Ihlas News Agency/Reuters

NM Espresso: despre tragicul seism din Turcia, «sursa sigură» a lui Ceban în România și despre Moldova în componența UE

Seismul din Turcia

La 6 februarie, în primele ore ale dimineții, în sud-estul Turciei s-a produs un cutremur devastator cu magnitudinea de 7,4 grade, urmat de o serie de replici de intensitate diferită (seismul care s-a produs ziua, în centrul țării, a avut magnitudinea de 7,8 grade).

În aceeași dimineață, și MAEIE, și președintele Moldovei Sandu au exprimat sincere condoleanțe «familiilor celor decedați, precum și speranța într-o însănătoșire rapidă a celor răniți». În același timp, MAEIE a anunțat că nu dispune de date precum că printre victime ar fi și cetățeni ai Moldovei, care locuiesc în Turcia, dar a menționat că ambasada noastră din Ankara menține legătura cu autoritățile locale și este dispusă să acorde asistență și sprijin celor care au avut de suferit. De dimineață, autoritățile moldovenești au declarat deja că sunt pregătite să trimită în Turcia salvatori, autospeciale de intervenție și câini de căutare, iar seara, președintele Sandu a avut o întrevedere cu salvatorii și a spus că aceștia au zburat deja spre Turcia.

Pe parcursul zilei, datele despre victime creșteau cu sute de persoane, iar imaginile despre prăbușirea blocurilor păreau a fi cadre din filmele catastrofă. Până în seara de 6 februarie, numărul victimelor în Turcia a atins 1762 de persoane, alte peste 12 mii au fost rănite, 5600 de clădiri au fost distruse. În Siria, 1060 de persoane și-au pierdut viața, alte 2400 au fost rănite.

De notat că în dimineața de 6 februarie, și în România, și în Moldova s-au înregistrat seisme (cu magnitudinea de 4,6 și, respectiv, 4,5 grade, urmate de trei replici). În seara aceleiași zile, un seism cu magnitudinea de 5,4 grade s-a înregistrat și în sudul Kazahstanului. Iar în Turcia, a fost anunțată o săptămână de doliu. Continuă curățarea dărâmăturilor și căutările supraviețuitorilor.

Dar care este situația de la Chișinău?

Dimineața de luni a început la Chișinău cu tradiționala ședință operativă a serviciilor din cadrul primăriei, care se desfășoară în regim online, dar și cu acuzații și… bârfe, care au devenit la fel de tradiționale. La ședință s-a vorbit despre apă și situația de la «Apă-Canal Chișinău», transport și deșeuri. Pe scurt: cineva i-a spus lui Ceban («sursă de încredere din România») că autoritățile moldovenești intenționează să vândă «Apă-Canal Chișinău» în mâini private, iar tariful la apă și canalizare va fi majorat până la 59 de lei. Face oare de menționat că serviciul de presă al guvernului nici nu a comentat aceste afirmații? Apropo, astăzi, 7 februarie, este acea zi «X» către care primăria a promis «că va găsi o soluție eficientă pentru a plăti datoria» (până în noaptea de 6 februarie, încă nu se știe nimic despre această soluție). Iar ANRE continuă verificările inopinate la «Apă-Canal Chișinău», informația fiind confirmată și la ședința primăriei.

Apropo despre ANRE. Reprezentanții acesteia au comentat și demersul întreprinderii «Termoelectrica», care a solicitat majorarea tarifului pentru energia termică în Chișinău. Cei de la ANRE au promis că «vor studia minuțios această solicitare» și au admis ajustarea tarifului «doar în cazul existenței unor premise financiar-economice pe deplin argumentate și justificate».

Totodată, primarul a acuzat autoritățile de faptul că din cauza acestora, capitala ar putea să rămână fără transport public. Pe scurt: fără a clarifica lucrurile, primarul a trecut din nou la insulte. În realitate, a fost vorba despre transportul feroviar și nu despre cel municipal.

Și, în sfârșit, despre deșeuri. În maniera ce-l caracterizează, primarul a declarat, la ședință, că «atâta timp cât va fi primar, nu va fi construită o gunoiște la Stăuceni». Și noi, la rândul nostru, am decis să clarificăm, ce va fi pe cele 20 ha care urmează să fie acordate la Stăuceni.

Moldova — UE

Premierul Gavrilița a plecat, în fruntea unei delegații moldovenești, într-o vizită de lucru la Bruxelles, unde se va desfășura cea de-a șaptea reuniune a Consiliului de Asociere UE — Republica Moldova. Cu această ocazie, la Bruxelles a fost arborat drapelul Republicii Moldova alături de drapelul UE.

«O să ajungem timpurile când steagul țării noastre va fi permanent, pe picior de egalitate, alături de celelalte state membre UE. Iar Republica Moldova va fi un stat membru UE», a scris sub această imagine ministrul economiei Alaiba, care face parte din delegația moldovenească.

La Bruxelles, premierul a avut deja o întrevedere cu Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, care a reamintit despre asistența financiară și cea politică din partea UE pe calea integrării europene.

Ce ați putea să citiți?

Cazurile de suicid în rândul bărbaților din Moldova sunt de șapte ori mai frecvente decât în cazul femeilor. În spatele statisticii cu titluri tari se ascund tragedii ale oamenilor și forța nevăzută a stereotipurilor sociale. Am clarificat, împreună cu psihoterapeutul Dmitri Iachimov, cum se întâmplă că «să bei cu prietenii — e bine, dar să mergi la psiholog — e rău».

Pe scurt, despre ceea ce va fi astăzi

La Bruxelles se va desfășura cea de-a 7-a reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova — UE, care va fi prezidată de premierul Moldovei și de Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell. Premierul urmează să aibă și negocieri cu Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Afacerea ta nu valorează nimic fără tine în ea

O afacere care depinde complet de fondator nu poate fi vândută și valorează puțin ca activ. Diferența dintre un loc de muncă bine plătit și o afacere reală stă în structură.

Există un test dur, dar corect, pentru valoarea unei afaceri. Dacă fondatorul ar dispărea din ea mâine, cât ar mai valora? Pentru multe firme din Moldova, răspunsul sincer este că foarte puțin, pentru că totul, de la clienți la decizii și relații, este legat de o singură persoană. O astfel de afacere nu este un activ, ci un loc de muncă foarte solicitant, pe care proprietarul nu îl poate vinde și de care nu poate ieși.

Un loc de muncă deghizat în afacere

Când proprietarul este singurul care știe cum funcționează totul, firma nu are valoare independentă de el. Nu poate fi vândută la un preț real, pentru că un cumpărător nu cumpără o afacere, ci dependența de un om care va pleca. Nu poate fi extinsă, pentru că fiecare punct nou ar avea nevoie de o copie a fondatorului. Este o capcană confortabilă cât timp merge, dar fără ieșire și fără valoare la final.

De ce se ajunge aici

Majoritatea afacerilor sunt pornite de oameni foarte buni în meseria lor, dar pe care nimeni nu i-a învățat să construiască o companie care funcționează fără ei. Așa apare firma centrată pe fondator. Nu este un defect personal, ci o etapă sărită: trecerea de la a fi cel care face totul la a construi o structură care produce valoare și în absența ta.

Ce oferă Diagnosticul Strategic

Diagnosticul Strategic evaluează pe cifre reale finanțele, echipa și procesele și trasează calea către o afacere care funcționează fără tine. Este primul pas prin care fondatorul poate transforma afacerea într-un activ vandabil, nu doar într-un loc de muncă. Primul pas nu costă nimic. Antreprenorii interesați pot programa un diagnostic al afacerii direct pe site.

Bigger Capital este o companie de consultanță strategică fondată de Sergiu Diaconu, cu aproximativ 30 de ani de experiență antreprenorială și mentoratul a peste 1.000 de antreprenori.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: