Tudor Mardei | NewsMaker

NM Espresso: Tofan caută gaze, dar «nu la Putin», se apropie înghețurile, Moldova va adera la UE înaintea Ucrainei?

Gaze: furnizor, scandalul cu Energocom, datorii

Moldova caută contracte pe termen lung pentru furnizarea gazelor naturale, pentru a depinde mai puțin de fluctuațiile pieței, a declarat premierul Vasile Tofan . Potrivit lui, autoritățile sunt pregătite să poarte negocieri cu Qatarul, Azerbaidjanul și Turkmenistanul, dar «nu vor merge la Putin». În plus, Tofan a declarat, după întâlnirea cu ambasadorul SUA în Moldova, Joseph Mark Burkhalter, că Moldova este pregătită să încheie acorduri pe termen lung cu furnizorii americani de gaze naturale lichefiate.

Iar compania de stat Energocom va rezilia contractul de închiriere a sediului, după criticile privind plata a 6,37 milioane de lei pe an. Totodată, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a menționat că chiria influențează tariful cu mai puțin de un ban pentru un metru cub, dar întreprinderea trebuie să asigure «transparența».

Între timp, PSRM propune interzicerea, în această iarnă, a deconectării consumatorilor de la gaze, energie electrică și încălzire pentru datorii, chiar și a celor care beneficiază de compensații. Guvernul a declarat că deocamdată nu a decis dacă va susține moratoriul.


Criza de pe Nistru

Premierul Vasille Tofan a îndemnat să nu fie învinuită Ucraina pentru criza de pe Nistru, deoarece deversările din lacul de acumulare de pe Nistru s-au redus din cauza epuizării rezervelor de apă.

Între timp, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a cerut încă trei motopompe pentru stația de captare a apei de la Vadul lui Vodă. Guvernul a răspuns că așteaptă de la Primărie o «solicitare oficială».


Alegerile din Găgăuzia

Fostul deputat Ivanna Koksal și primarul satului Copceac, Oleg Garizan, și-au anunțat intenția de a candida la funcția de bașcan al Găgăuziei. Alegerile vor avea loc pe 15 noiembrie.


Moldova Proiect

Guvernul Republicii Moldova a aprobat crearea unei noi structuri, Moldova Proiect, pentru implementarea unor proiecte strategice majore, inclusiv construcția spitalelor regionale din Bălți și Cahul. Autoritățile au decis să păstreze denumirea, în pofida protestelor ONG-ului The Moldova Project, care utilizează deja această denumire.


Moldova și UE

Comisia Europeană a anunțat «foi de parcurs» separate pentru țările candidate. Până acum, Moldova și Ucraina avansau spre aderare ca parte a aceluiași «pachet». Va contribui oare această abordare la accelerarea integrării europene a Moldovei sau vom fi lăsați pentru mult timp în «sala de așteptare» europeană citiți în materialul «Moldova va adera la UE înaintea Ucrainei?».


Drone în Moldova

În dimineața zilei de 30 septembrie, două drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova. Una dintre ele a căzut în extravilanul satului Hârbovăț din raionul Anenii Noi și a explodat în imediata apropiere a unor case de locuit. Nu au fost înregistrate victime.

Celălalt aparat de zbor a fost observat în zona localității Lunga din raionul Dubăsari, după care spațiul aerian din nordul și centrul țării a fost închis temporar.


Ceban vs Termoelectrica

Ceban a acuzat Termoelectrica că efectuează «săpături» în scuarul Catedralei Mitropolitane fără autorizația Primăriei și a declarat că se va adresa Procuraturii și instanței de judecată. Termoelectrica a răspuns că lucrările sunt necesare pentru repararea rețelei termice avariate înainte de începerea sezonului de încălzire.


Pe scurt

Zahărul s-ar putea scumpi în Moldova cu 11%, dacă TVA-ul aplicat va fi majorat de la 8% la 20%. Uniunea producătorilor de zahăr a îndemnat Parlamentul să nu majoreze taxa.

Președinta Maia Sandu va pleca pe 2 octombrie în Finlanda, la invitația omologului său, Alexander Stubb.

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova a declarat că în buget nu sunt bani pentru majorarea salariilor judecătorilor, solicitată de Consiliul Superior al Magistraturii.

La Grădina Zoologică din Chișinău, o femelă de bour maghiar de stepă a născut un vițel. Detalii — în videoreportajul «Primul din acest an».


Primele înghețuri

În perioada 1–4 octombrie, în Moldova se așteaptă o răcire bruscă a vremii, iar în depresiunile din nordul și centrul țării, noaptea și dimineața sunt posibile înghețuri de până la minus 2 grade. Ziua, temperaturile vor urca până la plus 20-23 grade.


Agenda zilei, 1 octombrie:

  • 09:00 — Ședința Consiliului Superior al Procurorilor;
  • 11:00 — Prezentarea sistemului E-ticketing;
  • 11:30 — Conferința de presă a premierului Tofan;
  • 15:45 — Conferința de presă comună a comisarului european Valdis Dombrovskis și a primului ministru Vasile Tofan.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Doi noi membri în Consiliul de Administrație al Victoriabank

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Victoriabank a aprobat componența Consiliului de Administrație al băncii pentru următorii patru ani. Consiliul reunește profesioniști cu experiență relevantă în banking, administrarea riscurilor, guvernanță corporativă și management strategic.

În urma votului acționarilor, Consiliul de Administrație al Victoriabank este format din:

  • Bogdan Pleșuvescu (mandat valabil după aprobarea BNM);
  • Henry Emanuel Russell;
  • Ioan Șumandea-Simionescu (mandat valabil după aprobarea BNM);
  • Ludmila Costin;
  • Mehmet Murat Sabaz;
  • Thomas Günther Grasse;
  • Tiberiu Moisă.

Pentru prima dată, din Consiliul de Administrație al Victoriabank vor face parte și Bogdan Pleșuvescu și Ioan Șumandea-Simionescu, profesioniști cu experiență relevantă în sectorul bancar și în guvernanța corporativă.

Bogdan Pleșuvescu are peste 20 de ani de experiență în banking și o bună cunoaștere a pieței financiare din România și Republica Moldova, lucrând până acum în cinci instituții financiare din cele două țări. El a avut un rol important în transformarea Victoriabank în perioada în care a ocupat funcția de Președinte al Comitetului de Direcție al băncii (2018-2023). Bogdan Pleșuvescu face parte din Grupul Banca Transilvania de peste 13 ani, iar în prezent ocupă funcția de Director General Adjunct al BT. Coordonează subsidiarele Grupului BT, precum și activitatea direcțiilor juridic, workout, insolvență, executări silite, valorificare active și colectare amiabilă.

Ioan Șumandea-Simionescu și-a construit cariera în cadrul Grupului Banca Transilvania în ultimii 13 ani, iar din 2022 ocupă funcția de Director Guvernanță Corporativă. În această perioadă, a contribuit la implementarea unor proiecte strategice pentru dezvoltarea grupului, inclusiv în procese de achiziție și integrare bancară. În paralel, este implicat în proiecte de cercetare și dezvoltare de politici publice în domeniul financiar-bancar, desfășurate în cadrul unor instituții academice și profesionale europene. Este doctor în drept și are expertiză solidă în domeniul juridic, guvernanță corporativă și sectorul bancar.

„Le urăm bun venit lui Bogdan Pleșuvescu și lui Ioan Șumandea-Simionescu în Consiliul de Administrație al Victoriabank. Experiența și expertiza lor în banking, guvernanță corporativă și management completează competențele actualului Consiliu și vor susține implementarea obiectivelor strategice ale băncii. Mandatele lor vor intra în vigoare după obținerea aprobărilor necesare din partea Băncii Naționale a Moldovei. Totodată, le mulțumim membrilor care își continuă mandatul pentru implicarea și contribuția lor la dezvoltarea Victoriabank”, declară Levon Khanikyan, Președintele Comitetului de Direcție al Victoriabank.

Conform cerințelor cadrului de reglementare aplicabil sectorului bancar, Bogdan Pleșuvescu și Ioan Șumandea-Simionescu vor începe să-și exercite funcți de membri ai Consiliului de Administrație doar după aprobarea de către Banca Națională a Moldovei.

În cadrul aceleiași Adunări Generale Extraordinare, acționarii au aprobat și distribuirea de dividende din profitul aferent anului 2025, în valoare totală de 187,3 milioane lei. Dividendul aprobat este de 7,49 lei pentru fiecare acțiune. Plata dividendelor va fi efectuată în termen de cel mult trei luni de la data aprobării deciziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: