NM Espresso: tarife mai mici la gaz, acuzații în adresa ministrului Sănătății și credite investiționale pentru afaceri 

Învățați limba română! 

Peste 8,9 mii de oameni din Republica Moldova s-au înscris la cursurile gratuite de limba română, a anunțat Ministerul Educației. Cele mai multe cereri (peste 3,5 mii) au fost înregistrate în Chișinău. Urmează Găgăuzia (circa 1,4 mii de cereri) și Bălți (670 cereri). La Taraclia au fost înregistrate circa 620 de cereri. Programul național va dura trei ani — din 2023 până în 2025, iar costurile se ridică la 30 mln lei.


Știri de la Guvern

Guvernul a alocat peste 1 mln de lei pentru victimele represiunilor politice. De acești bani vor beneficia 10 persoane.

De asemenea, Executivul a aprobat Programul «373», datorită căruia afacerile mici și mijlocii vor primi finanțări accesibile pentru proiecte investiționale. Rata dobânzii la creditele în valută străină este de 3%, iar în lei — de 7%.

Ministrul Finanțelor Veronica Sirețeanu a declarat că grantul oferit de SUA a permis rectificarea timpurie a bugetului. Potrivit oficialului, este vorba despre investiții care trebuie implementate cât mai curând posibil.

De asemenea, în cadrul ședinței din 7 iunie, Guvernul a propus Parlamentului extinderea prerogativelor președintelui țării, pentru ca șeful statului să aibă dreptul de a institui stare de urgență.

Cabinetul de miniștri a aprobat și modificările la Codul Penal. Unul dintre amendamente prevede că persoana care își va asuma o identitate falsă pe rețelele sociale riscă amendă și chiar închisoare. În schimb, persoanele cercetate penal pentru finanțarea ilegală a unui partid vor putea scăpa de pedeapsă dacă vor colabora cu procurorii.


Ministra Sănătății, acuzată de comportament inadecvat

Ministrul Sănătății Ala Nemerenco a fost acuzată de «comportament grosolan și violență psihologică» la serviciu. Ex-consilierul acesteia, Ștefan Botnar, a expediat o petiție către Guvern și președintele țării, în care a relatat despre «critici destructive, umilințe publice și amenințări cu scopul de a domina». În apărarea ministrei au sărit alți angajați, care au semnat o scrisoare de susținere.


Fermierii au protestat

Agricultorii au organizat proteste în 20 de locații din țară și au blocat mai multe trasee naționale. Aceștia solicită de la Guvern compensații, restricționarea temporară a importului de cereale din Ucraina și obligarea portului Giurgiulești să exporte, până la sfârșitul anului, doar produse agricole autohtone. Guvernul consideră că solicitările nu trebuie să contravină intereselor altor cetățeni ai țării.


Gaz, gaz…

ANRE a aprobat micșorarea tarifului la gaz pentru consumatorii casnici de la 29.27 lei până la 18,07 lei (cu TVA inclus). Moldovagaz, pe de altă parte, a cerut un tarif de 19,93 lei. Șeful Moldovagaz Vadim Ceban consideră că decizia Agenției va duce la acumularea unor devieri financiare semnificative în 2023, dar și la creșterea pierderilor suportate de companiile de distribuție a gazelor naturale.

În premieră, în primul trimestru al anului 2023, Moldova a importat gaz lichefiatdin SUA, Franța, Nigeria și Letonia. Principalul furnizor de produse petroliere rămâne, în continuare, România.


Călătorii de lucru 

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu a întreprins o vizită la Bruxelles, unde a discutat despre progresele «semnificative» înregistrate de țara noastră în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene.

Iar fostul șef al SIS, actualul ambasador al Moldovei în Azerbaidjan, Alexandr Esaulenco, a discutat cu ministrul azer al Economiei perspectivele colaborării în domeniul investițional, comercial și energetic. De asemenea, Azerbaidjan a oferit Moldovei un contingent suplimentar de autorizații pentru efectuarea transportului de mărfuri pe teritoriul țării.


Știri despre cinematografie

La Președinție a avut loc premiera filmului «Varvara». Pelicula a fost urmărită și de către președinta țării Maia Sandu. La final, spectatorii au aplaudat echipa de filmare.

Primăria Chișinău a anunțat că în două parcuri din capitală — la Buiucani și la Botanica vor fi difuzate filme în aer liber. Peliculele vor fi selectate împreună cu spectatorii.


Diverse

Compania Air Moldova nu va relua zborurile până la finalul lunii iunie. De asemenea, oficiul din str. Negruzzi 10 își sistează temporar activitatea.

Moldovenii care se află ilegal în Marea Britanie vor fi obligați să revină în țară. Ambasadorul britanic la Chișinău Steven Fisher a dat asigurări că acordul care va fi negociat cu Republica Moldova nu vizează persoanele cu acte în regulă.

Deputata Partidului «ȘOR» Marina Tauber va rămâne în arest la domiciliu cel puțin încă 20 de zile.


Știri externe

Comisia Europeană a anunțat că lansează o acțiune în justiție din cauza legii privind «influența rusă». Varșovia a fost îndemnată să înceteze încălcarea legislației europene.

Papa Francisc a fost operat. Intervenția la abdomen a durat trei ore și s-a încheiat cu succes.

Alexandr Lukașenko a grațiat-o pe rusoaica Sofia Sapega.

Actorii de la Hollywood planifică să se alăture acțiunilor scenariștilor împotriva utilizării IA în filme. Industria ar putea stagna.


Ce ne așteaptă pe 8 iunie

  • 10:00 ședința Parlamentului
  • 11:00 lansarea proiectului Media Hub, dedicat tinerilor din Chișinău

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

9.000 de lei pentru un an de studii și manuale doar după achitarea datoriilor la un liceu de stat din Chișinău? „Părinți Solidari”: „Șantaj financiar”

Liceul „Academia Copiilor” din Chișinău ajunge în centrul unor noi acuzații. Asociația „Părinți Solidari” a publicat, în seara zilei de 17 septembrie, mai multe capturi de ecran din care reiese că mai multor părinți li s-ar fi cerut să achite câte 9.000 de lei pentru anul de studii 2026–2027. Mai mult, potrivit organizației, diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor de achitarea datoriilor către asociația de părinți.

„Elevii care au achitat contractul sunt așteptați mâine, în intervalul 10:00–12:00, pentru a-și ridica manualele”, se arată într-un mesaj adresat elevilor clasei a X-a.

Într-un alt mesaj, atribuit dirigintei, părinții sunt rugați să achite „obligațiile” restante către asociație „pentru a putea asigura primirea manualelor”. Din mesajele publicate nu este clar despre ce datorii este vorba și ce legătură au acestea cu distribuirea manualelor.

AO „Părinți solidari”

„Părinți Solidari” a publicat și un mesaj din grupul părinților elevilor clasei a V-a, potrivit căruia plata pentru anul de studii 2026–2027 ar constitui 9.000 de lei. Pentru detalii, părinții erau îndrumați către o persoană numită Ina, despre care organizația presupune că este administratoarea AO „Învățământul”.

AO „Părinți solidari”

Asociația consideră că mesajele indică o posibilă implicare a angajaților liceului în colectarea banilor și susține că asemenea practici contravin Codului de etică al cadrului didactic.

„Comportamentul dirigintei reprezintă o abatere gravă de la normele de deontologie profesională. Codul de etică al cadrului didactic interzice strict profesorilor încurajarea elevilor şi părinţilor să contribuie la activitatea fondurilor formale sau informale ale claselor, grupelor, instituţiilor de învățământ. Prin transformarea eliberării manualelor școlare (un drept gratuit garantat de stat) într-o pârghie de șantaj financiar pentru plata cotizațiilor către o asociație privată, cadrul didactic încalcă flagrant principiile de integritate, echitate și neutralitate pe care este obligat să le respecte în relația cu elevii și părinții acestora”, precizează Asociația „Părinți Solidari”.

Până la publicarea știrii, nici conducerea Liceului „Academia Copiilor”, nici Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău nu au comentat acuzațiile. NewsMaker va solicita reacții în dimineața zilei următoare și le va publica imediat ce le va primi.

Amintim, Liceul și asociația de părinți au fost vizate și anterior de controale. Într-un act din 2023, Autoritatea Națională de Integritate a constatat că directoarea Nina Horjan a primit, în perioada 2017–2020, în total 380.000 de lei de la AO „Învățământul”, sub formă de ajutor material financiar, fără a include banii în declarațiile de avere.

ANI a închis însă controlul după ce nu a constatat o diferență substanțială între averea și veniturile familiei și nici indicii privind săvârșirea unei infracțiuni. Inspectorul a concluzionat că omisiunile nu denotă intenția de a ascunde informațiile, dar a sesizat Serviciul Fiscal de Stat pentru verificarea respectării obligațiilor fiscale în legătură cu cei 380.000 de lei. Decizia Autorității poate fi consultată – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: