Decizia guvernului de a permite vânătoarea în 5 rezervații naturale a provocat indignarea fostului ministru al Mediului, Valeriu Munteanu. Într-o postare publicată astăzi, 18 decembrie, pe pagina sa de facebook, Munteanu scrie că „argumentele oamenilor de știință au fost călcate în picioare” și se întreabă dacă nu cumva decizia a fost luată pentru că președintele Republicii Moldova ar fi un „vânător înrăit”.
„Guvernul-Dodon a aprobat o hotărâre de guvern prin care se va relua, după 7 ani, vânătoarea (și) la Pădurea Domnească, unde își propune să omoare, prin împușcare aproape 100 de mistreți. În cei aproape doi ani, cât am fost ministru al Mediului, în permanență a fost o presiune enormă din partea vânătorilor „de elită” din Republica Moldova, acea protipendadă, care s-a „manifestat” în decembrie 2012 la Pădurea Domnească, pentru a fi redeschisă vânătoarea în ariile naturale protejate, dar noi am refuzat de fiecare dată”, menționează Munteanu în postare.
Mai mult, Munteanu menționează că acesta ar fi a treia măsură luată împotriva mediului, de către guvernul Chicu.
„În doar o lună a guvernului Chicu/Dodon, acesta este al treilea atac brutal la adresa mediului din Republica Moldova, primele două fiind anularea facilităților la importul de automobile electrice și reluarea exportului de lemn brut din Republica Moldova, adică aducerea securei mari în pădure”, a mai scris liderul Uniunii Salvați Basarabia.
Precizăm că în cadrul ședinței de ieri, 17 decembrie, cabinetul de miniștri a aprobat vânătoarea în cinci rezervații naturale – Pădurea Domnească, Plaiul Fagului, Codri, Hârbovăț și Prutul de Jos a peste o sută de mistreți, vulpi și șacali. Executivul a menționat că măsura va contribui la eliminarea anumitor boli, cum este pesta porcină africană.
Liceul „Academia Copiilor” din Chișinău ajunge în centrul unor noi acuzații. Asociația „Părinți Solidari” a publicat, în seara zilei de 17 septembrie, mai multe capturi de ecran din care reiese că mai multor părinți li s-ar fi cerut să achite câte 9.000 de lei pentru anul de studii 2026–2027. Mai mult, potrivit organizației, diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor de achitarea datoriilor către asociația de părinți.
„Elevii care au achitat contractul sunt așteptați mâine, în intervalul 10:00–12:00, pentru a-și ridica manualele”, se arată într-un mesaj adresat elevilor clasei a X-a.
Într-un alt mesaj, atribuit dirigintei, părinții sunt rugați să achite „obligațiile” restante către asociație „pentru a putea asigura primirea manualelor”. Din mesajele publicate nu este clar despre ce datorii este vorba și ce legătură au acestea cu distribuirea manualelor.
AO „Părinți solidari”
„Părinți Solidari” a publicat și un mesaj din grupul părinților elevilor clasei a V-a, potrivit căruia plata pentru anul de studii 2026–2027 ar constitui 9.000 de lei. Pentru detalii, părinții erau îndrumați către o persoană numită Ina, despre care organizația presupune că este administratoarea AO „Învățământul”.
AO „Părinți solidari”
Asociația consideră că mesajele indică o posibilă implicare a angajaților liceului în colectarea banilor și susține că asemenea practici contravin Codului de etică al cadrului didactic.
„Comportamentul dirigintei reprezintă o abatere gravă de la normele de deontologie profesională. Codul de etică al cadrului didactic interzice strict profesorilor încurajarea elevilor şi părinţilor să contribuie la activitatea fondurilor formale sau informale ale claselor, grupelor, instituţiilor de învățământ. Prin transformarea eliberării manualelor școlare (un drept gratuit garantat de stat) într-o pârghie de șantaj financiar pentru plata cotizațiilor către o asociație privată, cadrul didactic încalcă flagrant principiile de integritate, echitate și neutralitate pe care este obligat să le respecte în relația cu elevii și părinții acestora”, precizează Asociația „Părinți Solidari”.
Până la publicarea știrii, nici conducerea Liceului „Academia Copiilor”, nici Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău nu au comentat acuzațiile. NewsMaker va solicita reacții în dimineața zilei următoare și le va publica imediat ce le va primi.
Amintim, Liceul și asociația de părinți au fost vizate și anterior de controale. Într-un act din 2023, Autoritatea Națională de Integritate a constatat că directoarea Nina Horjan a primit, în perioada 2017–2020, în total 380.000 de lei de la AO „Învățământul”, sub formă de ajutor material financiar, fără a include banii în declarațiile de avere.
ANI a închis însă controlul după ce nu a constatat o diferență substanțială între averea și veniturile familiei și nici indicii privind săvârșirea unei infracțiuni. Inspectorul a concluzionat că omisiunile nu denotă intenția de a ascunde informațiile, dar a sesizat Serviciul Fiscal de Stat pentru verificarea respectării obligațiilor fiscale în legătură cu cei 380.000 de lei. Decizia Autorității poate fi consultată – AICI.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.