NM Espresso: Despre scumpirea apei în Chișinău, deficitul de energie electrică și «cazul delicat» cu talibanii

Criza de pe Nistru

Chișinăul a cerut Tiraspolului, în contextul secetei din regiune, să nu reducă debitul evacuat din lacul de acumulare Dubăsari, deoarece acest lucru ar putea lăsa capitala fără apă. Tiraspolul nu a răspuns deocamdată solicitării.


Criza energetică

Pe lângă deficitul de apă, Republica Moldova se confruntă și cu un deficit de energie electrică, pe fondul crizei energetice din țările dunărene. Autoritățile moldovene au avertizat, în ajun, asupra unor posibile deconectări de energie electrică în orele de vârf ale consumului și au îndemnat cetățenii să economisească energia.


Tarifele la apă și canalizare

Între timp, ANRE, la solicitarea Apă-Canal Chișinău, a majorat tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă și de canalizare. Tariful pentru apă a crescut de la 12,99 la 14,03 lei pentru un metru cub, iar tariful mediu pentru canalizare — de la 6,63 la 7,40 lei. Pentru consumatorii casnici, tariful va rămâne la nivelul de 6,63 lei.

ANRE a justificat majorarea prin inflație și creșterea cheltuielilor Apă-Canal Chișinău pentru energia electrică.


Partidul Vlah: interdicție de activitate

Curtea de Apel Chișinău a admis pe 4 august acțiunea Ministerului Justiției privind limitarea activității Partidului «Inima Moldovei» pentru o perioadă de 12 luni. Totuși, perioada de limitare se calculează din data de 25 septembrie 2025, ziua în care Curtea de Apel suspendase deja activitatea formațiunii pentru un an, ca măsură de asigurare.

Lidera «Inima Moldovei», Irina Vlah, a calificat decizia instanței drept un exemplu de presiune politică.


Scandalul cu talibanii la Chișinău: continuare

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a calificat vizita delegației afgane în Republica Moldova drept «absolut inacceptabilă», precizând că autoritățile trebuie să afle «cine a comis greșeala».

Ulterior, premierul Vasile Tofan a explicat că delegația Ministerului Agriculturii din Afganistan a primit vize după parcurgerea tuturor procedurilor formale, însă acest «caz evident delicat» a fost tratat ca o procedură administrativă obișnuită.

În acest context, mai multe partide extraparlamentare au cerut demisiasecretarului de stat al Ministerului Agriculturii, Vasile Șarban, și a ministrului Afacerilor Externe, Mihai Popșoi.


Vetting

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins raportul privind repetarea procedurii de vetting în cazul președintei Judecătoriei Orhei, Veronica Cupcea. Deși Comisia de vetting a recomandat de două ori eliberarea din funcție a judecătoarei Cupcea, aceasta va continua să activeze în sistem în baza deciziei CSM.


Intoxicarea de la hotelul Radisson Blu Leogrand

După izbucnirea unui focar de salmoneloză la hotelul Radisson Blu Leogrand, administrația hotelului a anunțat că verificările Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor nu au identificat încălcări. În același timp, Agenția Națională pentru Sănătate Publică a comunicat că, în cadrul investigației, a identificat factori de risc.


Pe scurt

După scandalul privind condițiile sanitare din blocul alimentar al Spitalului din Bălți, conducerea interimară a instituției va fi preluată de directoarea Spitalului raional Florești, Ludmila Capcelea.

În Republica Moldova se propune ca transportarea în automobile a copiilor cu vârsta de până la 12 ani sau cu înălțimea sub 150 cm să fie permisă doar în scaune auto pentru copii sau înălțătoare.

Ana Revenco a anunțat că pleacă din funcția de directoare a Centrului pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării (StratCom). Ea nu a precizat motivele demisiei. Potrivit informațiilor NM, funcția ar urma să fie preluată de Liliana Vițu, care a demisionat din funcția de președintă a Consiliului Audiovizualului cu o zi înainte.

Ambasadoarea Republicii Moldova în Franța, Lorina Bălteanu, colectează fonduri pentru iluminarea Turnului Eiffel în culorile drapelului Republicii Moldova pe 27 august, de Ziua Independenței. Suma necesară constituie 25 de mii de euro. Bălteanu spune că iluminarea turnului în culorile unei alte țări este un gest rar, care ar «asigura țării noastre o vizibilitate fără precedent».

Instanța a dispus restabilirea în funcție a fostei angajate a Curții de Conturi Tatiana Vozian, care în 2023 l-a acuzat pe președintele instituției, Marian Lupu, de hărțuire sexuală.

Începând din această săptămână, România nu mai eliberează acte de identitate de model vechi și trece la documente noi, cu cip electronic.


Canicula se intensifică

În Republica Moldova au fost instituite pentru 5 august coduri galben și portocaliu de caniculă. Temperaturile vor urca până la +38 grade, iar în nordul țării — până la +35 grade.


Agenda zilei, 5 august:

  • 10:00 — Ședința Guvernului;
  • 11:00 — Declarații după ședința Guvernului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

moldova 1/foto simbol

Partidele lui Costiuc, Dodon, Ceban ies luni la protest în fața ANRE: „Vom cere explicații”

Pentru luni, 28 septembrie, în fața sediului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), este programat un protest. Mai mulți politicieni din opoziție au anunțat că vor participa la manifestație. Protestul a fost anunțat în contextul deciziei pe care urmează să o ia ANRE privind aprobarea unor noi tarife pentru gazele naturale și energia termică.

La manifestația din fața ANRE și-au anunțat prezența primarul municipiului Chișinău și liderul partidului „Mișcarea Alternativa Națională”, alături de colegii săi de partid, precum și reprezentanții partidului „Democrația Acasă”, condus de deputatul Vasile Costiuc, ai Partidului Socialiștilor, condus de deputatul Igor Dodon, și ai Partidului Social Democrat European (PSDE), condus de Vasile Bumacov.

Partidul „Democrația Acasă”, care a spus că organizează protestul, a chemat doritorii în fața ANRE „pentru a cere explicații clare privind justificarea economică a acestei scumpiri”. De cealaltă parte, Igor Dodon a spus că „Partidul Socialiștilor va susține orice protest legal împotriva acestei guvernări și va participa la toate acțiunile organizate în perioada următoare”. PSDE a menționat că „orice majorare a tarifelor trebuie să fie fundamentată pe date clare, verificabile și prezentate public”, iar „consumatorii au dreptul să știe de ce cresc tarifele”. La rândul său, Ion Ceban a spus că va fi prezent „în solidaritate cu toți oamenii care nu sunt de acord cu scumpirile în lanț care au loc”.

Menționăm că, pe 28 septembrie, începând cu ora 10:00, ANRE urmează să aprobe noi tarife pentru gazele naturale și energia termică, după ce furnizorii au solicitat majorarea acestora. În cazul solicitării Energocom de majorare a tarifului la gaz, ANRE propune o creștere de 5,84 lei/m³ față de tariful actual. În cazul solicitării Termoelectrica de majorare a tarifului pentru energia termică, ANRE propune o creștere de 1.257 de lei/Gcal față de tariful actual. În cazul solicitării „CET-Nord” de majorare a tarifului pentru energia termică, ANRE propune o creștere de 1.173 de lei/Gcal.

Compania Energocom și-a motivat solicitarea prin faptul că s-au modificat costurile de procurare a gazelor naturale. „De la ultima cerere de ajustare a prețurilor, depusă la 15 iulie 2026, piața europeană a gazelor a înregistrat o creștere de 42,15%. (…) În aceste condiții, compania înregistrează devieri tarifare negative”, a comunicat Energocom. Menționăm că ultima majorare a tarifului la gazele naturale a avut loc pe 21 august, tot pe fundalul unui protest organizat în fața sediului instituției. Noul tarif a intrat în vigoare pe 1 septembrie curent.

Ultima dată, tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de „Termoelectrica” a fost modificat în februarie 2026, când a fost redus cu 490 de lei/Gcal față de tariful anterior. Tot atunci, tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către „CET-Nord” a fost majorat cu 75 de lei/Gcal față de tariful în vigoare la acel moment.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: