O nouă încercare. Licitația pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Chișinău – relansată

Aeroportul Internațional Chișinău a anunțat despre lansarea unei noi licitații pentru locațiunea activelor neutilizate pe un termen de 3 ani, destinate activității de Travel Retail & Food and Beverages. Companiile interesate vor putea depune ofertele în perioada 11-25 martie.

Către toate părțile interesate, Î.S. ,,Aeroportul Internațional Chișinău” informează asupra inițierii procesului de desfășurare a licitației cu strigare pentru locațiunea activelor neutilizate pe un termen de 3 ani, destinate activității de Travel Retail & Food and Beverages. Bunurile, proprietate a statului, vor fi expuse la licitație conform prevederilor Regulamentului privind licitațiile cu strigare și cu reducere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 136/2009 și a Regulamentului cu privire la modul de dare în locațiune a activelor neutilizate aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 483/2008”, a comunicat Aeroportul Chișinău într-un comunicat din 4 martie.

Întreprinderea a precizat că, potrivit calendarului, perioada de depunere a ofertelor este 11-25 martie. Perioada de examinare a cererilor și a actelor confirmative depuse (determinarea/confirmarea eligibilității participanților) va fi 26-28 martie, iar licitația propriu-zisă va avea loc la data de 29 martie.

***

Amintim că Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat pe 20 februarie relansarea licitației publice în vederea selectării unui locatar pentru spațiile comerciale cu destinația de alimentație publică și comerț specializat pentru zona sterila din incinta Aeroportului Internațional Chișinău (AIC). Anunțul a venit după ce, la prima licitație cu strigare organizată de Guvern, au participat doar două companii – Lagardere și LeBridge. Șeful APP, Roman Cojuhari, susține că prima licitație nu a asigurat o concurență „suficientă”, în timp ce ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, este de părere că licitația a fost „sabotată” de oligarhul fugar Ilan Șor. „Au fost identificate carențe, s-a lansat o anchetă internă și ne vom clarifica”, a spus Spînu pe 21 februarie, în cadrul unei emisiuni televizate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

clujust.ro

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CSM i-a menținut în sistem pe Veronica Cupcea și Ion Bulhac

Comisia Vetting a venit cu o primă reacție după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins, pe 4 august, rapoartele de reevaluare în privința judecătorilor Veronica Cupcea și Ion Bulhac. Instituția, care verifică integritatea etică și financiară a magistraților, anunță că a luat act de deciziile CSM și că, după recepționarea hotărârilor motivate, va examina pașii procedurali pe care urmează să îi întreprindă în conformitate cu legea.

„Astăzi, CSM a examinat rapoartele de reevaluare întocmite de Comisia Vetting în privința judecătorilor Veronica Cupcea și Ion Bulhac, prin care se propunea nepromovarea evaluării externe. În ambele cazuri, CSM a adoptat hotărâri prin care a respins rapoartele de reevaluare ale Comisiei. În conformitate cu cadrul legal aplicabil, după recepționarea hotărârilor motivate ale CSM, Comisia le va examina și va stabili pașii procedurali care urmează a fi întreprinși în exercitarea mandatului său legal”, a precizat Comisia Vetting într-o notă informativă publicată pe rețele, pe 4 august.

Amintim că, în cazul Veronicăi Cupcea, Comisia Vetting a concluzionat de două ori că judecătoarea nu întrunește criteriile de integritate și a recomandat demiterea acesteia. Prin decizia CSM, raportul Comisiei a fost respins, iar Cupcea își va continua activitatea în sistemul judecătoresc.

În aceeași ședință, CSM a respins și raportul de reevaluare în privința judecătorului Curții de Apel Centru, Ion Bulhac. Consiliul a motivat că deficiențele constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele în care a figurat magistratul reprezintă erori de interpretare juridică, și nu acțiuni arbitrare. CSM a mai precizat că, în cauzele criticate, Bulhac făcea parte din completul colegial de judecată, avea la acel moment o experiență profesională redusă și nu era judecător-raportor sau președintele completului, circumstanțe care, în opinia Consiliului, diminuează gradul de răspundere individuală ce i-ar putea fi imputat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: