NM Espresso: despre Ziua națională a culturii, subvenții pentru fermieri și scumpirea țigărilor

Cultură 

Moldova a marcat Ziua națională a culturii. Reprezentanții ministerului de profil au depus flori la bustul poetului Mihai Eminescu. Președinta Maia Sanduși ministrul Culturii Sergiu Prodan au publicat mesaje de felicitare.

Șefa statului a menționat că «numai prin accesul la cultură și lectură putem schimba mentalități, putem forma generații de oameni cu gândire liberă».

«Copiii care citesc, tinerii culți, care aleg teatrul, cartea, dezvoltarea frumoasă sunt adulții de mâine care vor alege cuvântul în locul armei, vor avea curajul să apere valorile învățate și vor construi o societate unde este respect și bună înțelegere», se arată în mesajul președintei țării.

Iar ministrul Culturii Sergiu Prodan a subliniat că, în Moldova, cultura este prin definiție românească, însă îmbogățită și de cele ale altor etnii care locuiesc aici. Oficialul a îndemnat publicul să prețuiască cultura și oamenii care o crează.

În această zi, Maia Sandu a conferit titluri onorifice pentru 31 de artiști, regizori, actori și compozitori. Printre artiștii care s-au ales cu distincții de stat se numără și interpreții Ana Cernicova, Pasha Parfeni și Cătălin Josan, care au cântat în curtea Președinției la sărbătoarea anunțată de Maia Sandu, după decizia istorică a Consiliului European de a deschide negocierile de aderare la UE cu Moldova.


Guvern

Premierul Dorin Recean s-a întâlnit cu președinții de raioane și a discutat cu aceștia despre prioritățile în procesul de aderare a Moldovei la UE. De asemenea, printre subiectele abordate se numără oportunitățile programelor de cooperare transfrontalieră și utilizarea eficientă a banilor publici.


Mass-media 

Ex-bașcanul Irina Vlah a acuzat postul național de televiziune Moldova 1 că nu i-a oferit dreptul la replică după ce în una dintre emisiuni ar fi fost enunțate mai multe acuzații în adresa sa, privind legăturile sale cu Moscova. Conducerea postului TV a dat asigurări că va examina solicitarea politicienei.


Agricultură

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a demarat procesul de plată a subvențiilor pentru agricultorii care au depus cereri în anul 2023. Instituția a autorizat spre plată primele 100 de milioane de lei.

Între timp, agricultorii moldoveni au exportat în Italia primul lot de alune de pădure.


Țigări 

Țigările comercializate pe teritoriul Republicii Moldova se scumpesc, din nou. Astfel, cel mai ieftin pachet va costa 38,5 lei — cu 3,5 lei mai mult decât în prezent. Cei care nu se vor supune noilor reguli riscă să fie sancționați.


Educație 

Mariana Lefter, profesoară de limbă și literatură română la Liceul Teoretic «Bogdan Petriceicu Hașdeu» din orașul Drochia, a reproșat public Ministerului Educației și Cercetării că a publicat pentru dezbateri mai multe proiecte didactice pentru clasele liceale, care îi aparțin, dându-le drept materiale proprii. Ulterior, cadrul didactic a anunțat că a fost contactată de un reprezentant al instituției, care a asigurat-o că va fi trecută în calitate de autor al materialelor.


Capitală 

Primarul capitalei Ion Ceban a anunțat că târgul de iarnă din centrul Chișinăuluiva funcționa până la sfârșitul lunii ianuarie.


Sport 

Anastasia Nichita a fost inclusă pe primul loc în topul celor mai bune luptătoaredin lume printre femei, la categoria 57 kg.


Ce ne așteaptă astăzi? 

  • 09:30 ședința Consiliului Superior al Magistraturii
  • 10:00 conferință de presă organizată de Federația Națională de Tenis
  • 14:00 lansarea Calendarului Național 2024

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ntv.md

Junghietu admite că motorina ar putea ajunge la pragul de 40 de lei și să-l depășească. Cât vor costa miercuri carburanții

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că prețurile pe piața europeană și pe cea regională au tendința de creștere. Astfel, oficialul a admis că, pe fondul scumpirilor, prețul motorinei în Republica Moldova poate ajunge la 40 de lei pe litru. Mai mult, el a spus că devine tot mai evident scenariul în care motorina va depăși și acei 40 de lei la litru. Între timp, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noile prețuri la carburanți, care vor crește din nou.

„La moment, atât pe piața europeană, cât și pe cea regională, se observă o creștere semnificativă a prețurilor. Acest lucru este, în mare parte, datorat unui deficit de motorină, de kerosen. (…) Observăm că prețurile au tendința de creștere la motorină, pot să ajungă și la 40 de lei. (…) Noi trebuie să fim pregătiți, să avem pârghii în cadrul legal care să ne permită să intervenim rapid în scenariul în care, da – el devine tot mai evident, motorina va depăși acei 40 de lei la litru, iar potențialul impact asupra economiei, asupra cetățenilor, asupra agricultorilor ar fi semnificativ. Noi trebuie să avem pârghii să intervenim la nevoie pentru a atenua acest impact”, a declarat Junghietu, după ședința Guvernului din 22 septembrie.

ANRE a anunțat că, pe 23 septembrie, un litru de benzină 95 va costa 34 de lei și 4 bani, cu 5 bani mai mult decât astăzi, iar un litru de motorină va costa 36 de lei și 63 de bani, cu 11 bani mai mult. 

De precizat că prețul motorinei a crescut constant începând cu 3 septembrie, iar cel al benzinei – începând cu 15 august. Spre comparație, pe 1 septembrie, un litru de benzină 95 costa 31 de lei și 25 de bani, iar un litru de motorină – 32 de lei și 89 de bani.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: