Андрей Мардарь, NewsMaker

NM Espresso: despre succesele lui Sandu din primele șase luni, «rugămintea insistentă» a lui Krasnoselski față de ea și despre «mlaștina» de la primăria Chișinău

Sandu

Președintele Maia Sandu și-a prezentat raportul despre primele șase luni de activitate în funcția de șef al statului. Sandu a comunicat despre succesele pe care le-a obținut împreună cu echipa sa în ceea ce privește livrarea vaccinurilor în Moldova, dezghețarea asistenței externe și stabilirea relațiilor cu România, Ucraina, dar și cu UE și alți parteneri externi. Dar Sandu speră că va obține realizări în combaterea crizei economice și a corupției după ce noul parlament va aproba noul guvern și, împreună, «vor lucra pentru oameni».

Krasnoselski

Vadim Krasnoselski, liderul Transnistriei, «a rugat-o insistent» pe Maia Sandu «să nu amestece problemele sociale și cele umanitare cu politica». Krasnoselski a comentat astfel inițiativa lui Sandu de a acorda Transnistriei vaccinuri nu numai din ajutoarele umanitare, dar și din loturile pe care Moldova le achiziționează. Sandu a spus că acest lucru va accelera reintegrarea Moldovei. Krasnoselski a subliniat faptul că «acest lucru nu are nicio atribuție față de accelerarea reintegrării.

Electorală

Reprezentanții Partidului «Alianța pentru Unirea Românilor» (AUR) au petrecut o noapte la punctul de trecere a frontierei cu Transnistria de lângă satul Varnița. Aceștia au protestat din cauza că nu au fost lăsați să intre pe teritoriul Transnistriei, unde au dorit să organizeze acțiuni electorale. Și au cerut de la autoritățile transnistrene un document care confirmă interdicția de intrare. Protestatarii au dormit în corturi pe care, din prudență, le-au luat cu ei. Un deputat român, care a venit să susțină protestatarii, a vorbit despre «teritoriul ocupat», «dreptul constituțional la libertate» și a cerut să nu se uite că este vorba despre cetățeni ai României — «stat membru al NATO».

Despre acest incident s-a discutat și la ședința CUC. Dar nu s-a ajuns la un numitor comun. Tiraspolul a numit acțiunile AUR «o tentativă de a destabiliza situația din Zona de Securitate.

Diaspora

Participarea diasporei la votare peste hotare a devenit unul dintre cele mai scandaloase subiecte din această campanie electorală. Cei de dreapta au cerut să fie deschise mai multe secții de vot pentru diasporă, CEC s-a împotrivit. Însă nimeni nu știe cu siguranță, câți cetățeni ai Moldovei trăiesc peste hotarele țării și cât de numeroase sunt diasporele din diferite țări. NM a încercat să clarifice acest lucru în articolul «Вторая Молдова» («A doua Moldovă»).

Ceaus

Comisia parlamentară care a fost împuternicită să ancheteze circumstanțele răpirii de la Chișinău a fostului judecător ucrainean Nikolai Ceaus are întrebări către Serviciul de Informații și Securitate (SIS). Despre aceasta se menționează în raportul comisiei privind rezultatele investigației. Detalii — în articolul «Răpirea lui Ceaus».

După ce raportul a fost făcut public, socialistul Adrian Lebedinschi, vicepreședintele comisiei, a declarat că SIS este implicat în răpirea lui Ceaus «și a încercat să direcționeze comisia parlamentară de anchetă pe o cale greșită». Cei de la SIS «au respins categoric» toate acuzațiile.

Chironda

«Războiul» dintre primarul de Chișinău, Ion Ceban și viceprimarul Victor Chironda a înghețat deocamdată în faza retragerii atribuțiilor lui Chironda. În interviul pentru NM «Мне буквально сказали „Заткнись или будет хуже“» («Mi-au spus literalmente «Închide-te sau va fi mai rău»), acesta a comunicat, de ce nu a declarat imediat despre situația privind hotelul Național, de ce primăria este o structură învechită și de ce el nu a reușit să găsească limbaj comun cu primarul Ceban.

Situația epidemiologică

63 de cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, după ce s-au efectuat 5529 de teste. Astfel, numărul total al celor care s-au contaminat de la începutul epidemiei a ajuns până la 256 387 de persoane. 249 381 dintre acestea s-au vindecat, 6180 au decedat (2 — în ultimele 24 de ore). 826 de persoane bolnave continuă să se trateze, 38 dintre ele fiind în stare extrem de gravă, iar 7 — conectate la aparatele de respirație asistată.

Imunizare

Sâmbătă, 26 iunie, doritorii de a se imuniza împotriva COVID o vor putea face la vinăria Château Purcari. De la ora 11 dimineața și până la șase seara, acolo va funcționa «cel mai pitoresc punct de imunizare împotriva coronavirusului», a comunicat Ministerul Sănătății.

Ce declară despre vaccinare reprezentanții bisericii ortodoxe și ai altor confesiuni din Moldova? Sunt dispuși slujitorii cultelor să se vaccineze și își îndeamnă oare enoriașii să se imunizeze sau nu? Despre toate acestea — în video-ul NM «Ковид — это благословение?» («Este COVID o binecuvântare?»).

Și despre ceea ce va fi astăzi, 25 iunie

  • CEC și Curtea de Conturi se vor întruni în ședințe.
  • Viceprimarul de Chișinău, Victor Chironda va susține o conferință de presă.
  • Ministerul Sănătății va comunica despre certificatele de vaccinare anti-COVID

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: