pharmaceutical-technology.com

O moldoveancă din Italia a intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID-19. Când vor fi gata analizele

În prezent, niciun moldovean care se află în Italia nu este infectat cu coronavirusul de tip nou. Informația a fost confirmată pentru NM de către reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne și Integrării Europene (MAIE), joi, 27 februarie. În cazul unei moldovence care a intrat în contact cu o femeie contaminată s-au recoltat probe pentru analize.

„La momentul actual, potrivit Serviciului protecție Civilă al Italiei, cu care ține legătura guvernul Republicii Moldova, niciun moldovean nu este contaminat cu coronavirusul de tip nou”, au precizat reprezentanții serviciului de presă al MAIE.

Precizăm că, potrivit cotidianului Corriere del Veneto, femeia avea grijă de o bătrână din localitatea Paese, provincia Treviso, care a murit marţi.

30 de persoane cu care femeia în vârstă de 75 de ani a intrat în contact în ultimul timp au fost supuse testelor de diagnosticare a coronavirusului. Toţi sunt asimptomatici, iar testele au fost trimise şi la Padova pentru o confirmare. Între timp, îngrijitoarea moldoveancă şi ceilalţi pacienţi se află în carantină la domiciliu.

„Rezultatul analizelor urmează să fie anunțat astăzi sau mâine”, au menționat repzentantanții MAIE pentru NM.

Precizăm că, în ultimele 24 de ore, mai multe ţări europene au raportat primele lor cazuri de contaminare cu noul coronavirus: România, Grecia, Macedonia de Nord, Croaţia, Austria, Elveţia şi Norvegia, iar Franţa a anunţat şi primul deces.

De asemenea au apărut primele cazuri în Georgia, Algeria, Pakistan şi Brazilia.

Pentru mai multe știri abonați-vă la pagina noastră de Facebook. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: