penitenciar 13
Игорь Чекан, NewsMaker

O femeie din Bălți a comandat omorul amantei fostului soț. Era gata să plătească 5 mii de euro

O  femeie de afaceri din orașul Bălți a fost reținută  de polițiști și plasată în arest, pentru că a comandat omorul amantei fostului soț. Potrivit unui comunicat publicat pe 26 ianuarie, aceasta i-a promis executorului 5 mii de euro.

Femeia de 57 de ani a întreprins acțiuni pentru a obține, din baze de date accesate ilegal, adresele de serviciu, de domiciliu, precum și ale unor rude apropiate victimei.

Ulterior, aceasta a identificat un executor care urma să comită omorul în municipiul Chișinău, fapt pentru care i-a promis 5 mii euro.

Bărbatul a colaborat din start cu ofițerii de investigații ai Inspectoratului Național de Investigații. În scopul acumulării probelor, omorul victimei a fost înscenat. Ulterior, executorul i-a prezentat niște fotografii și a primit banii promiși. 

Prin urmare, ofițerii  Direcției  investigații „Nord” a INI  împreună cu procurorii PCCOCS, oficiul Nord, au reținut în flagrant delict învinuita. Ulterior, judecătorii au decis plasarea acesteia în arest preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit legii, pregătirea omorului unei persoane, săvârșite cu premeditare, la comandă, se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 15 la 20 de ani sau cu detenție pe viață.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

Vasile Tofan a discutat cu reprezentanții Federației Naționale a Fermierilor. Ce solicitări au agricultorii

Prim-ministrul Vasile Tofan a avut marți, 15 septembrie, o întrevedere cu reprezentanții Federației Naționale a Fermierilor. Părțile au discutat despre problemele cu care se confruntă agricultorii și măsurile care ar putea simplifica activitatea acestora și oferi mai multă predictibilitate sectorului agricol.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, printre subiectele abordate s-au numărat accesul la finanțare, restructurarea datoriilor, reducerea poverii administrative, rambursarea accizei la motorina utilizată în agricultură și mecanismele de subvenționare a sectorului.

Fermierii au solicitat extinderea mecanismelor de finanțare adaptate specificului agriculturii și acces la credite pe termen mai lung. În cadrul discuțiilor au fost abordate și probleme legate de restructurarea datoriilor, executarea fidejusorilor, aplicarea moratoriului la executare și onorariile executorilor judecătorești.

Trebuie să găsim un echilibru prin care băncile să fie interesate să crediteze agricultura, iar fermierii să aibă instrumentele necesare pentru a-și finanța activitatea și pentru a se proteja în perioadele mai complicate. Avem nevoie de soluții sustenabile, care să funcționeze atât pentru agricultori, cât și pentru sistemul financiar”, a declarat prim-ministrul Vasile Tofan.

Un alt subiect discutat a fost simplificarea procedurilor administrative. Guvernul susține aplicarea principiului raportării „o singură dată”, precum și facilitarea mecanismelor privind munca zilierilor.

Premierul a mai spus că va solicita instituțiilor din subordinea Guvernului să se asigure că verificările efectuate în teren sunt justificate și că acestea nu creează agricultorilor impedimente nejustificate.

În cadrul întrevederii a fost discutată și rambursarea accizei la motorina utilizată în agricultură, măsură susținută de Guvern, precum și mecanismele de subvenționare a sectorului.

Potrivit Guvernului, problemele semnalate de fermieri care necesită modificări legislative sau soluții interinstituționale urmează să fie analizate în ședințe comune cu instituțiile responsabile.

Executivul susține că dialogul cu fermierii va continua, iar propunerile discutate urmează să fie transformate în măsuri concrete de sprijin și simplificare a activității din agricultură.

Amintim că Asociația „Forța Fermierilor” amenință cu proteste, inclusiv cu folosirea tehnicii agricole, dacă autoritățile nu renunță la majorarea cotei TVA pentru culturile cerealiere și oleaginoase – măsură inclusă în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027. Agricultorii intenționează să organizeze un miting în ziua în care Parlamentul va examina și va vota documentul în lectura a doua. În reacție, Guvernul a declarat că decizia le aparține deputaților.

Parlamentul a votat în prima lectură proiectul politicii bugetar-fiscale în data de 10 septembrie. Dezbaterile au durat circa 4 ore, iar opoziția a criticat documentul și a anunțat că va propune amendamente pentru a doua lectură.

Anterior, premierul Vasile Tofan a declarat că noua formulă a proiectului își propune să aducă 5,1 miliarde de lei la buget. Principala sursă de venituri ține de taxarea suplimentară a viciilor. Tofan și-a exprimat speranța ca proiectul politicii fiscale și vamale să fie adoptat până la sfârșitul lunii septembrie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: