Скриншот

„Nu vom finanța bugetele represive”. Chiveri a explicat cum va funcționa Fondul de convergență pentru Transnistria

Banii din Fondul de convergență, în care sunt acumulate fondurile provenite din TVA și accizele achitate de companiile din stânga Nistrului, nu vor fi transferați în bugetul administrației de facto de la Tiraspol, ci vor fi direcționați către locuitorii de pe malul stâng al Nistrului și pentru proiecte de infrastructură. Afirmația a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, în cadrul ediției din 26 septembrie a emisiunii „Teritoriul libertății” de la Realitatea.

Chiveri a precizat că TVA și accizele achitate de antreprenorii de pe malul stâng ajung în bugetul de stat al Republicii Moldova. Ulterior, aceste fonduri urmează să fie repartizate printr-un mecanism special.

„Va fi creat un consiliu care va redistribui acești bani către diferite fonduri de stat. La elaborarea bugetului pentru 2027, aceste mijloace vor fi luate în calcul. Ulterior, ele vor ajunge și la cetățenii noștri de pe malul stâng”, a declarat vicepremierul.

Chiveri a subliniat că banii nu vor fi transferați direct în bugetul regiunii transnistrene.

„La Tiraspol se întreabă foarte des: «Când veți restitui banii în bugetul nostru?». Nu vom restitui banii în bugetul vostru. Îi vom redistribui și îi vom direcționa direct către cetățenii noștri. Nu vom finanța bugetele represive ale așa-numitelor instituții de putere care nu respectă drepturile și libertățile omului”, a spus oficialul.

O parte din bani ar urma să fie utilizată și pentru proiecte de infrastructură în localitățile de pe malul stâng al Nistrului. Chiveri a menționat că, în cadrul ultimelor negocieri, Chișinăul a propus realizarea a două proiecte la Bender.

Unul dintre acestea prevede reamenajarea unei clădiri cu cinci etaje aflate în proprietatea Agenției „Moldsilva”, care ar urma să găzduiască un Centru al Medicilor de Familie și un Centru de Asistență Socială.

Cel de-al doilea proiect vizează construcția unor stații de epurare la Bender. Potrivit lui Chiveri, proiectul este unul costisitor și va necesita sprijinul partenerilor externi.

„Dacă vom reuși să realizăm acest proiect, acestea vor fi exemple bune despre modul în care fondul funcționează în beneficiul locuitorilor de pe malul stâng”, a adăugat vicepremierul.

Amintim că, pe 18 septembrie, Valeriu Chiveri a declarat că, în prima jumătate a anului 2026, Fondul de convergență a acumulat peste 218 milioane de lei, deși mecanismul încă nu a început să funcționeze. Fondul a fost creat de autoritățile de la Chișinău pentru finanțarea proiectelor în regiunea transnistreană și a inițiativelor menite să apropie cele două maluri ale Nistrului.

Potrivit vicepremierului, obiectivul principal al fondului este susținerea cetățenilor Republicii Moldova care locuiesc pe malul stâng al Nistrului și reducerea treptată a diferențelor în ceea ce privește accesul la servicii sociale și oportunități.

Fondul a fost instituit în baza unui proiect de lege elaborat la sfârșitul lunii februarie de un grup de deputați PAS, condus de Radu Marian. Documentul prevedea atât crearea Fondului de convergență, cât și anularea facilităților fiscale la import pentru regiunea transnistreană. Parlamentul a aprobat proiectul pe 30 aprilie.

Potrivit autorităților centrale, în fond urmează să fie direcționate inclusiv veniturile provenite din taxele aplicate importurilor de mărfuri în regiunea transnistreană, după anularea facilităților fiscale. Fondul ar urma să fie suplimentat și din contribuții financiare oferite de partenerii externi.

Tiraspolul a criticat crearea Fondului de convergență și a calificat anularea facilităților fiscale de către Chișinău drept „biruri”. Autoritățile de facto din regiune au cerut, de asemenea, restituirea celor 28 de milioane de dolari pe care le-au transferat deja în bugetul Republicii Moldova sub formă de taxe vamale.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

TV8

Tiraspolul blochează candidatura activistului Nicolai Malîșev la „alegerile” din regiune

Nicolai Malîșev, activist civic din stânga Nistrului, nu a fost înregistrat drept candidat la așa-numitele alegeri prezidențiale din regiune. Comisia Electorală nerecunoscută de la Tiraspol și-a motivat decizia prin faptul că, în ultimii cinci ani, acestuia i-a fost refuzată de două ori înregistrarea în calitate de candidat la funcția de deputat, iar o dată i-a fost anulată de instanță. Într-un video publicat anterior pe rețelele de socializare, Malișev și-a anunțat intenția de a se înscrie în cursă.

„Eu cred că până a veni la conducere un nou lider, neapărat trebuie să ofere explicații predecesorul său, cu privire la promisiunile pe care le-a lansat. Mai țineți minte cele 15 000 de locuri de muncă în regiunea transnistreană? Noi așa și nu le-am văzut, dar știm cu siguranță că, în prezent, pe celălalt mal, aproximativ 25 000 de cetățeni ai Transnistriei, ai țărișoarei noastre mici, dar dârze, lucrează și plătesc impozite acolo”, a declarat Nicolai Malîșev.

În viziunea activistului, munca și cumpărăturile făcute pe malul drept al Nistrului reprezintă o pierdere directă pentru economia și bugetul regiunii transnistrene.

Potrivit portalului Zona de Securitate, în februarie 2025, bărbatul a fost atacat și bătut de persoane necunoscute în scara blocului în care locuiește. Incidentul s-a produs după ce autoritățile neconstituționale de la Tiraspol i-au refuzat înregistrarea în cursa electorală pentru Sovietul Suprem. Atunci a fost invocată o prevedere din așa-zisul cod electoral local. Aceasta interzicea candidatura persoanelor care au comis abateri sau au fost excluse din competițiile electorale. Malișev s-a evidențiat prin criticile aduse liderului nerecunoscut din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski.

Până acum, au depus actele pentru a participa la așa-numitele alegeri prezidențiale din stânga Nistrului vicepremierul nerecunoscut de la Tiraspol, Vitali Neagu și deputatul din Sovietul Suprem Vadim Cravciuc. Scrutinul urmează să aibă loc pe 13 decembrie și nu este recunoscut de autoritățile constituționale de la Chișinău. Vadim Krasnoselski își încheie al doilea mandat și nu mai poate candida.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: