O parcare publică va fi amenajată în centrul capitalei, pe strada Ismail la intersecție cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Un anunț în acest sens a fost făcut de primarul municipiul Chișinău, Ion Ceban, astăzi, 20 mai.
„Gardul din jurul terenului este evacuat. Acolo niște „gospodari” au amenajat o parcare și strângeau bani. Contractul de arendă a terenului a expirat, iar între timp organizația caritabilă nu a eliberat terenul municipal, deși a primit prescripție de la Pretura Centru”, a scris Ceban pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, acesta a anunțat că responsabilii de la Direcția generală transport public și căi de comunicații se vor întruni pentru a analiza câte locuri de parcare pot fi amenajate în zonă.
Ceban a mai precizat că vor fi identificate și alte locuri unde pot fi amenajate parcări.
Pe 6–7 noiembrie, peste 20 de speakeri din 10 țări au vorbit despre inteligența artificială, protecția datelor și infrastructură. Programul a inclus patru workshopuri practice și dezbaterea despre AI „Judgement Night”.
A 18-a ediție a Moldova DevCon (#MDC26), conferința pentru programatori organizată de FusionWorks, a avut loc pe 6–7 noiembrie la Chișinău Arena. Au participat 1.000 de programatori, specialiști DevOps, data și product, precum și designeri.
Tema principală a ediției a fost inteligența artificială. Vlad Negura (Google) a deschis prima zi cu o prezentare despre felul în care companiile folosesc AI. Alexander Günsche (Amazon Web Services) și Aleksandr Nikolenko (Perplexity AI) au vorbit despre agenții AI și despre cum le poate fi delegată munca, iar Oleg Kozhanov (Trade Republic) a explicat ce presupune utilizarea AI în sectorul financiar, unde regulile sunt stricte. Vlad Derdeicea (Raiffeisen Bank România) a abordat întrebarea ce se întâmplă cu munca programatorilor atunci când AI scrie codul. Indermohan Singh (Dynatrace) a arătat cum experimentele izolate cu AI pot deveni un mod de lucru al întregii companii, Rimantas Žukaitis (EIS Group) a explicat ce consumă tokenii în lucrul cu modelele de limbaj, iar Doina Derevciuc (MADS IT Consulting) a vorbit despre managementul informației în companii în era AI. Genadii Ganebnyi, CTO la FusionWorks, a povestit cum a reconstituit, cu ajutorul agenților AI, arborele genealogic al familiei sale până în anul 1700.
Despre protecția datelor au vorbit Victor Rotaru (Orange Systems), care a explicat ce înseamnă pentru programatori noua lege a Republicii Moldova privind protecția datelor cu caracter personal, Dennis Schulz și Thomas Hugle (TNG Technology Consulting), care au arătat ce pot dezvălui datele de pe Spotify despre utilizatori, și Federico Fregosi (Wise), care a vorbit despre protejarea produselor software de vulnerabilitățile din componentele folosite la construirea lor. Sergiu Chilat (Adtelligent) a prezentat arhitectura unui cloud propriu cu peste 1.000 de servere, iar Pavel Vornic (Agile Partners), Alexandru Frecautan (Endava) și Sergey Makarenko (Wargaming) au vorbit, pe rând, despre costul erorilor în tranzacțiile financiare, despre problemele ascunse care pot compromite datele unei companii și despre automatizarea mediilor de testare.
Despre produs și echipe au vorbit Elena Pavlovskaya (Portside), care a arătat cum se rezolvă probleme reale în loc să se construiască funcționalități de care nu are nevoie nimeni, și gazdele conferinței, Elena Putina și Roman Gluck, care au abordat comunicarea între culturi în echipele IT.
În sala de workshopuri au avut loc patru sesiuni practice, susținute de Ion Moșnoi (IA în acțiune), Stanimira Vlaeva (MongoDB), Elena Cotar (Orange Systems) și Oleg Kozhanov. Participanții au învățat să evalueze calitatea răspunsurilor generate de AI, să construiască agenți AI, să facă teste A/B fără a afecta un produs deja lansat și să integreze agenții AI în procesul de dezvoltare software.
Ziua de sâmbătă a început cu o alergare de dimineață în Parcul Valea Morilor, alături de Founders Running Club, și s-a încheiat pe scena principală cu „Judgement Night”, o dezbatere despre AI, urmată de o tombolă. Conferința a fost precedată de un pre-party la Pianyi Ugol, iar after-party-ul a avut loc la Tuda Suda Bar.
„Am vrut ca participanții să plece de la MDC nu cu teama că AI le va lua locul, ci cu o idee clară despre ce să învețe în continuare”, a declarat Anton Perkin, CEO FusionWorks, organizatorul MDC.
Despre Moldova DevCon Moldova DevCon (#MDC) este o conferință regională pentru dezvoltatori, organizată de FusionWorks din 2011. Partenerul general al ediției 2026 a fost Orange Systems. Ediția a fost susținută de Moldova IT Park, Innovate Moldova și ATIC, în cadrul programului BRIDGE EXPORT, finanțat de Invest Moldova. Formatul combină prezentări, sesiuni practice și networking. Detalii: mdc.md.