Noul primar al Căușeniului nu are birou. Fostul edil a închiriat spațiul

A reușit să devină primar, însă nu se știe unde va lucra. Noul edil al orașului Căușeni, Anatolie Donțu, a rămas fără birou în incinta primăriei, deoarece predecesorul său, democratul Grigore Repeșciuc, a închiriat sala. Potrivit postului de televiziune local,  viceprimarul Victor Lebedev, care a fost până acum primar interimar, promite că încăperea va fi eliberată peste două zile. 

Anatolie Donţu, candidatul Blocului ACUM, a reușit să îl învingă în turul doi de scrutin pe contra-candidatul său din PDM, Grigore Repeșciuc. Repeșciuc a fost primar timp de 8 ani, iar în prezent este deputat din partea PDM. După ce a ajuns în parlament, acesta a decis să închirieze fostul birou, pentru a-l utiliza în timpul întâlnirilor cu cetățenii.

Darea în arendă a fost aprobată de consiliul orăşenesc, în aprilie. Deși Oficiul teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat a notat că decizia este ilegală, Grigore Repeșciuc și-a instalat pe ușă plăcuța cu orele de audiență.

Grigore Repeșciuc a fost ales parlamentar pe circumscripția uninominală, în urma alegerilor din luna februarie. Acesta a declarat, ulterior, că vrea să revină la primărie, pentru că nu are rost să muncească în parlament după ce Partidul Democrat a ajuns în opoziție.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Zborurile în nordul și centrul țării, restricționate temporar (UPDATE)

(ACTUALIZARE 17:58) Ministerul Apărării a informat că drona a părăsit spațiul aerian național.

În urma reevaluării situației privind securitatea spațiului aerian național, la ora 17:14, spațiul aerian în zonele de nord și centru ale Republicii Moldova a fost redeschis.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

ȘTIRE INIȚIALĂ

O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în după-amiaza zilei de 31 octombrie, fiind detectată inițial în direcția localității Plopi, raionul Rîbnița. Aparatul de zbor a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării, care a precizat că, în contextul incidentului, spațiul aerian a fost închis temporar în nordul și sudul țării.

Potrivit instituției, Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat zborul neautorizat la ora 16:24. Drona se deplasa din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană.

Ulterior, aparatul de zbor a fost identificat în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Din motive de securitate, la ora 16:46 a fost restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării, iar la ora 16:52 – în zona centrală.

La ora 16:54, drona a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

În acest context, Ministerul Apărării a îndemnat cetățenii să nu se apropie de aparatele de zbor suspecte sau de eventualele fragmente ale acestora și să nu le atingă ori să le deplaseze, deoarece pot conține elemente explozive.

Persoanele care descoperă astfel de obiecte sunt rugate să rețină locul în care se află, să se îndepărteze la o distanță de cel puțin 500 de metri și să evite utilizarea telefonului în apropierea acestora. Ulterior, trebuie să apeleze Serviciul 112.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: