Андрей Мардарь / NewsMaker

Noua componență a CEC se întrunește în ședință. Va fi ales președintele instituției

Pe 17 septembrie 2021 va avea loc ședința Comisiei Electorale Centrale (CEC), în cadrul căreia va fi aleasă conducerea instituției. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții instituției, la scurt timp după ce noii membri desemnați de partidul de guvernare și de președinta țării au depus jurământul.

Evenimentul va avea loc în sala de ședințe a Comisiei, începând cu ora 15:00.

Amintim că astăzi, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat hotărârea cu privire la confirmarea componenței nominale a Comisiei Electorale Centrale: Alexandr Berlinschii, Angelica Caraman, Sergiu Gurduza, Ludmila Lupașco, Alexandru Musteața, desemnați de PAS și Pavel Postică, desemnat de către Președintele Republicii Moldova. Mandatul Comisiei Electorale Centrale este de 5 ani.

Vadim Banaru, propus de Partidul ȘOR, nu a obținut susținerea Parlamentului, în timp ce trei candidați propuși de socialiști și comuniști (Vasile Postolache, Vitalie Miron și Lilian Enciu) – nu au fost supuse votului, după ce fracțiunea care i-a desemnat a părăsit ședința, în semn de protest față de neacceptarea audierii conducerii ANRE și a ministrului infrastructurii și dezvoltării regionale.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că rămâne ca Biroul Permanent să decidă când vor fi puse la vot candidaturile pentru cele trei poziții vacante.

***

Mandatul componenței CEC a expirat în luna iunie a acestui an, însă a fost prelungit cu 90 de zile, din cauza pregătirilor pentru scrutinul parlamentar din 11 iulie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

kremlin.ru

Putin a interzis scoaterea a mai mult de un 1 milion de ruble în numerar din Federația Rusă

Președintele rus Vladimir Putin a înăsprit restricțiile privind scoaterea din Rusia a rublelor în numerar. Potrivit unui decret semnat pe 29 septembrie, persoanele fizice nu vor mai putea scoate din țară peste 1 milion de ruble către statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), precum și către Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan. Pentru persoanele juridice și antreprenorii individuali, interdicția se aplică indiferent de suma transportată, relatează The Moscow Times.

Noile restricții vizează transferul de numerar în ruble către Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan.

În cazul încălcării interdicției, persoanelor fizice le va fi confiscată suma care depășește limita de 1 milion de ruble. În cazul persoanelor juridice și al antreprenorilor individuali, va fi confiscată întreaga sumă transportată.

Sunt prevăzute unele excepții. Astfel, cetățenii care scot bani din Rusia prin anumite aeroporturi internaționale desemnate de guvern vor putea face acest lucru dacă prezintă extrase bancare care confirmă retragerea întregii sume din conturile lor.

Excepții sunt prevăzute și pentru companiile care efectuează transporturi internaționale sau asigură activitatea misiunilor diplomatice și consulare ale Rusiei.

Decretul a intrat în vigoare în ziua semnării, 29 septembrie.

Restricțiile privind scoaterea rublelor în numerar din Rusia au fost înăsprite și la 1 aprilie. La acel moment, persoanelor fizice li s-a permis să scoată în statele membre ale UEE cel mult echivalentul a 100 000 de dolari în ruble, adică aproximativ 8,4 milioane de ruble, la cursul de schimb de atunci.

Prin urmare, noua limită este de peste opt ori mai mică decât cea stabilită în aprilie.

După începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, autoritățile ruse au impus și restricții privind scoaterea din țară a valutei străine. În prezent, este interzisă scoaterea unei sume mai mari de 10 000 de dolari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: