunității evreiești. În discursul său, Sandu a menționat evreii și alte comunități care au căzut victime nazismului.

Șefa statului a subliniat că lecțiile Holocaustului nu au fost învățate de către umanitate și a amintit de atacul grupării HAMAS asupra Israelului în luna octombrie a anului trecut: „La 7 octombrie 2023, alți oameni nevinovați – copii, femei, vârstnici – au plătit cu viața pentru că există în continuare pe această lume minți pervertite de ură, gata să ucidă, să tortureze, să violeze și să schilodească. La aproape opt decenii de când s-a spus „niciodată”, omenirea a asistat, neputincioasă, la o nouă tragedie”.

Președinta a menționat că sursele răului care duc la astfel de crime sunt prejudecățile, ura și fanatismul. Sandu s-a adresat comunității internaționale cu un apel de a lupta împotriva acestor fenomene.


Umilit în transportul public 

Unii pasageri din transportul public din Chișinău nu au învățat lecțiile Holocaustului. În această săptămână, un tânăr transgender a fost agresat în troleibuzul nr. 22. Cei din jur, inclusiv conductorul, nu numai că nu au condamnat agresorii, dar i-au și încurajat, alimentând ura. Inspectoratul de poliție Botanica a început o anchetă asupra incidentului. Identitatea agresorilor este în curs de stabilire.

În 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a recunoscut 24 de încălcări ale drepturilor omului în Moldova. Judecătorii au examinat 835 de cereri. Țara noastră încalcă cel mai des drepturile omului la un proces echitabil (244 de cazuri), la protecția proprietății (183), la tratament inuman și degradant (147), și la încălcarea dreptului la libertate și securitate (121).


Judecătorii împotriva lui Recean 

Comisia de evaluare externă a judecătorilor (Vetting), urmând Asociația Judecătorilor, a comentat comportamentul premierului Dorin Recean: „Independența sistemului judiciar este compromisă atunci când judecătorii se confruntă cu amenințări menite să le influențeze deciziile. Asemenea acțiuni subminează încrederea societății în sistemul de justiție”.

Recean se află într-o vizită în Ungaria, unde s-a întâlnit cu omologul său Viktor Orban.


Relații internaționale 

În capitala Moldovei, a fost inaugurată încă o ambasadă. Reprezentanța diplomatică a Danemarcei și-a deschis porțile. Cu acest prilej, ministrul Afacerilor Externe al Danemarcei, Lars Løkke Rasmussen, a sosit în țară. A ținut o conferință de presă comună cu Nicu Popescu, care pe 29 ianuarie va părăsi funcția de ministru de externe.

Popescu a remarcat că în ultimul an, câteva țări au deschis ambasade în Moldova sau au anunțat intenția de a o face. Este vorba, în special, despre Danemarca, Belgia, Țările de Jos, Spania și Grecia. Majoritatea acestor țări sunt monarhii constituționale. Popescu a subliniat, de asemenea, că Danemarca ajută Moldova să-și întărească stabilitatea economică, financiară și energetică, având 37 de companii cu capital danez în țară, cu investiții de 66 de milioane de lei.

Directorul Biroului Integrării Europene, Cristina Gherasimov, a avut o întrevedere cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a discuta prioritățile cooperării în 2024. Aceștia au identificat pașii necesari pentru avansarea dialogului cu Uniunea Europeană.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a plecat la o ședință comună a comisiilor juridice ale parlamentelor Moldovei, României și Ucrainei în Maramureș. Ei vor discuta aspecte legate de pregătirea Moldovei și Ucrainei pentru aderarea la UE, în special recomandările în domeniul justiției și funcționării sistemului judiciar.

Maia Sandu a început consultările privind organizarea unui referendum cu privire la aderarea țării la UE. La prima întâlnire au participat jurnaliști, experți din societatea civilă și lideri de opinie. Întrevederea a fost prima dintr-o serie de consultări care vor avea loc în perioada următoare.


Energie

Energocom pregătește o solicitare către Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE) pentru reducerea tarifului la furnizarea energiei electrice cu 10%.

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a avut o întâlnire cu reprezentanții ANRE, Ministerului Muncii și întreprinderilor termoenergetice pentru a discuta plângerile proprietarilor de apartamente cu încălzire autonomă. Aceștia continuă să primească facturi prea mari pentru încălzire. Potrivit ministrului, nu toți administratorii de blocuri cu mai multe apartamente au informat furnizorii de căldură despre existența unor astfel de apartamente, astfel încât facturile nu reflectau situația reală.

Ministrul Muncii, Alexei Buzu, a declarat că în sezonul următor, sprijinul pentru plata încălzirii va fi acordată sub formă de „compensație monetară”. Prin urmare, acesta va fi ultimul sezon în care vom oferi compensații direct în factură.


Aviație

La Aeroportul Chișinău, au fost instalate panouri cu tarife pentru serviciile de taxi. Acest lucru va permite pasagerilor sosiți să primească informații despre tarife în timp util. De asemenea, administrația aeroportului a avertizat că unii șoferi de taxi ar putea să-și suprataxeze nejustificat prețurile.


Alegeri în Rusia

Candidatul independent Boris Nadejdin a colectat peste 150.000 de semnături de la alegători și acum va putea să lupte pentru fotoliul prezidențial. El este singurul contracandidat a lui Putin care se pronunță împotriva războiului cu Ucraina.


Ce ne așteaptă azi?

10:00 – ședința ANRE;
13:30 –  ședința Comisiei Electorale Centrale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova

Ziua lucrătorului din protecția socială, marcată la Chișinău: a fost lansată o campanie pentru atragerea tinerilor în domeniu

R. Moldova marchează Ziua profesională a lucrătorului din sfera protecției sociale. Cu această ocazie, la Chișinău, a avut loc un forum național. Președinta Maia Sandu a declarat în cadrul evenimentului că de profesionalismul și corectitudinea lucrătorului din sfera protecției sociale depinde încrederea în acest sistem. Iar ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a spus că, de multe ori, ne amintim de sistemul social atunci când se întâmplă ceva rău, însă „mult mai rar ne întrebăm: „câte vieți și câte familii au fost protejate anume pentru că protecția socială a fost acolo la timp?”. În cadrul evenimentului, mai mulți lucrători din sfera protecției sociale au fost premiați. La finalul evenimentului, Natalia Plugaru a anunțat lansarea unei campanii.

„De multe ori ne amintim de sistemul social atunci când ceva rău s-a întâmplat, când apare un caz grav, când apare o tragedie, când un caz ajunge în presă. Atunci toți se întreabă: „unde a fost protecția socială?”. Dar mult mai rar ne întrebăm: „câte vieți și câte familii au fost protejate anume pentru că protecția socială a fost acolo la timp?”. Aceste povești nu ajung la știri tocmai pentru că fiecare dintre dumneavoastră și-a făcut meseria onest și cu dedicație”, a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, la Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială.

Președinta Maia Sandu a declarat că „prin reforma RESTART a început o transformare amplă a asistenței sociale”. „Vedem deja schimbări importante. Avem mai mulți specialiști care lucrează pentru protecția copiilor. Dezvoltăm serviciile pentru persoanele cu dizabilități și cele care permit oamenilor să rămână în comunitățile lor. Echipele mobile oferă sprijin unui număr tot mai mare de beneficiari. (…) Dar nicio reformă nu poate fi mai bună decât oamenii care o pun în practică. (…) De profesionalismul și corectitudinea dumneavoastră depinde încrederea în acest sistem. Vă mulțumesc încă o dată pentru omenie și pentru grija pe care o aveți față de semeni. Vă doresc să aveți putere să continuați această muncă și să vedeți cât mai des rezultatele ei în viețile celor pe care îi ajutați”, a adăugat șefa statului.

În timpul evenimentului, ministra Muncii și Protecției Sociale a acordat premii speciale pentru debut și longevitate în domeniul protecției sociale:

  • Premiul pentru debut în asistență socială – Irinei Zubco, asistentă socială comunitară din satul Ghelăuza, raionul Strășeni;
  • Premiul pentru debut în domeniul muncii și ocupării forței de muncă – Victoriei Postolachi, specialistă principală în cadrul Direcției pentru ocuparea forței de muncă Fălești;
  • Premiul pentru cel mai longeviv lucrător în asistență socială – Veronicăi Spălatu, din Sîngerei;
  • Premiul pentru cel mai longeviv lucrător în domeniul muncii și ocupării – Elizavetei Storoj, care activează în domeniu de peste bine de 40 de ani și care, în prezent, este șefa Direcției pentru ocuparea forței de muncă din raionul Briceni;
  • Premiul pentru cel mai longeviv funcționar din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Margaretei Demidova.

Totodată, au fost acordate trofee pentru contribuții în domeniul protecției copilului, serviciilor sociale, sprijinului persoanelor cu dizabilități și al persoanelor refugiate:

  • Angajatul din sistemul de asistență socială din domeniul protecţiei drepturilor copilului – Elena Rusu, STAS Călărași, ATAS Centru-Vest;
  • Angajatul din serviciile dedicate familiei și copilului – Lăcrămioara Chicaroș, Serviciul de asistență parentală profesionistă, DGPDC Chișinău;
  • Angajatul din sistemul de asistență socială al anului din domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi – Elena Manoli, STAS Ialoveni, ATAS Centru;
  • Angajatul din serviciile sociale destinate persoanelor cu dizabilitati – Svetlana Arhiri, STAS Ungheni, ATAS Centru-Vest;
  • Angajatul din serviciile sociale destinate refugiaților – Gheorghe Bejenari – directorul Centrului de plasament pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități din Mun. Chișinău;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională a Agenției de Gestionare a Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă – Vasile Pascari;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională a Centrului Republican Experimental, Protezare, Ortopedie și Reabilitare – Lidia Panico;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională a Consiliului Național de Determinare a Dizabilității și Capacității de Muncă – Victoria Custiuc;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională a Inspectoratului Social de Stat – Alina Dașcov.

De asemenea, au fost acordate premii pentru contribuții în protecția drepturilor persoanelor în etate, excelență academică și bune practici în domeniul serviciilor sociale ale ATAS-urilor:

  • Angajatul din sistemul de asistență socială din domeniul protecției persoanelor în vârstă – Anna Arnaut;
  • Angajatul din serviciile sociale dedicate persoanelor vârstnice – Sabina Rotaru;
  • Angajatul din sistemul de asistență socială din domeniul asistenţei sociale comunitare – Lilia Nejel;
  • Premiul pentru promovarea educaţiei şi formării profesionale în asistenţă socială – Valentina Prițcan, dr., conf.univ., prorectoră, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți;
  • Premiul pentru promovarea cercetării în asistenţă socială – Maria Strechie, dr., conf.univ., Universitatea de Stat din Moldova.

În același timp, au fost acordate trofee pentru contribuții în sprijinirea victimelor violenței și a traficului de ființe umane:

  • Angajatul din sistemul de asistență socială al anului din Domeniul Protecției Victimelor Violenței și Reabilitării Victimelor Infracțiunilor – Ion Gogu, STAS Căușeni, ATAS Sud-Est;
  • Angajatul din sistemul de asistență socială al anului din Centrele pentru victimele violenței în familie – Ana Tcaci, STAS Ștefan Vodă, ATAS Sud-Est;
  • Angajatul din sistemul de asistență socială al anului pentru cea mai activă implicare în soluționarea cazurilor de trafic de ființe umane – Lilia Levința, Directoarea Agenției pentru Gestionarea Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă.

De asemenea, a avut loc decernarea premiilor pentru contribuții în domeniul muncii și ocupării, cât și premii speciale pentru angajament civic:

  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională al Inspectoratului de Stat al Muncii – Vitalie Bînzari;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă – Veronica Todica;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională al CNAS – Natalia Șmundeac;
  • Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei;
  • Platforma pentru Îmbătrânire activă;
  • Platforma pentru egalitate de gen;
  • Coaliția Națională ,,Viață fără Violență”;
  • Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

La finalul evenimentului, ministra Muncii și Protecției Sociale a anunțat despre lansarea unei campanii de informare. „Noi avem nevoie de o generație care să înceapă să aleagă, în special, profesiile din domeniul asistenței sociale, să intre în sistem, dar mai ales – să dorească să rămână. (…) Tocmai de aceasta am considerat că este extrem de important să lansăm astăzi o campanie care se numește „Profesia mea contează pentru Moldova”. Vrem ca tinerii să aleagă această profesie. (…) Campania începe astăzi, dar va continua în următoarele zile, săptămâni și luni. Vom merge la tineri, în special, în școli, în regiuni. (…) Impactul acestei campanii îl vom vedea peste câțiva ani”, a anunțat Natalia Plugaru.

Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială a fost organizat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorului din sfera protecției sociale. Menționăm că, anual, în cea de-a treia duminică a lunii septembrie, Republica Moldova marchează Ziua profesională a lucrătorului din sfera protecției sociale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: