Poliția de Frontieră

Noi detalii despre agresorul polițiștilor de frontieră de la Briceni. Figurează în 4 dosare penale

Bărbatul de 35 de ani, care a agresat, în stare de ebrietate, un polițist de frontieră nu este la prima abatere de acest fel. Potrivit unui comunicat publicat astăzi, 28 noiembrie, de Procuratura Generală, făptașul a perturbat în noaptea de 10 noiembrie activitatea Sectorului Poliției de Frontieră Larga din Briceni. În total, acesta este cercetat în patru cauze penale, concomitent. 
Primul caz s-a produs în data de 10 noiembrie, când individul, care se afla la volanul unei mașini, a tamponat porțile de la intrarea sectorului Poliției de Frontieră Larga. Astfel, acesta este cercetal penal pentru huliganism și riscă o amendă de peste 52 de mii de lei, între 180 și 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau până la 3 ani de închisoare.
Alte două cauze penale au fost inițiate după ce, în noaptea de 26 noiembrie, acesta a agresat fizic un ofițer al Poliției de Frontieră, lovindu-l cu ușa autoturismului pe care îl conducea. Ulterior, individul a fugit de oamenii legii și a lovit un polițist cu oglinda mijlocului de transport. Totodată, suspectul a intrat cu mașina în poarta unei gospodării. Ulterior, testul de alcoolemie a demonstrat că bănuitul a urcat la volan în stare de ebrietate.
Potrivit legii, violența aplicată asupra persoanelor cu funcție de răspundere care se află în misiune este pedepsită cu amendă de până la 67.500 lei, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 180 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani. Iar în cazul conducerii în stare de ebrietate, pedeapsa aplicabilă munca este neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Al patrulea dosar penal a fost inițiat pentru contrabandă cu mărfuri din orașul Cernăuți, Ucraina, în valoare de peste 1.850.000 de lei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: