O instanță din SUA a anulat decizia administrației Trump de a suspenda eliberarea vizelor de imigrare pentru 75 de țări, inclusiv Moldova

O instanță din New York a anulat decizia administrației lui Donald Trump de a suspenda eliberarea vizelor de imigrare pentru cetățenii a 75 de țări. Judecătoarea Janette Vargas a calificat această politică drept „vădit ilegală” și a stabilit că secretarul de stat Marco Rubio și-a depășit atribuțiile, relatează The Insider. Menționăm că printre cele 75 de țări se află și Republica Moldova.

Instanța a anulat, de asemenea, refuzurile de eliberare a vizelor în cazul în care singurul motiv pentru acestea a fost faptul că solicitantul era cetățean al uneia dintre cele 75 de țări. Aceste cereri trebuie returnate funcționarilor consulari pentru o reexaminare individuală. Potrivit sursei citate, până acum, solicitanților li se permitea să depună documentele și să participe la interviuri, însă funcționarii consulari trebuiau să le refuze vizele chiar și după confirmarea faptului că îndeplineau toate cerințele.

Judecătoarea Janette Vargas a precizat că legislația americană privind imigrația interzice discriminarea la eliberarea vizelor de imigrare pe criterii de naționalitate sau de loc de naștere. În plus, decizia cu privire la fiecare cerere trebuie să fie luată de funcționarii consulari, iar secretarul de stat nu are dreptul să le stabilească din timp rezultatul. Instanța a concluzionat că refuzul automat instituit de Rubio încălca ambele prevederi.

Potrivit sursei citate, acțiunea în instanță a fost intentată de organizațiile pentru drepturile imigranților Catholic Legal Immigration Network și African Communities Together, de solicitanți din țările vizate și de cetățeni americani care întocmeau documentele de imigrare pentru rudele lor.

Potrivit unei estimări a Institutului Cato, măsura instituită de administrația lui Donald Trump ar fi putut afecta aproximativ 315.000 de imigranți legali pe an.

***

În luna ianuarie 2026 s-a aflat că Departamentul de Stat al SUA va suspenda eliberarea vizelor de imigrare pentru cetățenii a 75 de țări, inclusiv Moldova. Se menționa că decizia urma să intre în vigoare la 21 ianuarie 2026 și să fie aplicată pe termen nedeterminat, până când instituția va efectua o reevaluare a procesului de eliberare a vizelor. Detalii AICI.

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a explicat că vizele de imigrare sunt documente care permit unei persoane să se stabilească permanent în SUA, adăugând că acestea sunt diferite de vizele neimigrante, care sunt eliberate pentru șederi temporare, precum turismul, studiile sau munca pe perioadă determinată. Detalii AICI.

Ambasada SUA la Chișinău declara, tot atunci, că cetățenii Republicii Moldova nu vor fi vizați de suspendare dacă au dublă cetățenie și aplică cu pașaportul unei țări care nu cade sub incidența acestei măsuri. Detalii AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Accident grav în România, cu patru moldoveni implicați: un mort și trei răniți. Moldova 1: printre răniți, soția ministrului Culturii

Pe 10 octombrie, în județul Vaslui din România, s-a produs un accident rutier în care au fost implicați patru cetățeni ai R. Moldova. În urma accidentului, o persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite. Una dintre persoanele rănite a suferit leziuni grave și a fost transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul de Urgență din Iași. Informațiile au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al R. Moldova pe 11 octombrie. Postul public de televiziune Moldova 1 a relatat că toate cele patru persoane făceau parte dintr-o delegație din R. Moldova, care participase la un eveniment în România, iar printre persoanele rănite se află și soția ministrului Culturii, Dan Suruceanu. MAE a declarat că este vorba despre date cu caracter personal și că nu poate divulga astfel de informații.

Potrivit Ministerului, accidentul în care au fost implicați patru cetățeni ai Republicii Moldova s-a produs în jurul orei 13:40, pe drumul european E581 din județul Vaslui. „Potrivit informațiilor disponibile, autoturismul în care se aflau cele patru persoane a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului, o persoană și-a pierdut viața, iar alte trei au fost rănite. Două dintre persoanele rănite au fost transportate la Spitalul din Vaslui, cu leziuni ușoare, iar cea de-a treia, care a suferit leziuni grave, a fost transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul de Urgență din Iași”, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. „Circumstanțele producerii accidentului sunt investigate de autoritățile române”, a adăugat Ministerul.

Instituția a adăugat că Consulatul General al Republicii Moldova la Iași menține legătura cu autoritățile române competente și cu familiile persoanelor afectate și acordă asistența consulară necesară, inclusiv pentru facilitarea procedurilor de repatriere, după caz.

Potrivit Moldova 1, toate cele patru persoane făceau parte dintr-o delegație din Republica Moldova, care participase la un eveniment dedicat monumentului „Tradiție și viitor”. Printre persoanele rănite se află și soția ministrului Culturii, Dan Suruceanu, a mai scris sursa citată. Solicitat de jurnaliști să comenteze aceste informații, Ministerul Afacerilor Externe a declarat că este vorba despre date cu caracter personal și că nu poate divulga astfel de informație.

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență a județului Vaslui, accidentul s-a produs în localitatea Târzii, comuna Oltenești, județul Vaslui. Inspectoratul a precizat că autoturismul a intrat într-un cap de pod, în zona de trecere la nivel cu calea ferată. În autoturism se aflau patru persoane, dintre care una era încarcerată, iar celelalte trei s-au autoevacuat. Potrivit Inspectoratului, victimele accidentului sunt: un bărbat de 62 de ani, care a suferit politraumatisme; o femeie de 59 de ani; o femeie de 34 de ani, cu membru superior amputat, care a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la spital la Iași; și o femeie de 52 de ani, care a fost declarată decedată.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a județului Vaslui
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a județului Vaslui
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a județului Vaslui
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: