Captură video

„Nota 2, stai jos”: socialiștii au organizat un „examen” pentru miniștri și premier. Reacția Guvernului

Partidul Socialiștilor a organizat, pe 4 iunie, un flashmob în fața sediului Guvernului. Un grup de tineri a pus în scenă un „examen” simbolic, în cadrul căruia a criticat activitatea cabinetului de miniștri condus de premierul Dorin Recean. În reacție, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că, într-un stat liber, tinerii au dreptul să-și exprime opiniile.

Socialiștii afirmă că fiecare ministru a fost „evaluat” în funcție de rezultatele obținute în domeniul său de activitate. Premierul Dorin Recean și alți nouă miniștri au primit simbolic „nota 2”, fiind acuzați de „incompetență”.

„Ne bucurăm că cei 11 tineri socialiști au putut să-și exprime liber opiniile. Exact această libertate face parte din valorile europene spre care mergem: dreptul fiecăruia de a spune ce gândește, chiar și atunci când greșește. În timp ce unii dau note simbolice, noi investim concret în educație — pentru că doar o generație educată poate construi viitorul european al Republicii Moldova”, a declarat, în reacție, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Consilierul premierului a prezentat, în acest context, bilanțul reformelor și investițiilor recente în educație. Guvernul amintește că a alocat 1,3 miliarde de lei pentru dezvoltarea școlilor model în fiecare raion și 500 de milioane de lei pentru modernizarea universităților.

Totodată, executivul precizează că indemnizația pentru tinerii pedagogi a fost majorată la 200.000 de lei, iar bursele pentru studenții de la pedagogie s-au dublat.

De asemenea, Vodă precizează că salariile profesorilor sunt majorate în fiecare an, iar grădinițele și școlile sunt renovate, ca parte a angajamentului Guvernului de a sprijini sistemul educațional.

„Acesta este adevăratul examen pe care îl susținem zilnic — nu pentru a primi note de la partide, ci pentru a oferi copiilor și profesorilor condiții moderne, iar Moldovei — viitor european”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Максим Андреев, NewsMaker

Ambasada SUA, după destructurarea a cinci call-centre din Chișinău: „Acțiune în Moldova = protecție în America”

Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova a salutat destructurarea a cinci call-centre din Chișinău care ar fi atras bani de la cetățeni americani prin platforme false de investiții în criptomonede. Misiunea diplomatică susține, într-o reacție pe rețele, publicată pe 15 octombrie, că astfel de operațiuni contribuie la protejarea securității financiare a cetățenilor ambelor țări.

„Acțiune în Republica Moldova = Protecție în America. În cadrul unei operațiuni de amploare desfășurate săptămâna trecută, procurorii și forțele de ordine din Republica Moldova au desființat cinci centre de fraudă care vizau victime din Statele Unite. Prin desființarea rețelelor de fraudă și prin asigurarea aducerii în fața justiției a celor responsabili, autoritățile din Republica Moldova protejează securitatea financiară atât a cetățenilor SUA, cât și a cetățenilor Republicii Moldova”, se arată în mesajul transmis de misiunea diplomatică.

Ambasada mai precizează că SUA sunt „mândre să continue eforturile comune cu Republica Moldova pentru a desființa rețelele organizate de fraudă”.

Amintim că, pe 9 octombrie, autoritățile au efectuat 21 de percheziții și au destructurat cinci call-centre din Chișinău. Opt persoane au fost reținute, potrivit Inspectoratului General al Poliției.

Anchetatorii susțin că un grup de persoane ar fi administrat platforme false de tranzacționare a criptomonedelor și ar fi atras în activitate zeci de persoane, inclusiv cetățeni din Camerun, India, Israel, Nigeria, Georgia și Ucraina.

Prin intermediul acestor platforme, suspecții ar fi convins persoane din SUA și Canada să transfere bani în scheme frauduloase, sub pretextul unor investiții. Potrivit informațiilor preliminare comunicate de IGP, un singur call-centru ar fi înregistrat venituri lunare de aproximativ două milioane de dolari. Detalii – AICI.

Reamintim, Ambasada SUA în Moldova a anunțat, la sfârșitul lunii iulie, că Statele Unite și Moldova își consolidează cooperarea pentru combaterea centrelor de apeluri frauduloase transnaționale. Atunci, misiunea diplomatică preciza că agenți ai FBI și ai Serviciului de Securitate Diplomatică s-au întâlnit cu reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din Republica Moldova pentru a coordona eforturile împotriva acestor rețele. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: