Facebook/Agenția „Moldsilva”

NM Espresso: în Moldova, luna decembrie va fi călduroasă, Șor închide «proiectele sociale», spumantul moldovenesc a intrat în top zece cele mai bune

Compensații: cine nu va primi?

Compensația maximă acordată populației pentru resursele energetice va constitui 1000 de lei, iar cea minimă — 500 de lei. Guvernul a pregătit un astfel de proiect. Acesta prevede, de asemenea, că vor exista compensații diferite pentru energia electrică, încălzire, gaze și combustibil solid. În plus, va fi compensată doar o parte din consumul lunar.


Alegerile din Transnistria

Prezența la vot în cadrul alegerilor pentru Sovietul Suprem (parlamentul local) al nerecunoscutei republici nistrene a constituit doar 26,01 %. Majoritatea mandatelor, potrivit datelor Comisiei electorale locale, au revenit partidului «Obnovlenie», asociat cu holdingul «Șerif».

În același timp, în 21 din 33 de circumscripții alegătorii au ales între «un singur candidat» și opțiunea alternativă, «Împotriva tuturor». Câți alegători au ales această opțiune nu se cunoaște — autoritățile încă nu au comunicat aceste date.


Scandalul cu contrabanda de arme: continuare

Ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, a recunoscut că Moldova trebuie să consolideze controlul la frontiera de stat după cazul de contrabandă cu arme. Potrivit ei, organele competente examinează mai multe versiuni privind modul în care acestea au ajuns în țară. În același timp, potrivit ministrei, veriga slabă de la frontiera moldo-ucraineană este segmentul transnistrean, ceea ce sporește riscul de contrabandă.


Șor închide magazinele sociale?

Oligarhul fugar Ilan Șor a anunțat închiderea «proiectelor sale sociale»în Moldova, declarând că autoritățile «blochează transferurile» și «arestează angajații». Șor a acuzat-o pe Președinta Maia Sandu de blocarea a circa 50 de milioane de dolari și a promis să «răstoarne regimul», pentru a relua ajutorul după schimbarea puterii.

Administrația prezidențială a calificat afirmațiile lui Șor drept «minciunile unui criminal condamnat», care încearcă «să destabilizeze Moldova» cu «bani murdari».


Educație: interviu NM cu ministrul

Cum încearcă Moldova să acopere deficitul de profesori și ce schimbări așteaptă școlile și universitățile? Când vor fi majorate salariile cadrelor didactice și în ce măsură «legea educației» din Găgăuzia se încadrează în legislația națională? De ce autoritățile mizează pe studenții din India?

Despre toate acestea și multe altele NM a discutat cu ministrul Educației, Dan Perciun.

În special, Perciun a comunicat că manualul de istorie pentru clasa a 12-a, care a stârnit critici, nu va fi retras, iar referindu-se la scandalul recent din România, legat de diplomele medicale moldovenești, a spus că «deocamdată nu este clar dacă acestea au fost false».


Moldova și România

Militari din Republica Moldova au participat la parada militară de la București, organizată cu prilejul Zilei Naționale a României.

Iar Banca Națională a Moldovei a pus în circulație o monedă comemorativădedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României.


Vinuri moldovenești și distincții

Vinurile spumante moldovenești au obținut 10 medalii de aur și 10 de argint la concursul internațional Effervescents du Monde din Burgundia, Franța, la care au participat 15 țări și peste 390 de vinuri. În urma concursului, Moldova a intrat în topul celor mai buni zece producători mondiali de vinuri spumante, au menționat reprezentanții Ministerului Agriculturii.


Pe scurt

Președintele parlamentului, Igor Grosu, și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, au plecat într-o vizită în SUA, unde vor discuta despre «parteneriatul strategic».

Însărcinatul cu afaceri al SUA în Moldova, Nick Petrovich, a avertizat asupra pericolului forței de muncă ilegale: «Moldova este extrem de vulnerabilă».

În Moldova a apărut un nou partid, Pentru Țară, condus de fostul primar al orașului Basarabeasca, Valentin Cimpoeș. Congresul de constituire a avut loc pe 30 noiembrie.

Avocații poporului au cerut interzicerea vânzării și utilizării artificiilor și altor produse pirotehnice în Moldova, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Agenția Moldsilva este gata să vândă anul acesta 38 de mii de brazi de Crăciun, însă doar pe bază de comenzi prealabile, la un preț de 90-2070 de lei.


Vremea în decembrie

În decembrie curent, potrivit prognozelor meteorologilor, va fi mai cald decât de obicei. Temperatura medie a aerului va depăși norma pentru această perioadă a anului, de —2…0 grade. Iar în prima săptămână din decembrie Moldova va avea din nou ploi.


Agenda zilei, 2 decembrie:

  • 10:00 — Ședința ANRE;
  • 10:00 — Conferință de presă a deputatului din Blocul «Alternativa», Alexandr Stoianoglo;
  • 11:00 — Conferință de presă a deputatului PSRM, Petru Burduja;
  • 11:00 — Conferință de presă a ministrului Educației, Dan Perciun;
  • 12:15 — Conferință de presă a Partidului MAN.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova a intrat oficial în stare de urgență energetică și hidrologică. Ce măsuri au adoptat autoritățile

Republica Moldova a intrat oficial, începând de astăzi, 26 septembrie, în stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic. Odată cu intrarea în vigoare a regimului special, autoritățile au instituit măsuri de economisire a energiei electrice și a apei, au limitat exporturile de carburanți pentru protejarea stocurilor interne și au stabilit prioritatea alimentării cu energie electrică pentru instituțiile medicale, serviciile de urgență și infrastructura critică.

Comisia Națională de Management al Crizelor (CNMC), convocată în ședință pe 25 septembrie, a decis că instituțiile medicale, serviciile de urgență și infrastructura critică vor avea prioritate la alimentarea cu energie electrică. Totodată, va fi majorată, în limita posibilităților tehnice, producerea energiei electrice în țară, iar în intervalul orar 18:00–22:00 capacitățile disponibile pentru exportul energiei electrice vor fi limitate. În cazul unui deficit care nu poate fi acoperit comercial, operatorul de transport și sistem Moldelectrica va putea solicita ajutor de urgență din statele vecine.

Autoritățile au aprobat și măsuri pentru menținerea aprovizionării cu carburanți. Transporturile de produse petroliere vor avea prioritate pe calea ferată și la punctele de trecere a frontierei, iar exportul și reexportul benzinei și motorinei din Portul Internațional Liber Giurgiulești vor fi limitate pentru protejarea stocurilor interne.

De asemenea, începând de astăzi sunt aplicate măsuri de reducere a consumului de energie electrică, în special în orele de vârf, între 06:00–09:00 și 18:00–22:00. În clădirile publice și unitățile comerciale iluminatul interior va fi redus cu cel puțin 30%, acolo unde este posibil, iar iluminatul decorativ, arhitectural și publicitar va fi deconectat. Întreprinderile cu consum ridicat de energie sunt obligate să desfășoare procesele energofage în afara intervalelor de consum maxim.

Totodată, autoritățile publice centrale și locale vor reduce cu cel puțin 20% consumul instituțional de carburanți și cu cel puțin 50% consumul de energie electrică pentru iluminatul public, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În sectorul hidrologic, Ministerul Mediului va coordona răspunsul la criza provocată de nivelul și debitele scăzute ale râurilor Nistru și Prut. Situația resurselor de apă va fi monitorizată zilnic, iar în cazul agravării acesteia, apa disponibilă va fi utilizată cu prioritate pentru consumul populației, instituțiile medicale și sociale, serviciile de urgență și infrastructura critică.

Pe durata stării de urgență este interzisă captarea apei din Nistru și Prut pentru irigare. De asemenea, apa potabilă din sistemele publice și apa captată din surse de suprafață nu vor putea fi utilizate pentru irigarea spațiilor verzi, spălarea străzilor și a clădirilor, umplerea piscinelor sau alimentarea fântânilor arteziene decorative.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: