CNA

Noi detalii despre perchezițiile de la Primăria Ghidighici. CNA a reținut patru suspecți

Centrul Național Anticorupție (CNA) a publicat noi detalii despre perchezițiile care au avut loc pe 22 martie la Primăria comunei Ghidighici. Arhitectul-şef al Primăriei Ghidighici şi 3 beneficiari ai schemei de corupţie cu terenuri, au fost reţinuţi pentru 72 de ore. Aceştia sunt bănuiţi de fapte de corupţie, cercetate în 38 de cauze penale.

În urma percheziţiilor de azi, ofiţerii CNA au ridicat peste 300 de mii de lei de la unii bănuiţi, urmând să fie examinată provenienţa acestor bani şi dacă sunt rezultatul acţiunilor ilegale ce li se impută bănuiţilor.

Totodată, au fost ridicate contracte de vânzare- cumpărare a loturilor, decizii şi acorduri de prelungire a unor contracte de arendă, precum şi alte acte relevante cauzei.

***

Ofițerii CNA au inițiat 23 de percheziţii care s-au desfăşurat începând cu dimineaţa de 22 martie, în birourile şi la domiciliile a opt bănuiţi din cadrul Primăriei Ghidighici.

Investigatorii şi ofiţerii de urmărire penală cercetează această schemă în cadrul a 38 de cauze penale, conexate într-o procedură, iar principalii figuranţi sunt suspectaţi de acte de corupere, manifestate prin legalizarea, contra cost, a unor construcţii din raza comunei Ghidighici. Potrivit probelor acumulate, arhitectul-şef ar fi fost persoana care ar fi gestionat această reţea, formată din funcţionari din cadrul altor autorităţi şi, în schimbul unor remunerări ilicite, ar fi asigurat perfectarea actelor permisive pentru construcţia sau recepţia finală a unor lucrări, pentru eliberarea şi urgentarea certificatelor de urbanism, a autorizaţiilor de construcţie, a avizelor necesare, precum şi pentru repartizarea unor terenuri sau schimbarea statutului acestora.

Din materialele cauzei rezultă că arhitectul-şef ar fi pretins bani pentru serviciile sale, susţinând că ar avea influenţă asupra membrilor Comisiei pentru urbanism şi dezvoltare rurală şi asupra consilierilor locali. În acelaşi timp, în procesul de pregătire a pachetelor de documente, ar fi fost implicaţi diriginţi de şantiere, proiectanţi, responsabili tehnici, angajaţi ai OCT Chişinău, dar şi agenţi economici.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

presedinte.md

Maia Sandu a discutat cu Înaltul Comisar OSCE pentru Minoritățile Naționale despre alegerile din Găgăuzia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut vineri, 26 iunie, o întrevedere cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale, Christophe Kamp, aflat în vizită la Chișinău. Oficialii au discutat, între altele, despre situația din Găgăuzia.

Potrivit unui comunicat al Președinției, discuțiile au vizat protecția drepturilor persoanelor aparținând diferitelor grupuri etnice și consolidarea coeziunii sociale. Șefa statului a subliniat că procesul de aderare la Uniunea Europeană este văzut drept cea mai sigură garanție pentru asigurarea egalității de șanse și a respectării drepturilor tuturor cetățenilor, indiferent de limbă sau etnie.

În acest context, Maia Sandu a evidențiat progresele realizate în ultimul an în domeniul educației multilingve și al incluziunii sociale, implementate în cooperare cu Oficiul Înaltului Comisar al OSCE.

Un alt subiect abordat a fost situația din autonomia găgăuză. Președinta a accentuat necesitatea organizării unor alegeri libere și corecte în Găgăuzia și a asigurării unui spațiu informațional „sănătos”. Totodată, aceasta a precizat că reforma administrației publice locale nu afectează statutul special al autonomiei, garantat de Constituție, și a menționat că specificul raionului Taraclia va fi respectat.

La finalul întrevederii, părțile au reconfirmat angajamentul de a continua cooperarea dintre Republica Moldova și Oficiul Înaltului Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale.

***

Amintim că mandatul Adunării Populare a expirat pe 12 noiembrie 2025, iar alegerile pentru o nouă componență au fost amânate de două ori, pe 22 martie și 21 iunie 2026, pe motiv că nu au fost respectate prevederile legale privind constituirea și funcționarea autorității electorale responsabile de organizarea scrutinului.

Ministerul Justiției a solicitat Curții Constituționale controlul constituționalității mai multor prevederi legislative, inclusiv a celor referitoare la competența Adunării Populare de a aproba membrii organului electoral central și la implicarea acesteia în numirea conducătorilor structurilor teritoriale ale unor instituții naționale precum Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și Serviciul de Informații și Securitate. Sesizarea va fi examinată pe 7 iulie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: