NewsMaker

O companie de creditare, obligată să întoarcă bani consumatorilor: încălcări în cazul a 973 de contracte

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a depistat încălcări în cazul a 973 de contracte de credit încheiate de „Easy Credit”. Acestea vizează cerințele privind plafonarea costului total al creditului. Astfel, Comisia a solicitat companiei să restituie consumatorilor sumele achitate peste valoarea debursată. Despre aceasta au anunțat reprezentanții CNPF.

Pe 20 august, reprezentanții CNPF au anunțat efectuarea unui control la OCN „Easy Credit” SRL. Controlul a vizat contractele de credit încheiate în perioada 1 ianuarie 2024 – 11 mai 2026, în total fiind vorba despre 309 609 contracte de credit.

Potrivit Comisiei, în cazul a 973 de contracte de credit, costul total al creditului – inclusiv dobânzile, comisioanele, taxele, penalitățile, dobânzile de întârziere și orice alte plăți – a depășit valoarea debursată conform contractului. Astfel, CNPF a prescris creditorului ca, în termen de 180 de zile, să restituie consumatorilor sumele achitate peste valoarea debursată și, după caz, să-i informeze cu privire la obligațiile care mai pot fi solicitate până la atingerea plafonului de credit debursat. Totodată, creditorului i s-a recomandat să revizuiască clauzele contractuale și mecanismele de calcul al costurilor creditelor, astfel încât costul total al creditului să nu depășească valoarea debursată conform contractului, inclusiv în cazul executării cu întârziere a obligațiilor contractuale.

Potrivit Comisiei, consumatorii care au încheiat contracte de credit cu „Easy Credit” în perioada 1 ianuarie 2024 – 11 mai 2026 pot consulta aici lista contractelor în cazul cărora au fost constatate încălcări ale prevederilor legale. „CNPF reiterează că respectarea cerințelor privind plafonarea costului total al creditelor constituie o obligație legală a creditorilor și un mecanism esențial de protecție a consumatorilor de servicii financiare”, a declarat instituția.

De asemenea, CNPF a somat OCN „Green Credit” SRL să execute, în termen de 45 de zile, prescripțiile stabilite anterior, în urma controlului efectuat la entitatea menționată. Companiei i s-a prescris, între altele, să restituie consumatorilor toate plăților prevăzute în contractele de credit indicate în actul de control, cu excepția sumelor inițial debursate, precum și respecte cerințele legale privind informarea precontractuală și reducerea costului total al creditului în cazul rambursării anticipate. Potrivit Comisiei, în caz contrar, va fi aplicată o amendă de 50 000 de lei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

facebook/moldovagaz

Junghietu: Gazele din Neptun Deep vor acoperi un sfert din consumul zilnic al Republicii Moldova

Republica Moldova va achiziționa gaze naturale extrase din zăcământul Neptun Deep, situat în Marea Neagră, începând cu sfârșitul toamnei anului 2027. Gazele vor acoperi aproximativ un sfert din consumul zilnic al țării, iar costurile mai mici de transport ar urma să contribuie la reducerea tarifelor pentru consumatori. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul ediției din 2 noiembrie a emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, cantitățile de gaze care vor fi livrate Republicii Moldova au fost stabilite încă de anul trecut, când compania de stat Energocom a semnat un contract cu compania românească OMV Petrom.

„Odată cu începerea exploatării zăcământului Neptun Deep, noi ar urma să primim aproximativ un sfert din consumul nostru zilnic de gaze”, a declarat Dorin Junghietu.

Prețul de achiziție va fi calculat în funcție de cotațiile de la bursă, însă Republica Moldova va beneficia de o reducere specială. Ministrul nu a dezvăluit valoarea acesteia, motivând că publicarea informației ar putea dezvălui strategia de achiziții a Energocom.

Întrebat dacă reducerea costurilor de transport se va reflecta și în facturile consumatorilor, Dorin Junghietu a afirmat că efectul va fi resimțit „automat” de aceștia. „Dacă costurile de transport sunt mai mici, desigur că aceasta urmează să se reflecte în tariful plătit de cetățeni”, a menționat el.

Ministrul a amintit și despre modificările recente aduse Legii cu privire la gazele naturale. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2027, tarifele pentru consumatorii casnici vor fi revizuite o dată la trei luni, în loc să fie ajustate anual sau doar atunci când se înregistrează diferențe semnificative între costurile estimate și cele reale.

Potrivit oficialului, noua regulă va permite ajustarea tarifelor într-un ritm mai apropiat de evoluțiile pieței. Astfel, atunci când prețul de achiziție al gazelor va scădea, reducerea ar urma să se reflecte mai rapid și în facturile consumatorilor.

Amintim că, pe 27 octombrie, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că Republica Moldova va achiziționa gaze extrase în România, prin proiectul Neptun Deep, începând din toamna anului 2027. Șeful Guvernului a spus că distanța mai mică de transport va permite reducerea costurilor.

Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din România și este dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz în Marea Neagră, la aproximativ 160 de kilometri de țărm. Extracția gazelor ar urma să înceapă în 2027.

Proiectul presupune investiții de circa 4 miliarde de euro și ar putea aproape dubla producția de gaze a României, transformând țara vecină în cel mai mare producător de gaze din UE.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: