Andrei Mardari / NewsMaker

O companie multimiliardară din Emirate anunță că nu mai vrea să investească în Moldova

RMB Group, companie multimiliardară din Emiratele Arabe Unite, își retrage intenția de a investi în Republica Moldova pe o perioadă nedeterminată. Potrivit IPN care face referire la un comunicat de presă al companiei, decizia survine în urma unor „măsuri demotivante” pe care le-au întreprins organele de drept în privința companiei și a partenerilor ei de la Chișinău. Odată cu anularea deciziei, Republica Moldova pierde o investiție inițială de circa 7 milioane de euro. 

RMB Group, reprezentată la Chișinău de compania subsidiară „Global Real Estate Engineering Development MOL” SRL, planifica să cumpere 50% din compania moldovenească care deține imobilul de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.182, comunică sursa.

„RMB Group intenționa să dezvolte pe adresa respectivă un proiect imobiliar în materie de energie verde. Pentru finalizarea tranzacției, RMB Group a transferat în contul subsidiarei sale suma totală de 7 106 524,56 Euro”, se arată în declarația companiei.

Conform legilor moldovenești tranzacțiile de o anumită complexitate sunt verificate de către instituțiile abilitate, într-o perioadă de maxim 30 de zile. O asemenea verificare a fost dispusă în luna aprilie a acestui an și în cazul RMB, însă organele de drept nu au deblocat suma nici până în prezent.

Compania consideră nedrepte acțiunile CNA, întrucât ea a fost auditată încă acum trei ani de către marile instituții financiare din Republica Moldova.

„În afară de aceasta, compania fost subiectul unei analize aprofundate efectuată de către unul dintre cei mai importanți consultanți internaționali – PWC. RMB Group menționează că are relații bancare extinse atât cu DB Bank, City Bank, HSBC cât și cu IFC (Banca Mondială), fapt care îi confirmă transparența și buna credință”, mai comunică sursa.

Compania atenționează că juriștii săi vor lupta pentru deblocarea banilor, dar și pentru tragerea la răspundere juridică și financiară a tuturor celor identificați prin lege ca fiind responsabili pentru sabotarea investiției.

RMB Group a fost fondat în 2000 de către președintele și unicul proprietar Rashed AlBlooshi, iar în 2021 a înregistrat un portofoliu de circa 5 miliarde de euro.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Vasile Tofan

Tofan, la tribuna ONU: „Moldova poate că nu va deveni o mare putere, dar cu certitudine poate deveni o țară măreață”

Prim-ministrul Vasile Tofan a susținut sâmbătă, 26 septembrie, un discurs la Adunarea Generală a ONU. Oficialul a vorbit despre parcursul european al Republicii Moldova, presiunile exercitate de Rusia, războiul din Ucraina și securitatea țării, dar și despre necesitatea consolidării democrației și dezvoltării economice. Șeful Guvernului a subliniat că Moldova trebuie să-și decidă singură viitorul și să-și consolideze rolul în comunitatea internațională.

„În cea mai mare parte a acestei perioade, lumea ne-a descris drept o țară prinsă între Est și Vest — un loc în care alții hotărau. Astăzi mă aflu în fața dumneavoastră în calitate de nou prim-ministru al unei țări care a făcut propria alegere”, a spus Tofan.

Premierul a afirmat că, după independență, Moscova a folosit gazul și embargourile comerciale ca instrumente de presiune, iar în ultimii ani Rusia ar fi încercat să influențeze politica din Moldova prin finanțări ilicite, dezinformare, atacuri cibernetice și cumpărarea voturilor.

„Moldovenii au răspuns că țara lor nu este de vânzare”, a declarat Tofan.

El a prezentat integrarea europeană drept un „proiect național” și a spus că aderarea la UE nu reprezintă pentru Moldova înlocuirea unei sfere de influență cu alta. „Înseamnă că cetățenii noștri își exercită dreptul de a alege. De a alege democrația. De a alege prosperitatea. De a alege pacea”, a afirmat premierul.

O parte importantă a discursului a fost dedicată războiului din Ucraina. Tofan, care a spus că a locuit aproape 15 ani la Kiev, a relatat inclusiv despre impactul războiului asupra copiilor.

„Copiii au ajuns înspăimântător de pricepuți la această aritmetică nocturnă a războiului”, a spus el, referindu-se la copiii care calculează timpul până la sosirea dronelor și momentul în care trebuie să ajungă în adăposturi.

Premierul a declarat că drone rusești au încălcat în mod repetat spațiul aerian al Republicii Moldova și a avertizat că repetarea acestor incidente nu trebuie să le transforme în ceva normal. „Faptul că o încălcare se repetă nu o face acceptabilă”, a subliniat Tofan.

În discurs, șeful Guvernului a cerut și retragerea armatei ruse din regiunea transnistreană.

„Vom continua să insistăm pe retragerea lor necondiționată. Ne dorim o reintegrare pașnică a țării noastre, cu respectarea deplină a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova”, a declarat el.

La final, Tofan a spus că Moldova trebuie să-și cunoască nu doar problemele, ci și capacitatea de a-și decide singură viitorul.

„Prea mult timp, moldovenilor li s-a spus că țara noastră este prea mică, prea expusă și prea divizată ca să-și poată alege singură viitorul. (…) Noi ne cunoaștem problemele. Dar trebuie să ne cunoaștem și puterea”, a spus premierul.

„Moldova poate că nu va deveni o mare putere, dar cu certitudine poate deveni o țară măreață”, a încheiat Tofan.

Amintim că Vasile Tofan se află la New York în perioada 23-26 septembrie, unde participă la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU. Acesta a avut întrevederi cu cu prim-miniștrii Sloveniei și Croației și discuții cu reprezentanți ai mediului de afaceri american.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: