defence-ua.com/imagine simbol

O dronă a survolat ilegal Moldova, timp de două minute. Este al treilea caz, în patru zile⚡⚡⚡

O dronă a traversat, pentru scurt timp, spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de 17 septembrie. Despre aceasta a anunțat Ministerul Apărării, care a precizat că drona a venit dinspre Ucraina și, după două minute, a revenit în țara vecină.

Potrivit Ministerului, drona, care încă nu a fost identificată, a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse desfășurate în această dimineață asupra Ucrainei, inclusiv în regiunea Odesa.

„La ora 08:56, drona a traversat neautorizat frontiera de stat din direcția localității Biliaivka, Ucraina, spre localitatea Tudora, Republica Moldova. La ora 08:58, aceasta a părăsit spațiul aerian național, din direcția localității Palanca, Republica Moldova, spre lacul Davidove Liman, Ucraina. Serviciul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian, în coordonare cu autoritățile naționale și partenerii, pentru menținerea siguranței populației”, a comunicat Ministerul Apărării.

De menționat că, în noaptea de 16 spre 17 septembrie, regiunea Odesa a fost ținta unor atacuri masive ale forțelor ruse. Potrivit șefului administrației militare regionale, Oleg Kiper, au fost rănite 7 persoane, inclusiv doi copii de 4 și 13 ani. Una dintre dronele rusești a lovit un bloc de locuințe cu 19 etaje din Odesa. În urma atacului, au fost distruse 10 apartamente de la etajele 14-16 și au fost avariate 11 automobile. De asemenea, în urma atacurilor au fost avariate cel puțin cinci case particulare, o grădiniță, un cămin, terasa de vară a unui restaurant, spații de depozitare și garaje, precum și automobile, relatează „Dumskaya”.

***

Înainte de aceasta, ultima dată când drone au traversat spațiul aerian al R. Moldova a fost pe 14 septembrie. Era vorba despre două drone. Acestea au venit dinspre Ucraina și au părăsit spațiul aerian în aceeași direcție.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maib își conturează următoarea etapă de dezvoltare în cadrul unei sesiuni strategice la Berlin

În perioada 2 – 4 noiembrie, echipa maib s-a reunit la Berlin pentru o sesiune dedicată strategiei băncii și priorităților care vor susține dezvoltarea sa în următorii ani. Programul a îmbinat sesiuni de lucru facilitate de Jesper Sørensen, profesor la Stanford Graduate School of Business, cu întâlniri cu reprezentanți ai unor companii de referință din tehnologie și servicii financiare.

Discuțiile au urmărit o miză clară: cum își poate consolida maib capacitatea de a răspunde nevoilor clienților și de a susține creșterea economiei Republicii Moldova. Echipa a evaluat progresele realizate, a analizat ipotezele care susțin strategia și a explorat domeniile în care investițiile pot crea valoare pe termen lung.

Berlinul a oferit un cadru relevant pentru acest demers. Ecosistemul său de tehnologie și servicii financiare reunește companii care dezvoltă noi modele de business și transformă relația dintre clienți și furnizorii de servicii financiare. Vizitele și întâlnirile cu reprezentanți ai Billie, Raisin, LIQID, AWS, Taktile, Aleph Alpha și ai altor companii au oferit perspective asupra dezvoltării platformelor digitale, utilizării tehnologiei și creșterii eficienței operaționale.

Macar Stoianov, Vicepreședinte maib:

„Rezultatele de astăzi ne dau încredere. Deciziile de astăzi ne vor defini viitorul. La Berlin, am analizat unde trebuie să investim, ce capacități trebuie să dezvoltăm și ce putem face mai bine pentru clienți. Următorul pas este să transformăm aceste concluzii în priorități clare și să le urmărim cu disciplină. Pe măsură ce Moldova se apropie de piața europeană, oamenii și companiile au nevoie de un partener financiar puternic, care înțelege schimbarea și îi ajută să valorifice noile oportunități. Aceasta este banca pe care continuăm să o construim.”

Sesiunile facilitate de Jesper Sørensen au conectat perspectivele din întâlniri cu direcția strategică a maib. Accentul a fost pus pe alegerile necesare pentru consolidarea avantajelor competitive și pe capacitatea organizației de a le pune în practică: de la competențe și tehnologie până la alocarea resurselor.

Jesper Sørensen, Profesor la Stanford Graduate School of Business:

„Strategia înseamnă atât gândire, cât și acțiune: un ciclu în care faci alegeri, le testezi și înveți din rezultate. La Berlin, liderii maib au demonstrat deschiderea, curiozitatea și rigoarea pe care le cere acest proces. Aștept cu interes să văd cum va pune maib în practică ideile valoroase conturate la Berlin și cum le va valorifica pentru a accelera parcursul său remarcabil de creștere și inovare.”

Concluziile sesiunii intitulate generic “Innovation trip” vor contribui la prioritizarea inițiativelor și la orientarea investițiilor către servicii mai relevante pentru clienți, procese mai eficiente și soluții care susțin competitivitatea afacerilor. Prin acest demers, maib își consolidează rolul de partener al oamenilor și companiilor dintr-o Moldovă tot mai conectată la economia europeană.

Le mulțumim partenerilor de la Scty, care au transformat sesiunea noastră strategică din Berlin într-o experiență memorabilă. 

Tu conduci. maib

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: