Preliminary results of a study of the antiviral drug remdesivir show it is effective in shortening the recovery time for patients with COVID-19.

NM Espresso: despre testarea în Moldova a medicamentelor din SUA împotriva COVID, alte 100 milioane de euro din partea UE și anularea sentinței «Grupului Petrenco»

Epidemia: situația

În ultimele 24 de ore, în Moldova s-au înregistrat 327 de cazuri noi de COVID-19, după ce s-au efectuat 1 733 de teste. Astfel, numărul total al celor care s-au contaminat a ajuns până la 21 442 de persoane. 14 599 din acestea s-au vindecat, iar 707 au decedat (10 — în ultimele 24 de ore). 6 136 de pacienți continuă tratamentul, 364 dintre ei fiind în stare gravă, iar 26 — conectați la aparatele de respirație asistată.

Două companii farmaceutice din SUA au obținut permisiunea autorităților moldovenești de a testa medicamente noi împotriva coronavirusului pe bolnavii de COVID-19 din Moldova. Cei de la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale susțin că acesta este «un mare avantaj» pentru Moldova și cetățenii țării noastre.

În România s-a înregistrat un nou record negativ zilnic de cazuri noi de coronavirus — 994. Astfel, numărul total al celor care s-au contaminat a depășit 39 mii de persoane. Și în Ucraina se menține un nivel înalt de răspândire a coronavirusului, bilanțul cazurilor înregistrate depășind 60 mii.

Parlamentul: după cortina sesiunii

La ultima ședință a sesiunii de primăvară-vară, deputații au aprobat modificările la Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei, care privează colaboratorii BNM de posibilitatea de a beneficia de serviciile avocaților din contul statului. Deputații nu au acordat atenție observației Băncii Naționale precum că aceste amendamente contravin normelor internaționale.

La fel, parlamentul a aprobat în lectură finală proiectul de lege care permite pensionarilor să depună în regim online cererile cu privire la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă.

Deputații au creat o comisie care se va ocupa de investigația atacurilor raider asupra băncilor moldovenești și a companiilor de asigurări în anii 2010-2012. Din comisie vor face parte reprezentanți ai tuturor fracțiunilor și un deputat independent. Comisia are la dispoziție patru luni pentru aceste investigații.

Banii 

Moldova a semnat un acord de creditare cu Uniunea Europeană în valoare de 100 milioane de euro. Chișinăul va primi acești bani în două tranșe, în decurs de un an. Obținerea banilor este condiționată de îndeplinirea memorandumului pe care părțile l-au semnat odată cu acordul de creditare.

Conform informațiilor Băncii Naționale, în luna iunie, locuitorii Moldovei au vândut valută cu 50,9 milioane de dolari (34%) mai mult decât în luna mai, acoperind cererea businessului cu 109,4%. A crescut și cererea de valută din partea afacerilor. În luna iulie, leul s-a întărit cu 2,7%.

Judecătoriile și sentințele

Curtea de Apel a anulat sentința în dosarul «Grupului Petrenco» și l-a întors spre reexaminare în instanța primară. Este vorba despre fostul deputat Grigore Petrenco și șase colegi de-ai săi care, după protestul din anul 2015 de lângă Procuratura Generală, au fost acuzați de organizarea dezordinelor în masă și au fost condamnați cu suspendare.

Iar acuzații în dosarul privind coruperea judecătorilor au continuat astăzi să depună mărturii la Judecătoria Buiucani. În toamna anului 2018, în acest caz au fost reținuți 10 colaboratori ai judecătoriilor și ai procuraturii. De ce o magistrată consideră că dosarul este fabricat și cum se desfășoară ședințele de judecată în condiții de epidemie — aflați din reportajul NM «Это заявление прокурора смехотворно» («Această declarație a procurorului este amuzantă»).

De asemenea, NM a publicat trei istorii despre cum câțiva deținuți din Moldova, condamnați la închisoare pentru infracțiunile pe care nu le-au săvârșit, au reușit să obțină dreptate și să iasă din penitenciar. În instanțele din Moldova sunt depuse, anual, câteva mii de plângeri în care sunt indicate încălcările admise în investigația cauzelor penale. Judecătoriile acceptă spre examinare o parte din aceste cereri.

Chișinău: toți — pe biciclete

Primăria intenționează să creeze un grup cu participarea cicliștilor, experților și a activiștilor care promovează mijloacele de transport alternative, pentru a discuta cu ei despre dezvoltarea infrastructurii capitalei. Cei de la primărie susțin că pentru aceasta, ei nu au specialiști și că «nu există o masă critică de oameni care ar determina transformările în conștiința socială (bicicleta este percepută în continuare ca o distracție și nu ca mijloc de transport)».

Și despre ceea ce va fi astăzi, 22 iulie

  • Va avea loc ședința comisiei parlamentare mediu și dezvoltare regională.
  • Partidul DA va susține o conferință de presă.
  • Va avea loc tradiționalul briefing al Ministerului Sănătății despre situația epidemiologică din țară.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: