Facebook/Dumitru Alaiba

O companie, în pregătiri să intre pe piața din Moldova. Deputat: „O concurență sănătoasă sistemului bancar”

Parlamentarul Dumitru Alaiba, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, a anunțat că reprezentanții companiei britanice de tehnologie financiară Revolut se pregătesc să activeze și în Republica Moldova. O declarație în acest sens a fost făcută de deputat pe 15 iulie. Acesta a ținut să menționeze că pentru a intra pe piața moldovenească se necesită o ajustare, obținută prin votul parlamentarilor. 

„Știri îmbucurătoare! Revolut se pregătesc să intre în Moldova. Pentru moment vă puteți înregistra pe lista de așteptare. O concurență sănătoasă sistemului bancar ținând cont de comisioanele pe care le aplică băncile noastre”, a spus parlamentarul.

Alaiba a mai menționat că se întreprind acțiuni pentru ca reprezentanții companiei să activeze pe teritoriul țării.

„Pentru asta mai avem de votat câte ceva, ca să ajustăm, dar ne mișcăm în pași rapizi! Este grav cât de înapoiați suntem la acest capitol. Ai impresia că 10 ani pe sectorul financiar nu s-a făcut NIMIC. Avem foarte multe de recuperat”, a conchis parlamentarul.

Revolut a intrat pe piața din România de aproximativ 3 ani, potrivit bursa.ro. Cea din urmă mai declară că un card Revolut este cel mai convenabil de folosit în timpul unei călătorii în afara țării.

Cardul, electronic sau fizic, oferă posibilitatea de a face plăţi în peste 150 de monede, fără achitarea de taxe ori comisioane, cu menţiunea că varianta standard oferă un singur transfer internaţional gratuit pe lună.

Atunci când te înscrii în sistemul Revolut, ţi se deschide un cont în euro, mai declară sursa. Din acest cont, se pot face plăţi şi retrage numerar, indiferent de monedă şi de ţară, fără să fie perceput vreun comision. Conversia valutară se va efectua la cel mai bun curs de pe piaţă, la cotaţii interbancare, mai comunică sursa.

Un alt beneficiu al aplicaţiei constă în transferurile bancare. Prin această aplicaţie, transferurile bancare sunt gratuite indiferent de banca de care aparţine cealaltă persoană sau de ţara în care se află.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un așa-zis „deputat” de la Tiraspol, căruia Maia Sandu i-a retras cetățenia, spune că va contesta decizia în instanță

Andrei Safonov, membru al așa-zisului legislativ de la Tiraspol, căruia președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia Republicii Moldova, a declarat că va contesta decizia în instanță. Acesta susține că decretul prezidențial prin care a rămas fără cetățenie este „ilegal”. Afirmațiile au fost făcute joi, 29 octombrie, pentru presa din stânga Nistrului.

„Acesta este un document ilegal de la un capăt la altul. Am dobândit cetățenia Republicii Moldova prin naștere, încă din perioada Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Prin urmare, nu există niciun temei pentru a-mi retrage cetățenia. (…) Actuala conducere de la Chișinău comite abuzuri”, a declarat Safonov.

Amintim că, pe 29 octombrie, Maia Sandu a semnat decrete prin care a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane. Este vorba despre Iurie Cara și Andrei Safonov, membri ai așa-zisului legislativ de la Tiraspol. Potrivit unui comunicat al Președinției, aceștia au participat la adoptarea unor acte care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană, promovează ideologia „lumii ruse” și susțin menținerea trupelor ruse pe teritoriul țării. Cea de-a treia persoană vizată este Serghei Verdeș. Conform autorităților, acesta a obținut cetățenia Republicii Moldova cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate.

În februarie 2026, Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru încă nouă locuitori ai regiunii transnistrene, foști și actuali reprezentanți ai administrației nerecunoscute de la Tiraspol. Printre aceștia se numără Ruslan Mova, fost șef al structurilor de forță din regiune, care a contestat în instanță decizia de retragere a cetățeniei. Pe 13 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani i-a respins cererea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: