O moldoveancă a acceptat să doneze organele fiului său de doar 19 ani, după ce acesta a fost înjunghiat

Marius Mamaliga a murit în spital pe 26 februarie. El ar fi fi fost înjunghiat joia trecută în Swords, North Co Dublin, iar mama lui a acceptat să doneze organele fiului pentru a-i ajuta pe alții, scrie sănătateinfo.

Inga, mama lui Marius a petrecut trei zile alături de fiul ei în spital și a povestit despre pierderea devastatoare.

„Inimile noastre sunt frânte. A fost un șoc atât de mare. Este atât de, atât de greu. Abia ne-am întors de la spital, acum două ore. Marius a fost declarat mort ieri, la ora patru și jumătate. Am luat decizia de a-i dona organele și sperăm că acum asta va schimba viețile altor oameni. Cred că el ar fi vrut să facă asta, pentru că îi păsa de alți oameni. A vrut să ajute oamenii și a făcut-o”, a povestit mama băiatului pentru The Irish Mirror.

The Irish Mirror

Inga, cu inima frântă, spune că a auzit prima dată că fiul ei a fost rănit după ce a primit un mesaj de la prietena lui, pe rețelele de socializare.

„Prietena lui mi-a trimis un mesaj pe messenger. Mi-a trimis un mesaj și m-a întrebat cum se simte Marius și dacă este bine. Am întrebat-o ce are în vedere și m-a întrebat dacă poate să mă sune. Mi-a spus că a auzit că s-a întâmplat ceva rău”.

Femeia povestește că șocul provocat de ceea ce i s-a întâmplat fiului ei încă nu a trecut, dar spune că, indiferent ce s-ar întâmpla, nimic nu i-l mai poate aduce înapoi.

„Nu se poate întâmpla nimic care să mi-l aducă pe fiul meu înapoi. Nimeni nu îl poate aduce înapoi”, a afirmat Inga.

Aducându-i un omagiu lui Marius, Inga a spus că fiul ei a fost un tânăr extrem de independent, care avea ambiția de a-și înființa propria companie într-o zi. Era, de asemenea, un sportiv pasionat. A concurat la taekwondo, practica fotbalul și înotul.

Marius era abia la început de drum în viață când a avut loc această tragedie îngrozitoare

„În august, anul trecut, Marius a început studiile. Voia să devină electrician. Se întorcea acasă și spunea că îi place ceea ce face și că visul lui, după ce va încheia studiie, era să își deschidă propria companie.”

Mama adolescentului spune că Marius mereu era bine dispus și emana energie pozitivă.

„Întotdeauna îi făcea pe oameni să râdă. Era mereu într-o dispoziție foarte bună și ne ținea pe toți fericiți, ne făcea să râdem. Acum nu mai este printre noi. Este atât de trist”, a povestit Inga.

Fratele mai mic al lui Marius, în vârstă de 16 ani, i-a adus și el un omagiu.

„Fratele meu a fost un artist și un muncitor. Nu a încetat niciodată să facă oamenii să râdă și i-a fost ușor să-și facă prieteni”.

Prietenii lui Marius s-au adunat ieri pentru a aprinde lumânări și pentru a ridica baloane în memoria lui,  în timp ce a fost lansată și o campanie de strângere de fonduri pentru familie.

Prietenul de-o viață al lui Marius, Matthew Czujek, a creat o pagină specială GoFundme pentru a ajuta familia acestuia.

„Vreau să ajut familia cât mai mult posibil”, a menționat el pentru The Irish Mirror.

„A fost crescut de o familie frumoasă și întotdeauna i-a tratat pe toți cu respect și dragoste. Nu pot să-i mulțumesc îndeajuns pentru ceea ce a făcut pentru mine și pentru toți prietenii lui. Marius a fost iubit de toți cei din jur și a însemnat foarte mult pentru prietenii săi. Nu a ezitat niciodată să îi facă să râdă și a fost mereu acolo pentru ei când au avut nevoie de el. Cu toții îl iubim foarte mult și fie ca el să fie pentru totdeauna în inimile noastre”, a spus Matthew Czujek.

The Irish Mirror

Marius Mamaliga a murit în spital în seara zilei de 26 februarie, după ce ar fi fost înjunghiat pe 23 februarie trecută în Swords, North Co Dublin de către Brandon Gavin în vârstă de 20 de ani. Acesta a fost acuzat de agresiune în temeiul articolului 4 din Legea privind infracțiunile neletale, înainte ca Marius să moară la Spitalul Beaumont din Dublin.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Italia interzice burka și niqabul în școli. Meloni: „La școală trebuie să vii cu fața descoperită”

Guvernul Italiei a aprobat un set de măsuri care interzic purtarea burkăi și a niqabului în școli și limitează la 30% numărul elevilor care nu cunosc suficient limba italiană într-o clasă, relatează BBC. Premierul Giorgia Meloni a descris aceste decizii drept „măsuri de bun-simț”, susținând că ele contribuie la integrare, nu la divizare.

„La școală trebuie să mergi cu fața descoperită”, a declarat Meloni, prezentând duminică planurile executivului. Ea a afirmat că nimeni nu ar trebui să decidă în locul unei fete că trebuie să își ascundă fața în numele tradiției.

Ministrul Educației, Giuseppe Valditara, a precizat că plafonul de 30% nu are legătură cu cetățenia elevilor, ci cu nivelul lor de cunoaștere a limbii italiene. Potrivit acestuia, interzicerea niqabului și a burkăi urmărește, de asemenea, promovarea egalității între femei și bărbați.

Măsura vizează doar articolele vestimentare care acoperă fața. Astfel, niqabul – care lasă vizibilă doar zona ochilor – și burka – care acoperă complet corpul și fața, inclusiv printr-o plasă în dreptul ochilor – vor fi interzise. Hijabul, care nu acoperă fața, nu este vizat de noile reguli.

Datele centrului de cercetare Fondazione ISMU arată că elevii fără cetățenie italiană reprezintă 11,6% din totalul elevilor din Italia.

Aplicarea limitei de 30% va diferi în funcție de nivelul de învățământ. În școala primară, regula se va aplica copiilor fără cetățenie italiană care s-au născut în afara țării sau care nu au frecventat grădinița timp de cel puțin doi ani. În învățământul gimnazial și liceal, măsura îi va viza pe elevii fără cetățenie italiană care nu au studiat cu succes în sistemul educațional italian timp de minimum trei ani.

Autoritățile locale din domeniul educației vor avea obligația de a repartiza mai echilibrat între școlile din aceeași zonă elevii care întâmpină dificultăți în utilizarea limbii italiene. În situațiile în care acest lucru nu este posibil, vor putea fi aplicate excepții, iar elevii vor beneficia de cursuri suplimentare de limba italiană.

Valditara a declarat că scopul măsurii este prevenirea apariției așa-numitelor „clase-ghetou”.

Noile prevederi îi vizează și pe părinți. Potrivit agenției Ansa, instituțiile de învățământ vor trebui să informeze serviciile sociale atunci când barierele lingvistice persistente ale părinților sau ale altor persoane responsabile de creșterea copilului împiedică integrarea acestuia. În același timp, autoritățile vor oferi cursuri gratuite de limba italiană pentru adulți.

Opoziția susține că inițiativa are mai degrabă un scop politic decât unul educațional. Criticii acuză guvernul Meloni că încearcă să atragă electoratul lui Roberto Vannacci, general în rezervă și lider al partidului de extremă dreapta Futuro Nazionale („Viitorul Național”), considerat un potențial rival pentru dreapta aflată la guvernare.

Lidera Partidului Democrat (PD), Elly Schlein, a calificat proiectul drept o acțiune de propagandă și a afirmat că aplicarea lui este nerealistă. La rândul său, vicepreședinta Camerei Deputaților și deputată PD, Anna Ascani, a acuzat guvernul că folosește școala și elevii în scopuri politice.

Participând prin videoconferință la conferința de presă din New York, Valditara a respins aceste acuzații.

„Nu noi îl urmărim pe Vannacci, ci el ne urmărește pe noi”, a declarat ministrul.

Vannacci s-a declarat favorabil măsurilor, dar a susținut că acestea ar fi trebuit adoptate cu mult timp în urmă.

Între timp, liderul partidului Liga, Matteo Salvini, care a prezentat recent un pachet separat de măsuri împotriva așa-numitului „islam politic”, l-a criticat pe Vannacci, afirmând că acesta „votează constant împotriva guvernului”. Salvini și-a exprimat totodată speranța că partidul Futuro Nazionale va sprijini noile propuneri ale Ligii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: