Colaj NM

O femeie din Orhei a născut gemeni în ambulanță, în drum spre spital

Medicii de pe ambulanță din raionul Orhei au asistat la nașterea a doi băieți gemeni în drum spre spital. Cazul a avut loc pe 23 octombrie. Înainte de aceasta, o femeie gravidă a alertat medicii că prezintă toate semnele caracteristice pentru debutul nașterii. Ajunși la fala locului în mai puțin de 10 minute, aceștia au preluat femeia însă în timpul deplasării s-a declanșat nașterea. Informația a fost comunicată, pe 24 octombrie, de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP). Potrivit Centrului, mama și cei doi copii au fost transportați ulterior la maternitatea din raionul Orhei. 

Reprezentanții Centrului au anunțat că medicii de pe ambulanță din cadrul Punctului de Asistență Medicală Urgentă Morozeni, comună din raionul Orhei, au asistat la venirea pe lume a doi băieți gemeni.

Înainte de aceasta, Centrul a primit un apel de la o gravidă în vârstă de 34 de ani care a anunțat că prezintă toate semnele caracteristice pentru debutul nașterii. Femeia a alertat medicii de pe ambulanță pe 23 octombrie, la ora 23:14.

Potrivit Centrului, medicii de pe ambulanță au ajuns la locul solicitării în mai puțin de 10 minute.

„În timpul deplasării la spital s-a declanșat nașterea. La ora 23:50 s-au auzit primele țipete a nou-născutului, iar peste 8 minute s-a născut și al II-lea băiețel cu scorul Apgar 7-8 puncte, de aproximativ 2400 gr. Membrii echipei au întreprins măsurile necesare pentru ca gemenii și mama lor să se simtă în siguranță în pofida condițiilor improprii de asistare a unei nașteri. Ulterior, lăuza și bebelușii în stare satisfăcătoare au fost transportați la Maternitatea din cadrul IMSP Spitalul Raional Orhei”, au comunicat reprezentanții Centrului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

presedinte.md

Sandu, după ce o dronă s-a prăbușit la Telenești: „Războiul dus de Rusia continuă să pună în pericol viețile moldovenilor”. Reacția Kievului

Președinta Maia Sandu a condamnat încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de o dronă de atac rusească, care s-a prăbușit în apropierea unei case. Șefa statului a menționat că războiul dus de Federația Rusă în Ucraina „pune în pericol viețile” cetățenilor moldoveni. Totodată, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a transmis un mesaj în care a reiterat solidaritatea Ucrainei cu țara noastră.

„Războiul dus de Rusia continuă să pună în pericol viețile cetățenilor Republicii Moldova. Astăzi, o dronă de atac rusească de tip Geran a încălcat spațiul nostru aerian și s-a prăbușit în apropierea unor locuințe și a unei instalații energetice. Condamnăm acest nou act periculos”, a scris Maia Sandu pe platforma X.

Și ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a transmis un mesaj după incident.

„Ne alăturăm Republicii Moldova în condamnarea fermă a încălcării flagrante de către Rusia a spațiului aerian moldovenesc. Dragi prieteni moldoveni, suntem pe deplin solidari cu voi. Acțiunile agresive ale Moscovei amenință securitatea mult dincolo de granițele Ucrainei și impun un răspuns european ferm și unit”, a declarat diplomatul.

Amintim că, pe 23 octombrie, o dronă s-a prăbușit în satul Chiștelnița, raionul Telenești, la o distanță de până la 100 de metri de o locuință. Cazul a avut loc astăzi, 23 octombrie. Poliția a fost sesizată de un localnic, iar la fața locului au intervenit oamenii legii.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că incidentul „constituie o încălcare gravă a suveranității și securității Republicii Moldova și reprezintă o amenințare directă la adresa siguranței cetățenilor”. Totodată, instituția a anunțat că, drept răspuns, un colaborator al ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non grata.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: