facebook.com/Sergiu Crețu

O nouă condamnare CEDO în dosarele 7 aprilie 2009, însă fără despăgubiri din partea statului. Ce spune tânărul vizat?

Sergiu Crețu, un tânăr care a fost reținut în timpul protestelor din 2009 și ulterior maltratat într-un comisariat de poliție, nu va fi despăgubit de stat. Asta deși CEDO a condamnat Republica Moldova pentru aplicarea torturii, tratamentelor inumane şi degradante de către poliţie în urma protestelor de atunci.

Solicitat de reporterii portalului anticorupţie.md, Sergiu Creţu a declarat că a solicitat aceste despăgubiri și a rămas surprins de decizia instanţei de la Strasbourg: „Eu am solicitat despăgubiri. Nu înţeleg de unde s-a luat că eu nu am cerut. Rămâne să discut cu avocata”.

Pe de altă parte Natalia Moloşag, avocata care l-a reprezentat pe Sergiu Creţu în instanţele naţionale şi cea europeană, a declarat că decizia de a nu cere despăgubiri a fost luată în comun acord cu clientul.

„Aşa am decis împreună cu Sergiu, ca să nu luăm bani de la stat. Pentru noi este important ca să se facă dreptate şi să fie pedepsiţi cei 17 judecători, dintre care zece de la Curtea Supremă de Justiţie, care l-su nedreptăţit pe Sergiu”, a spus apărătoarea.

Totuși, potrivit hotărârii CEDO, reclamantul nu a înaintat anumite pretenții în privința satisfacției echitabile și Curtea a decis să nu acorde compensații în acest sens.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

oxu.az

Președinta Indiei, Droupadi Murmu, vine la Chișinău împreună cu o delegație de 40 de oameni de afaceri

Președinta Indiei, Droupadi Murmu, va efectua pe 20 iulie o vizită oficială la Chișinău. Împreună cu aceasta, în Republica Moldova va ajunge și o delegație formată din aproximativ 40 de reprezentanți ai mediului de afaceri indian. Anunțul a fost făcut de Agenția de Investiții a Republicii Moldova.

În perioada vizitei va fi organizat Forumul de Afaceri Republica Moldova – India, dedicat consolidării relațiilor economice dintre cele două state. Evenimentul are drept scop promovarea oportunităților comerciale și investiționale, precum și facilitarea contactelor directe între antreprenorii moldoveni și cei indieni.

Agenția de Investiții a îndemnat companiile din Republica Moldova să participe la forum, menționând că acesta reprezintă o oportunitate pentru identificarea unor noi parteneriate, atragerea potențialilor investitori și stabilirea unor relații directe cu reprezentanți ai autorităților și ai mediului de afaceri din India.

Potrivit instituției, datele privind comerțul exterior arată un potențial important pentru extinderea colaborării economice dintre cele două țări. În 2025, Republica Moldova a exportat direct în India mărfuri în valoare de aproximativ 259,4 mii de dolari. Cele mai mari ponderi în exporturi le-au avut mașinile și echipamentele mecanice – aproape 44%, fructele, în special merele – circa 21%, instrumentele optice și medicale – aproximativ 18%, precum și produsele farmaceutice – aproximativ 16%.

India rămâne una dintre cele mai mari economii ale lumii și un actor important în comerțul internațional, cu un potențial semnificativ pentru dezvoltarea cooperării economice cu Republica Moldova”, a menționat Agenția de Investiții.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: