golosameriki.com

NM Espresso: despre „un posibil atac al Rusiei”, „sfârșitul lui Sandu” și despre componența noului guvern al Moldovei

„Planul rușilor”

În dimineața de luni, 13 februarie, administrația prezidențială a anunțat un briefing în cadrul căruia, potrivit serviciului de presă, șefa statului preconiza să vorbească despre situația din domeniul securității de care se pare că, într-un an de război, am început să uităm.

Președintele a vorbit despre planul transmis de serviciile speciale din Ucraina (anterior, președintele ucrainean Zelenski a vorbit despre acesta). Dacă pe scurt: e anume acel plan al Rusiei „de a întreprinde acțiuni subversive cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să întreprindă acțiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici”.

Sandu a vorbit și despre rolul protestelor simpatizanților lui Șor, scopul acestor acțiuni fiind „răsturnarea ordinii constituționale, schimbarea puterii legitime de la Chișinău pe una ilegitimă, care să pună țara noastră la dispoziția Rusiei”. Și, desigur, președintele a cerut ca parlamentul să adopte proiectele de lege care vor oferi SIS și procuraturii instrumentele necesare „pentru a combate mai eficient riscurile”.

Ce a urmat – nu-i greu de imaginat. Socialiștii și comuniștii au fost primii care au comentat declarația lui Sandu. Aceștia au cerut să fie prezentate dovezi și „să nu se provoace isterie în societate”. Aceștia au fost urmați de deputatul partidului „Șor” Tauber, care, în maniera ce o caracterizează, a declarat că „a venit sfârșitul lui Sandu” și că toate aceste declarații nu sunt altceva decât „o tentativă de a uzurpa puterea în țară”. Totodată, a amintit că în spatele partidului „nu este nici Kremlinul, nici Casa Albă, nici instituțiile europene de la Bruxelles, ci doar poporul Republicii Moldova și interesele țării noastre”. Spre final, aceasta s-a adresat către colegii săi din opoziție, personal, prenume și patronimic, îndemnându-i să adere la protestul împotriva guvernării.

Mai târziu, au comentat declarația președintelui și cei către care s-a adresat Tauber (Tkaciuk, Vlah) și alți politicieni și activiști.

Cât de mari sunt riscurile și dacă ar trebui să ne panicăm chiar acum – nu se știe cu siguranță. Dar, orice ar fi, încă acum un an (la 15 februarie 2022), toți experții pe care i-am contactat erau de aceeași părere că „probabilitatea unei invazii militare a Rusiei în Ucraina este minimă”, dar, totuși, aceasta s-a întâmplat.
Cu toate acestea, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, s-a grăbit să-i calmeze pe toți, declarând că astăzi, „Rusia nu are suficiente forțe pentru a trece prin Transnistria și să încercuiască Ucraina din spate – acesta e planul care încă e acolo, apoi să ia Odesa”.

Cabinetul de miniștri al lui Recean

Intriga politică internă principală de luni, 13 februarie, a constituit-o componența cabinetului de miniștri condus de Dorin Recean. Se știe deja cu siguranță că în acesta nu se va regăsi vicepremierul Spânu, care a început să activeze în administrația prezidențială.

Pe parcursul zilei, deputatul PAS Marian s-a grăbit să declare că majoritatea miniștrilor din guvernul care a demisionat va intra în componența noului cabinet de miniștri, care va fi condus de Recean. În același timp, acesta a admis că astăzi, 14 februarie, noul cabinet de miniștri ar putea deja să fie prezentat în parlament. Și da, partidul de guvernământ nu are un răspuns clar la întrebarea, de ce a fost nevoie de schimbarea guvernului Gavrilița și încă nu se știe, cu ce se va ocupa aceasta.

Spre sfârșitul zilei, a devenit cunoscut numele candidatului potențialului ministru al energeticii (acesta nu a fost în cabinetul de miniștri al lui Gavrilița, dar autoritățile au vorbit de nenumărate despre necesitatea creării ministerului). Acesta ar putea fi Victor Parlicov, fostul șef al ANRE, care, ce-i drept, încă nu a comentat nicicum această informație.

Noutăți din Turcia

Salvatorii din Moldova continuă lucrările de curățare a dărâmăturilor în Turcia. Conform datelor MAEIE, șase cetățeni ai Moldovei au fost evacuați în acest weekend din zonele afectate ale Turciei (două femei și copiii lor minori). De notat că, la fel ca și până acum, alți 29 de cetățeni ai Moldovei care, conform informațiilor ambasadei noastre din Turcia, locuiesc în zonele afectate, nu pot fi contactați. Până în seara de 13 februarie, numărul victimelor din Turcia și Siria a crescut până la 37 mii de persoane. Însă, potrivit datelor ONU, numărul acestora s-ar putea dubla.

Între timp, în România s-a produs cel mai puternic seism de la începutul anului, cu magnitudinea de 5,2 grade. Epicentrul cutremurului se află la adâncimea de 15 km.

Pe scurt, despre ceea ce va fi astăzi

– Există probabilitatea că la 14 februarie, Dorin Recean își va prezenta cabinetul de miniștri.
–       La ora 10:20, ministrul de externe Nicu Popescu va susține o conferință de presă comună împreună cu Bujar Osmani, ministrul afacerilor externe al Macedoniei de Nord, șeful interimar al OSCE.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

kremlin.ru

Putin a interzis scoaterea a mai mult de un 1 milion de ruble în numerar din Federația Rusă

Președintele rus Vladimir Putin a înăsprit restricțiile privind scoaterea din Rusia a rublelor în numerar. Potrivit unui decret semnat pe 29 septembrie, persoanele fizice nu vor mai putea scoate din țară peste 1 milion de ruble către statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), precum și către Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan. Pentru persoanele juridice și antreprenorii individuali, interdicția se aplică indiferent de suma transportată, relatează The Moscow Times.

Noile restricții vizează transferul de numerar în ruble către Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan.

În cazul încălcării interdicției, persoanelor fizice le va fi confiscată suma care depășește limita de 1 milion de ruble. În cazul persoanelor juridice și al antreprenorilor individuali, va fi confiscată întreaga sumă transportată.

Sunt prevăzute unele excepții. Astfel, cetățenii care scot bani din Rusia prin anumite aeroporturi internaționale desemnate de guvern vor putea face acest lucru dacă prezintă extrase bancare care confirmă retragerea întregii sume din conturile lor.

Excepții sunt prevăzute și pentru companiile care efectuează transporturi internaționale sau asigură activitatea misiunilor diplomatice și consulare ale Rusiei.

Decretul a intrat în vigoare în ziua semnării, 29 septembrie.

Restricțiile privind scoaterea rublelor în numerar din Rusia au fost înăsprite și la 1 aprilie. La acel moment, persoanelor fizice li s-a permis să scoată în statele membre ale UEE cel mult echivalentul a 100 000 de dolari în ruble, adică aproximativ 8,4 milioane de ruble, la cursul de schimb de atunci.

Prin urmare, noua limită este de peste opt ori mai mică decât cea stabilită în aprilie.

După începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, autoritățile ruse au impus și restricții privind scoaterea din țară a valutei străine. În prezent, este interzisă scoaterea unei sume mai mari de 10 000 de dolari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: