Getty Images

NYT a anunțat costul tratamentului lui Donald Trump pentru coronavirus

Costul tratamentului președintelui american Donald Trump pentru COVID-19 este de circa $100 de mii, potrivit publicației The New York Times (NYT)

În această sumă a fost inclusă spitalizarea timp de trei zile în Centrul național medical „Walter Reed”, două zboruri cu elicopterul, numeroase teste la prezența virusului, oxigen, steroizi și tratamentul experimental prin care șefului de la Casa Albă i-a fost administrat un cocktail de anticorpi. NYT scrie că cea mai mare parte a cheltuielilor se referă nu la spitalizare, ci la serviciile oferite în afara instituției medicale, precum și la zborurile cu elicopterul.

Publicația amintește că tratamentul cu preparatul „Remdesivir”, care i-a fost administrat lui Trump costă $3120, dacă este achitat de companiile de asigurare private și $2340, dacă este achitat în cadrul programelor de stat cum sunt Medicare și Medicaid. De asemenea, potrivit estimărilor FAIR Health, în medie, aflarea în spital a unui pacient cu vîrsta mai mare de 60 de ani costă circa $61 912. Utilizarea unui elicopter medical costă circa $39 000.

Jurnaliștii mai scriu că toate cheltuielile pentru tratamentul lui Trump sunt achitate din bugetul de stat, în timp ce mulți dintre americani sunt nevoiți să suporte unele costuri atunci când se tratează de COVID-19, chiar dacă dețin polițe de asigurare medicală.

Donald Trump s-a întors deja în Ovalul Rotund, chiar dacă au trecut abia 6 zile de când a primit diagnosticul că e pozitiv la COVID-19 și Casa Albă nu a anunțat că ar fi făcut vreun test care să ateste că este deja negativ la coronavirus.  

Despre faptul că Donald Trump și soția sa Melania s-au infectat cu COVID-19 a devenit cunoscut pe 2 octombrie. Donald Trump a primit un cocktail de medicamente pentru infecția cu noul coronavirus, inclusiv un tratament experimental cu anticorpi.

Între timp, numărul persoanelor infectate cu COVID-19 din cercul apropiaților lui Donald Trump a ajuns la cel puțin 15, scrie Digi24.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Rusia intenționează să deschidă 15 secții de votare în Transnistria. În pofida protestului Chișinăului

În regiunea transnistreană au fost publicate adresele a 15 secții de votare care vor fi deschise în 8 localități din stânga Nistrului, în contextul alegerilor pentru Duma de Stat a Federației Ruse. Acest lucru se întâmplă în pofida notei de protest transmise de Chișinău ambasadorului agreat al Rusiei, întrucât deschiderea secțiilor nu a fost coordonată cu autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.

Potrivit presei locale, CEC al Rusiei a decis să deschidă, pe 20 septembrie, secții de votare în toate orașele din regiune: Tiraspol, Bender, Dnestrovsc, Slobozia, Grigoriopol, Dubăsari, Rîbnița și Camenca.

La alegeri vor putea participa cetățenii care dețin pașaportul cetățeanului Federației Ruse sau pașaportul pentru călătorii în străinătate, pașaportul cetățeanului URSS (dacă în acesta este indicată apartenența la cetățenia Federației Ruse) ori un certificat pentru intrarea (revenirea) în Rusia. Locuitorii din regiunea transnistreană vor putea vota și în baza pașaportului pentru călătorii în străinătate al cetățeanului Federației Ruse cu termenul de valabilitate expirat.

***

Amintim că, pe 28 august, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile pentru Duma de Stat. Detalii AICI

Pe 29 august, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a declarat că Ambasada Rusiei la Chișinău a coordonat cu autoritățile constituționale deschiderea unei singure secții de votare la Chișinău. Ministerul a adăugat că intenția de a deschide suplimentar 16 secții este inacceptabilă. Detalii AICI.

Pe 3 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest în legătură cu intenția Rusiei de a deschide 16 secții de votare în raioanele din stânga Nistrului. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: