Poliția Republicii Moldova

NM Espresso: în parlament s-au căutat responsabili pentru scumpirea gazului, la Orhei a căzut o dronă, iar în SUA s-a identificat cauza pandemiei de COVID-19

Criza energetică: audieri în Parlament

În Parlament au avut loc audieri publice privind situația din sectorul energetic. Deputații au discutat creșterea tarifului la gazele naturale, problemele achiziției și au încercat să identifice responsabilii pentru situația creată. Reprezentanți ai operatorilor de pe piață și funcționari au prezentat punctele lor de vedere cu privire la criza achiziției de gaze pentru iarnă, iar deputații le-au făcut recomandări. Nu au fost identificați vinovați. În materialul «Energocom — nu e Loteria Moldovei», NM a relatat detalii despre discuțiile din Parlament.


NATO: protejarea spațiului aerian al Moldovei

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că siguranța Moldovei, inclusiv incidentele cu dronele rusești căzute pe teritoriul său, reprezintă o prioritate pentru NATO. Totuși, Rutte nu a oferit un răspuns clar la întrebarea dacă NATO, inclusiv România, ar putea ajuta Moldova să-și protejeze spațiul aerian.

Între timp, poliția a raportat că o dronă s-a prăbușit în apropierea satului Podgoreni, raionul Orhei. La fața locului au sosit serviciile speciale.


Gala comunităților etnice

La Chișinău a avut loc prima gală a comunităților etnice. Adresându-se publicului adunat, Maia Sandu a subliniat că este mândră de o țară în care respectul, prietenia și unitatea stau la baza conviețuirii: «Fiecare etnie, fiecare cultură reprezintă o piesă din mozaicul care face țara noastră mai puternică, mai bogată și mai frumoasă.»


«Biblioteca de sub brad»

Autoritățile din Moldova au lansat campania caritabilă «Biblioteca de sub brad», prin care cetățenii pot dona cărți pentru spitale și centrele de plasament pentru copii. Guvernul a publicat pe site-ul său detalii despre locațiile unde pot fi aduse cărțile.


Campion în poliție

Polițistul din Chișinău, Daniel Gorea, a câștigat medalia de aur la campionatul mondial de luptă universală, desfășurat în orașul turcesc Kemer.


Pistă BMX în Chișinău

În parcul «Valea Trandafirilor» din capitală a fost deschisă o pistă pentru BMX — o disciplină olimpică a ciclismului. Este un nou traseu construit cu sprijinul Federației de Ciclism, al Primăriei Chișinău și al unei fundații poloneze.

Organizatorii consideră că această pistă va contribui la formarea campionilor de talie mondială.


Podcast științific NM

Cercetătorii au descoperit o legătură între depresie și durerile menstruale, beneficiile camerelor de groază pentru imunitatea umană, precum și avantajele jocurilor online pentru dezvoltarea abilităților de lucru în echipă. Acestea și alte noutăți din știință pot fi ascultate în podcastul săptămânal «Ce zici de asta» de la NewsMaker.


Gripă și coronavirus

Agenția Națională pentru Sănătate Publică a anunțat că în ultima săptămână în Moldova au fost înregistrate cinci noi cazuri de gripă și 4800 de cazuri de infecții respiratorii acute. De asemenea, medicii au raportat 18 cazuri de COVID-19, cu 40% mai puține față de săptămâna precedentă.

În SUA, un comitet al Congresului, după un an și jumătate de la încheierea pandemiei, a ajuns la concluzia că aceasta a fost cauzată de de un virus scăpat dintr-un laborator din orașul Wuhan, China.


Un medic a strigat la un pacient

Pe Facebook a fost publicat un video în care un medic de la urgență din Suruceni este surprins vorbind grosolan cu ruda unui pacient, ridicând vocea și folosind limbaj licențios. Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a demarat o anchetă.


Diferențe de vot între România și Moldova

La alegerile parlamentare din România, Partidul Social Democrat a obținut primul loc. În schimb, cetățenii români din Moldova au votat în majoritate pentru Uniunea Salvați România (USR). Diferențe similare s-au înregistrat și la primul tur al alegerilor prezidențiale din România, unde câștigător a fost Călin Georgescu. În Moldova, acesta a obținut doar 3% din voturi, în timp ce majoritatea a votat pentru Elena Lasconi, lidera USR.

În articolul «România pentru Georgescu, românii din Moldova — pentru Lasconi», NM a analizat de ce România votează pentru anumiți politicieni, iar cetățenii români din Moldova pentru alții.

Înaintea turului doi, Georgescu și Lasconi s-au adresat cetățenilor români din Moldova. Lasconi a vorbit despre aderarea la UE și NATO, în timp ce Georgescu a promis sprijin pentru poporul Moldovei «în ceea ce ei consideră important pentru țara lor».

Între timp, ideologul lui Putin, Alexandr Dughin, a declarat că Moldova va deveni parte a României, iar România va deveni parte a Rusiei. MAE din România nu s-a arătat surprins, numind afirmațiile lui Dughin «previzibile».


Legea marțială în Coreea de Sud

Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk-yeol, a declarat legea marțială pentru a «proteja ordinea constituțională liberă». Acesta a acuzat opoziția că paralizează activitatea statului. După anunț, au izbucnit proteste, iar parlamentul a votat pentru anularea legii marțiale.


Agenda zilei

  • 10:00 — Ședința guvernului;
  • 11:00 — Conferință de presă după ședința guvernului;
  • 11:30 — Ședința Comisiei Electorale Centrale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: