„O să-i convingem”. Alaiba anunță că delegația companiei avia „Eurowings” va ajunge astăzi în Moldova

O delegație a „Eurowings”, operatorul german low-cost pe care autoritățile moldovenești vor să-l aducă pe piața avia din Moldova, va veni astăzi în țara nostră. Informația a fost confirmată de ministrul Economiei Dumitru Alaiba. Reprezentanții companiei ar fi trebuit să vină în Moldova în urmă cu circa două săptămâni, însă, potrivit ministrului, acest lucru nu a fost posibil, din cauza insuficienței de curse avia.

„Vă amintiți cum două săptămâni în urmă anunțam că vine Eurowings (low-cost german, parte a Lufthansa Group). Din păcate, atunci au fost întorși din drum. Ironic (foarte ironic) din cauza deficitului de zboruri. S-au întors oamenii din drum. Azi îi primim, totuși, în ospeție, pe cei de la Eurowings și o să-i convingem. Situația cu zborurile deja se îmbunătățește, dar mai avem nevoie de cel puțin câteva destinații”, a spus acesta.

Precizăm că, pe 26 august, Dumitru Alaiba a declarat recent că reprezentanții „Eurowings” ar putea întreprinde o vizită în țara noastră în acea săptămână.

***

Anterior, prim-ministrul Dorin Recean a declarat că lucrează intensiv pentru a atrage mai multe companii aeriene internaționale și regionale în Moldova, inclusiv LOT, Tarom, Wizz Air și RyanAir.

În ultima lună, mai multe companii aeriene și-au anunțat intrarea pe piața moldovenească.

Astfel, compania grecească Aegean Airlines a anunțat lansarea cursei Chișinău-Atena. Zborurile, care vor fi operate de două ori pe săptămână, vor începe pe 2 noiembrie. Tarifele pentru un zbor tur-retur încep de la 100 de euro.

Și Air Baltic și-a anunțat, recent, intrarea pe piața moldovenească. Aceasta va lansa cursa avia Chișinău-Riga. Zborurile pe această rută vor începe din mai 2024.

Iar Compania azeră Azal va începe zborurile pe ruta Chișinău – Baku deja din 15 septembrie. Cursa va fi operată de două ori pe săptămână, iar prețul biletelor va fi de peste 300 de euro pentru o călătorie tur-retur.

Anterior, autoritățile au anunțat că, din 29 octombrie curent, compania israeliană Israir va începe să zboruri pe ruta Chișinău-Tel Aviv. Deocamdată, însă, niciun bilet nu este pus în vânzare pe site-ul companiei aeriene.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

realitatea.md

Ministerul Apărării nu a comunicat suficient? Sandu, prima reacție la noile reguli în caz de război, propuse din 1 ianuarie

Președinta Maia Sandu susține că proiectul privind starea de război și de asediu conține prevederi standard, care se regăsesc în legislația tuturor țărilor. Potrivit șefei statului, „politicienii rău-intenționați, care se țin doar de sperierea cetățenilor, au folosit această ocazie ca să divizeze”. Pe de altă parte, președinta a menționat că Ministerul Apărării trebuia „să comunice proactiv și să explice lucrurile înainte ca ele să fie prezentate eronat de opoziție”. Declarațiile au fost făcute pe 6 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, ca urmare a unei întrebări adresate de NewsMaker.

„Legile cu privire la apărare au fost actualizate de curând pentru că, dacă vă amintiți, legea precedentă a fost aprobată în ’92. Era clar că este o lege depășită și, ca urmare a actualizării cadrului legislativ și normativ, Ministerul Apărării a venit și cu actualizarea acestei legi. În această lege sunt prevederi standard, care le regăsiți în legile din toate țările. Nu este nimic deosebit. Bineînțeles că trebuie să avem cadru legal și pentru situații grave. Sperăm din tot sufletul și facem tot ce putem ca să nu ajungem acolo, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să avem cadrul legal adus în ordine”, a comunicat Maia Sandu.

Potrivit șefei statului, „politicienii rău-intenționați, care se țin doar de sperierea cetățenilor, au folosit această ocazie ca să divizeze, să sperie”. „Pe de altă parte, cred că și Ministerul Apărării trebuia să comunice proactiv și să explice lucrurile înainte ca ele să fie prezentate eronat de reprezentanți ai opoziției”, a conchis șefa statului.

Menționăm că Ministerul Apărării nu a comentat deocamdată informațiile apărute în spațiul public cu privire la proiect. În acest context, NewsMaker a solicitat o reacție din partea instituției.

***

Reamintim, secretarii de stat ai Guvernului au examinat, în ședința din 2 noiembrie, un proiect elaborat de Ministerul Apărării care reglementează instituirea stării de război sau de asediu, aflat în consultări încă din primăvară. Documentul prevede că moldovenii aflați peste hotare, supuși obligațiilor de mobilizare, ar putea fi nevoiți să revină în țară dacă primesc ordin de chemare sau li se comunică obligația de prezentare. Proiectul prevede obligații și pentru rezerviștii aflați în țară. După declararea mobilizării, aceștia vor putea părăsi localitatea de domiciliu sau de reședință pentru mai mult de 12 ore numai cu permisiunea comandantului organului administrativ-militar teritorial.

Starea de asediu ar putea fi instituită în cazul unei agresiuni armate iminente sau al unor amenințări grave cu componentă militară identificabilă, pentru cel mult 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru perioade de maximum 30 de zile. Starea de război ar putea fi instituită în cazul unei agresiuni armate, al declarării războiului sau al notificării declanșării operațiunilor militare împotriva Republicii Moldova, la propunerea președintelui. În ambele situații, autoritățile ar putea dispune evacuări, restricții temporare de circulație, reguli speciale de traversare a frontierei și, dacă va fi necesar, raționalizarea consumului unor bunuri esențiale.

Proiectul se află în etapa de consultări. Totuși, acesta a stârnit deja un val de reacții, majoritatea critice, în societate. Și liderul PSRM, Igor Dodon, a cerut retragerea lui. Potrivit parlamentarului, documentul „ar pregăti Moldova de război, după scenariul ucrainean”. Solicitat de NM, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, l-a îndemnat pe Dodon „să renunțe la sperietori”. Între timp, liderul Partidului „Democrația Acasă”, deputatul Vasile Costiuc, a lansat o petiție prin care cere retragerea proiectului. Premierul Vasile Tofan a apărat proiectul, menționând că fiecare țară are un cadru legal care reglementează instituirea stării de război sau de asediu.

Dacă noua lege va fi aprobată de Guvern, votată în Parlament și promulgată de președinta Maia Sandu, aceasta va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2027.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: