tuktuk.ro

Noi detalii despre banii depistați în bagajul unui diplomat rus. Serviciul Vamal fusese informat în prealabil

Serviciul Vamal al Republicii Moldova a publicat noi detalii despre cazul diplomatului rus, care intenționa să plece din țară fără să declare circa 62 de mii de dolari. 

Astfel, potrivit reprezentanților instituției, cazul a avut loc pe 31 ianuarie. Serviciul Vamal a fost informat în prealabil de către polițiștii de frontieră despre suspiciunea că bărbatul are o sumă mare de bani asupra sa.

„În cadrul controlului de securitate al bagajelor de mână pe Aeroportul Internațional Chișinău, Serviciul Vamal a fost informat de către Poliția de Frontieră despre existența unor motive serioase să se creadă că bagajul personal al unui diplomat acreditat la Chișinău conține obiecte al căror export este interzis de legislația Republicii Moldova. Ca urmare a controlui efectuat de către vameși cu acordul și în prezența diplomatului vizat, în bagajul acestuia au fost depistate mijloace bănești în valută străină, care nu au fost declarate și a căror valoare depășește suma maximă admisă de legislația Republicii Moldova pentru export în numerar”, se arată în comunicat.

Cazul este cercetat de Serviciul Vamal. Reprezentanții instituției au declarat pentru NM că, dacă se va stabili că banii provin dintr-o sursă legală, aceștia îi vor fi returnați diplomatului.

Anterior, aceștia au confirmat că este vorba despre un angajat al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: