Ion Chicu
Максим Андреев, NewsMaker

„Nu este o utopie”. Ion Chicu, despre „unirea” cu Uniunea Europeană

Premierul Ion Chicu susține că „unirea” cu Uniunea Europeană nu este o utopie. În acest sens, Chicu propune realizarea unui șir de acțiuni. „Dacă nu reformăm radical țara, o pierdem”, a declarat acesta.

Ion Chicu susține că este necesar de efectuat reforma administrativ-teritorială. „Avem cel mai mare aparat administrativ local în toată Europa. Sute de primării cu mai puțin de 700-1000 de locuitori. Anual, miliarde de lei se cheltuie irațional pentru întreținerea a mii de funcționari. Cel mai grav, că nici serviciile prestate cetățenilor în asemenea circumstanțe nu au cum fi calitative”, a scris premierul. Chicu afirmă că la guvern este pregătit conceptul acestei reforme. „Revenirea în 2023 la o structură administrativ-teritorială rațională (similară celei de până în 2003) este absolut imperativă”, a mai adăugat acesta.

De asemenea, Chicu a scris despre reforma justiției. „Aici, singuri, nu ne vom descurca rapid. Sistemul este absolut corupt și fără „amputații nemiloase” șanse de izbândă nu avem”, a declarat premierul. Mai mult, acesta consideră că „trebuie să aducem în țară temporar câteva zeci de specialiști (procurori, judecători, specialiști anticorupție, vameși, etc) germani/olandezi/scandinavi sau din alte țări europene dezvoltate, care ar „alinia rapid epoleții noștri” la standardele europene”.

În ceea ce ține de reforma în educație, Chicu este de părere că „trebuie de redirecționat către colegii și școlile profesional-tehnice o parte din banii enormi pe care statul îi cheltuie pentru întreținerea zecilor de universități”. Premierul susține că conceptul acestei reforme este pregătit.

Totodată, Chicu vorbește și despre „investiții publice masive în infrastructură, politică și administrare fiscală stimulativă, impozite și mai mici, dar cu înăsprire/conformare fiscală înaltă”.

„Dacă nu dorim și mai departe să vindem grâul și porumbul degeaba de pe câmp, iar apoi să cumpărăm carnea și laptele de la străini, trebuie să aruncăm populismul ieftin de ordin fiscal și să unificăm cota TVA pe tot lanțul valoric. Este necesar de introdus cota unică de 20%, dar de restituit agricultorilor imediat plățile aferente TVA. Bineînțeles, aceasta ne va permite să majorăm substanțial și subvențiile pentru agricultură, dar și să restabilim/dezvoltăm sistemul de irigare”, a mai spus Ion Chicu.

Ultimul aspect enunțat de premierul este „unirea cu Uniunea Europeană”, care „nu este o utopie”. „Dacă facem ce-i scris mai sus – obiectivul va fi foarte aproape”, a precizat acesta.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: