Colaj NM

O relicvă veche de 6500 de ani, descoperită la Vadul lui Vodă. Arheolog: Este un ac de păr ornamentat

Săpături arheologice pe malul drept al Nistrului, la Vadul lui Vodă. Pe 8 noiembrie arheologii au găsit un ac de păr. Piesa de podoabă are circa 6500 ani și a fost lucrată din os. Specialiștii urmează să determine ce fel de os a fost folosit la crearea piesei. Acul, potrivit reprezentanților Agenției Naționale Arheologice, s-a păstrat întreg și ornamentat. Acesta urmează a fi cercetat în laborator și cel mai probabil va ajunge la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Precizările au fost făcute pentru NewsMaker de directorul Agenției Naționale Arheologice Vlad Vornic. 

Agenţia Naţională Arheologică a anunțat pe 1 noiembrie curent despre demararea cercetărilor arheologice la Vadul lui Vodă. Săpăturile sunt efectuate în așezarea Cucuteni-Tripolie. Pe 3 noiembrie, responsabilii de la Agenției au raportat că în așezare au fost găsite două piese de lut ars – „o statuetă zoomorfă reprezentând un animal de apă și un văscior miniatural”. Pe 4 noiembrie a fost găsită o piesă de aramă, dar și o instalație de foc. Pe 5 noiembrie au fost descoperite resturile unei locuințe de suprafață.

Pe 8 noiembrie, reprezentanții Agenției Naționale Arheologice au anunțat despre „piesa dimineții”. A fost găsit un ac de păr, lucrat din os vechi, de circa 6500 ani.

Într-un comentariu pentru NewsMaker, directorul Agenției Naționale Arheologice Vlad Vornic a declarat că sunt efectuate săpături arheologice de salvare într-un sit arheologic, care datează din mileniul al V-lea î.Hr.

Este o așezare care se află chiar pe malul Nistrului de la Vadul lui Vodă”, a precizat Vornic, adăugând că este o așezare care va fi afectată de lucrări de construcții. Astfel, arheologii efectuează cercetări de prevenție și salvare a obiectelor.

Potrivit directorului Agenției, acul de păr găsit la Vadul lui Vodă este o piesă rară.

Astăzi o primă descoperire interesantă, o piesă rară, chiar dacă nu de unicat, pentru noi… e acest ac de os. S-a păstrat întreg și ornamentat. Am presupus că ar fi un ac de păr, de prins părul, o piesă de podoabă. Însă urmează încă să mai stabilim”, a menționat Vornic.

Facebook/Agenţia Naţională Arheologică

Întrebat ce urmează și unde va ajunge acul de păr, directorul Agenției a comunicat: „E o muncă de teren deloc ușoară în aceste condiții inclusiv meteorologice. (…) Întreg acest material arheologic trebuie întâi prelucrat, în primul rând spălat, apoi marcat, apoi restaurat. (…) E o întreagă muncă care are mai multe etape. Acum e perioada cercetării de teren și apoi urmează – de laborator. (…) Urmează să determine specialiștii ce fel de os este. E clar os din animal, dar să vedem ce fel de animal este”.

Potrivit lui Vornic, cel mai probabil, acul de păr va ajunge la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. „Pentru că nu avem la Vadul lui Vodă un muzeu… Deși, se merită desigur”, a conchis reprezentantul Agenției Naționale Arheologice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maia Sandu

Sandu, despre tranzitul cerealelor din Ucraina prin Moldova: „Alte state îi ajută mult mai mult – cu ajutor financiar, militar”

Președinta Maia Sandu salută decizia autorităților de a facilita tranzitul cerealelor ucrainene, în pofida îngrijorărilor exprimate de fermierii din Moldova. Șefa statului susține că Guvernul trebuie să găsească soluții pentru ca producătorii locali să nu fie afectați, însă consideră că Moldova „nu poate să întoarcă spatele” Ucrainei. Alte state, spune Maia Sandu, „îi ajută mult mai mult”.

„Dacă Ucraina nu va putea să își vândă produsele și nu va avea bani să se apere, atunci noi vom avea probleme mai mari decât avem astăzi. Sigur, trebuie să vedem cum facem așa încât să nu fie afectat sectorul nostru prea mult, dar în același timp nu putem să întoarcem spatele ucrainenilor, care, iată, în fiecare noapte sunt bombardați și în fiecare zi se trezesc și cresc grâne și rezistă. Prin rezistența lor, protejează și pacea noastră”, a declarat președinta Maia Sandu la Radio Moldova.

Președinta consideră că autoritățile și agricultorii – „dacă sunt bine intenționați” – pot identifica o formulă care să permită atât tranzitul grânelor ucrainene, cât și să protejeze interesele fermierilor din Moldova. Șefa statului a remarcat, în acest context, că Moldova are în acest an „un an agricol bun pentru multe culturi” și și-a exprimat convingerea că agricultorii locali „vor câștiga” din producția lor.

„Ne dorim, evident, ca agricultorii noștri să câștige și sunt sigură că vor câștiga. (…) Dar nici să punem piciorul în prag atunci când vecinii noștri ne-au rugat să îi ajutăm. Asta este oportunitatea ca noi să îi ajutăm. Alte state îi ajută mult mai mult – cu ajutor financiar, cu ajutor militar. Iată aici noi putem să îi ajutăm, cu aceste căi de tranzit”, a mai declarat Maia Sandu.

Amintim că Guvernul Republicii Moldova a anunțat, pe 12 august, că a convenit cu autoritățile ucrainene reducerea cu 50% a tarifelor pentru tranzitul feroviar al mărfurilor ucrainene prin țară, în perioada 10 august – 31 decembrie 2026. Executivul susține că măsura este avantajoasă pentru ambele state și ar putea aduce Căii Ferate din Moldova venituri de câteva milioane de euro.

Potrivit Guvernului, Ucraina intenționează să exporte aproximativ șase milioane de tone de mărfuri în anul agricol 2026, iar Republica Moldova urmărește să atragă circa 10% din acest volum. Detalii – AICI.

Asociația „Forța Fermierilor” și-a exprimat îngrijorarea față de tranzitul produselor agricole ucrainene prin Republica Moldova și a cerut implicarea agricultorilor și exportatorilor locali în gestionarea acestuia. Agricultorii au avertizat, pe 17 august, după o întrevedere cu premierul Vasile Tofan, că ar putea organiza proteste „masive” dacă autoritățile nu vor înregistra progrese inclusiv în această problemă până pe 21 august. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: