politia.md

O dronă, depistată în extravilanul unui sat din raionul Drochia

O dronă prăbușită a fost a fost depistată în extravilanul satului Sofia, raionului Drochia, pe 6 februarie. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP) într-un comunicat.

Potrivit IGP, perimetrul este asigurat, iar experții Secției tehnico-explozive a poliției urmează să examineze aparatul de zbor.

Amintim că, de la începutul invaziei ruse la scară largă împotriva Ucrainei, mai multe drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, iar unele dintre acestea s-au prăbușit pe teritoriul țării. Autoritățile de la Chișinău au condamnat în repetate rânduri aceste încălcări ilegale ale spațiului aerian național, subliniind riscurile pentru securitatea cetățenilor și necesitatea respectării suveranității statului.

Cel mai recent caz a avut loc pe 22 ianuarie, când o dronă rusească de model „Gheran-2”, care transporta 50 de kilograme de explozibil, a fost depistată în grădina unei case nelocuite din satul Crocmaz, raionul Ștefan-Vodă. Aparatul de zbor a fost dezamorsat și nimicit în condiții de siguranță.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

HotNews

Moscova și Kievul au convenit asupra unui armistițiu în orașul Oleșki, ocupat de Rusia din 2022, pentru desfășurarea unei operațiuni umanitare

Rusia și Ucraina au confirmat acordul privind încetarea temporară a focului în orașul ucrainean Oleșki, din regiunea Herson, pentru desfășurarea unei operațiuni umanitare, anunțat anterior de Washington. Armistițiul va intra în vigoare marți, 27 octombrie, la ora 03:00 (04:00, ora Moscovei).

„Pentru a asigura siguranța oamenilor și livrarea ajutoarelor esențiale, vor fi efectuate verificări tehnice și vor fi luate măsuri pentru a garanta deplasarea în siguranță a unui convoi umanitar către orașul Oleșki, din regiunea Herson”, a declarat șeful Statului Major al armatei ruse, Valerii Gherasimov, potrivit Meduza.

Avocatul Poporului din Ucraina, Dmitro Lubineț, a confirmat, la rândul său, acordul privind încetarea focului și desfășurarea operațiunii umanitare. El a avertizat că misiunea va fi foarte dificilă și că aceasta se va desfășura treptat.

Pe 23 octombrie, Casa Albă a anunțat că Rusia și Ucraina au convenit să suspende temporar luptele în Oleșki, pentru a le permite locuitorilor să părăsească orașul în siguranță. Potrivit administrației americane, acordul a fost obținut cu implicarea primei doamne a SUA, Melania Trump.

Oleșki, ocupat de forțele ruse în primele zile ale invaziei pe scară largă a Ucrainei, în 2022, se confruntă cu o criză umanitară gravă. În toamna anului 2026, locuitorii au rămas fără alimente și electricitate și nu mai au acces la servicii medicale adecvate. Totodată, aceștia nu pot părăsi orașul în siguranță.

Pe fondul crizei umanitare, Papa Leon al XIV-lea a discutat telefonic cu președintele rus Vladimir Putin și i-a cerut să accepte o încetare a focului, pentru a permite livrarea ajutoarelor umanitare și evacuarea voluntară și în siguranță a locuitorilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: