Poliția Republicii Moldova/foto simbol

O mamă din Căușeni și-ar fi omorât copilul de cinci ani, apoi a încercat să se sinucidă

Un copil de cinci ani din raionul Căușeni a fost depistat fără suflare, iar mama sa cu o plagă în regiunea gâtului. Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea asistenței medicale. Informațiile au fost confirmate pentru NM de ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Căușeni, Mariana Didenco, care a precizat că pe caz a fost inițiat un dosar penal pentru omor. Potrivit presei locale, suspectă de acest gest este mama minorului. 

Cazul a fost raportat la poliție în dimineața zilei de 16 septembrie, într-o localitate din raionul Căușeni.

Mai mulți polițiști s-au îndreptat la fața locului. Reprezentanta IP Căușeni, Mariana Didenco, a declarat, pentru NM, că oamenii legii au depistat corpul neînsuflețit al unui minor de cinci ani și pe mama acestuia, o femeie în vârstă de 39 ani, cu o plagă în regiunea gâtului.

Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea ajutorului medical specializat.

Iar cadavrul copilului a fost îndreptat pentru efectuarea expertizei medico-legale.

Pe caz a fost pornit un dosar penal pentru omor.

Presa locală scrie că femeia și-ar fi ucis copilul, apoi a încercat să se sinucidă. Deocamdată nu este clar de ce a recurs la acest gest.


Important! În cazul în care detaliile expuse în material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor și susținere - adresați-vă specialiștilor de la „Linia Verde Prevenire Suicid”. Chat-ul anonim pe www.pentruviata.md este diponibil LIVE între orele 20.00-22.00 în zilele de luni și joi. În restul zilelor, puteți expedia un mesaj la adresa de e-mail [email protected]. Mai multe detalii la nr de tel 060806623


 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

AFP / Profimedia

Trump, Putin și Xi Jinping, la aceeași masă în Shenzhen. Ce mize are întâlnirea trilaterală

Președintele SUA, Donald Trump, președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Chinei, Xi Jinping, urmează să se întâlnească joi, 19 noiembrie, în marja summitului anual al Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), organizat la Shenzhen. Informația a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Olivia Wales, după ce fusese relatată anterior de mai multe instituții media.

Potrivit acesteia, principalul subiect al primei întâlniri trilaterale dintre liderii celor trei puteri va fi elaborarea unui acord amplu privind controlul armelor nucleare. Totuși, un oficial american de rang înalt a declarat pentru CNN că nu se așteaptă ca discuțiile să se încheie cu semnarea unui acord.

„Nu ne așteptăm să fie încheiat vreun acord. Aș descrie această întâlnire drept o etapă preliminară, o primă discuție între cele trei țări, cel puțin la nivel de lideri”, a precizat acesta.

Pe agenda discuțiilor ar putea figura și războiul dus de SUA împotriva Iranului, precum și situația din Peninsula Coreeană, scrie The New York Post, citând un reprezentant al administrației Trump. În schimb, un alt oficial american consideră puțin probabil ca liderii să abordeze subiectul încheierii războiului din Ucraina.

„China nu este implicată în acest proces, prin urmare nu ar fi potrivit să discutăm despre Ucraina în cadrul acestei întâlniri”, a explicat oficialul. Acesta a mai precizat că nu este prevăzută o întrevedere bilaterală între Donald Trump și Vladimir Putin.

În octombrie, The Wall Street Journal a scris că Vladimir Putin le-a propus lui Donald Trump și Xi Jinping să organizeze o întâlnire trilaterală în cadrul summitului APEC din China. Liderul rus ar dori să discute, în acest format, condițiile încheierii războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, fără participarea reprezentanților Uniunii Europene și ai Kievului.

Trump s-a declarat dispus să participe la o asemenea întâlnire, însă a precizat că ar prefera ca discuțiile să se concentreze pe dezarmarea nucleară, nu pe războiul din Ucraina, notează DW.

La începutul lunii noiembrie, președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a declarat într-un interviu acordat postului public de televiziune ARD că a discutat cu liderul chinez despre posibilitatea organizării unui summit trilateral, în timpul vizitei sale oficiale în China.

Potrivit lui Steinmeier, Xi Jinping a subliniat că Beijingul nu se pregătește să participe la negocieri privind Ucraina în cadrul acestei întâlniri.

„El a precizat în mod clar că este vorba despre un conflict european și că europenii trebuie să fie neapărat prezenți la masa negocierilor”, a afirmat președintele german.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: