„O problemă serioasă de transparență”: Platforma „DA” cere explicații după ce Cojuhari a intrat în concediu, deși își anunțase plecarea de la APP

Platforma „Demnitate și Adevăr” (Platforma DA) critică circumstanțele demisiei lui Roman Cojuhari de la conducerea Agenției Proprietății Publice (APP), anunțată public la sfârșitul lunii iunie. Platforma DA solicită publicarea documentelor privind concediul lui Cojuhari, plățile efectuate din bani publici și deciziile adoptate în perioada dintre anunțul demisiei și încetarea mandatului.

„Din declarațiile făcute chiar de Cojuhari reiese că, în momentul în care a anunțat demisia, aceasta nu fusese încă depusă oficial. Mai mult, domnul Cojuhari se afla în concediu și convenise ca cererea să fie prezentată și să producă efecte abia după încheierea acestuia. Cu alte cuvinte, în timp ce opiniei publice i se comunica despre o demisie asumată, documentul respectiv nu era încă depus oficial. La fel de grav este faptul că domnul Cojuhari se afla în concediu într-o perioadă în care MoldATSA, întreprindere aflată în subordinea APP, era zguduită de un scandal public privind suspiciuni de corupție și falsificare a unor acte (…) Dacă s-a creat impresia că demisia a fost deja depusă și înregistrată, deși acest lucru nu se întâmplase încă, avem de-a face cu o problemă serioasă de transparență și corectitudine în comunicarea publică”, a transmis Platforma „DA” într-un comunicat.

În acest context, partidul afirmă că există mai multe întrebări la care opinia publică trebuie să primească răspunsuri. Printre acestea se numără tipul concediului acordat lui Roman Cojuhari, durata acestuia, numărul de zile utilizate și eventualele indemnizații sau compensații achitate din bani publici.

Totodată, Platforma „DA” solicită clarificări cu privire la activitatea APP în perioada dintre anunțul public al demisiei și depunerea efectivă a cererii. Formațiunea cere să fie făcute publice informații despre eventuale documente, contracte, numiri sau alte decizii semnate în acest interval.

De asemenea, partidul solicită un raport public privind situația de la MoldATSA și măsurile întreprinse de APP, precum și verificarea tuturor numirilor, promovărilor, contractelor și deciziilor adoptate în perioada vizată.

NewsMaker a solicitat un comentariu privind criticile și solicitările Platformei DA de la Roman Cojuhari și APP, însă deocamdată nu am primit un răspuns.

Amintim că Roman Cojuhari și-a anunțat demisia de la conducerea APP pe 29 iunie, în contextul scandalului de la MoldATSA, care l-a vizat pe fostul director al întreprinderii de stat, Dumitru Vangheli, și deciziile privind politica salarială. Totuși, Cojuhari era încă în funcție la 10 iulie. Acesta a confirmat pentru NewsMaker că a solicitat eliberarea din funcție începând cu 13 iulie, după revenirea din concediu.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Vladimir Zelenski

Vasile Tofan s-a întâlnit cu Vladimir Zelenski, la Kiev. Ce au discutat (VIDEO)

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, s-a întâlnit luni, 26 octombrie, la Kiev, cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Cei doi oficiali au discutat despre proiecte de infrastructură, cooperarea în domeniul securității, gestionarea resurselor de apă și integrarea europeană a celor două țări.

Potrivit mesajelor publicate de cei doi oficiali după întrevedere, printre subiectele abordate s-au numărat construcția și modernizarea podurilor, drumurilor și căilor ferate, precum și consolidarea conexiunilor energetice dintre Republica Moldova și Ucraina.

Tofan a menționat și gestionarea comună a resurselor de apă, în special a râului Nistru, precum și identificarea unor noi oportunități pentru companiile din ambele țări.

„Am abordat și aspectele legate de securitate, inclusiv situația din Transnistria și consolidarea cooperării militare dintre țările noastre. Astăzi, prim-miniștrii Ucrainei și Republicii Moldova au semnat un acord de cooperare în acest domeniu. Este important ca eforturile noastre comune să se concretizeze în rezultate pentru cetățenii și țările noastre”, a mai precizat Vladimir Zelenski.

Amintim că, pe 26 octombrie, Vasile Tofan efectuează o vizită la Kiev, alături de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vasile Bolea, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Șeful Guvernului de la Chișinău a avut o întrevedere cu premierul Ucrainei, Seghei Korețki. Oficialii au discutat și despre dezvoltarea rutelor de transport, modernizarea punctelor de trecere a frontierei, consolidarea conexiunilor energetice și coordonarea gestionării resurselor de apă ale Nistrului. De asemenea, prim-miniștrii au participat la semnarea unui acord de cooperare tehnico-militară, care va facilita schimbul de experiență și utilizarea tehnologiilor ucrainene pentru protejarea spațiului aerian.

Tofan mai are programată o întâlnire cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: